Napoli și împrejurimile

Una dintre intrările în Napoli arată ca în fotografiile de mai jos, aceasta fiind și una dintre imaginile-clișeu asociate orașului din Sudul Italiei. Mergând însă spre centru, vezi cum bulevardele se lărgesc iar blocurile cenușii lasă locul unor clădiri impresionante. E suficient totuși să o iei pe străduțele înguste, cu rufe întinse la uscat, și de simți proiectat într-o altă lume, într-o altă dimensiune temporală, în care ești copleșit de o multitudine de senzații.

Napoli e orașul contrastelor, cu diferențe duse uneori până la extrem,  pe care nu poți să nu îl iubești. Nu trebuie să te oprești la aparențe, pentru a-l putea cunoaște cât mai profund.

Vei găsi în articolul nostru câteva obiective pe care nu trebuie să le ratezi în următoarea ta vacanță în această capitală partenopee.

Domul

Construit în secolul al XII -lea, Domul din Napoli a fost transformat ulterior în repetate rânduri,  cea mai vizibilă fiind intervenția din 1876 asupra  fațadei în stil neogotic, care înglobează intrările originale, în stil gotic, realizate în jurul secolului al XIV-lea. Biserica îl celebrează pe Sfântul Gennaro, ocrotitor al orașului și autor al miracolului prin care, de două ori pe an, sângele sfântului păstrat într-un recipient în altar se transformă în lichid.

Tezaurul Sfântului Gennaro

Lângă Dom, a fost deschis în anul 2003 un muzeu în care este expus Tezaurul Sfântului Gennaro, a cărui valoare materială estimată este superioară celui aparținând casei regale britanice. Inițiativa realizării acestui tezaur are însă origini foarte îndepărtate. Legenda spune că, între 1526 și 1527, orașul era supus la grele încercări: epidemie de ciumă, război între Franța și Spania și erupția vulcanului Vezuviu. Disperați, locuitorii s-au adresat Sfântului Gennaro, protectorul orașului, făcând cu acesta un pact: dacă sfântul îi ajuta să depășească problemele, ei îi dedicau o capelă, ridicată în vecinătatea Domului.

Pe lângă bustul de aur și argint care adăpostește moaștele craniului și suportul în care este păstrat sângele sfântului, am remarcat atât mitra realizată în anul 1713 de către un faimos maestru bijutier, împodobită cu 3694 prețioase, cât și colierul realizat între 1679 și 1879 cu pietre prețioase dăruite de nobili din întreaga Europă.

Pentru că fotografiatul în interior este strict interzis, imaginile de mai jos au fost preluate de site-ul muzeului.

Biserica Noului Isus (La Chiesa del Gesù Nuovo)

Se remarcă în primul rând fațada bisericii, cu elemente – romb care amintesc de vârfurile de diamant, adusă de la Palatul San Severino din Salerno. La decorarea interiorului, în stil baroc, și-au adus contribuția numeroși sculptori și pictori prezenți în Napoli de la sfârșitul secolului al XVI-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

O expoziție de presepi

Dacă ajungi în oraș în perioada Crăciunului, vei fi surprins de numărul mare de expoziții care propun diferite interpretări ale scenei nașterii lui Isus, organizate în toate bisericile. În plus, pe Strada San Gregorio Armeno vei vedea zeci de magazine și tarabe unde se comercializează statuete cu care se  pot împodobi presepii.

Mănăstirea Sfânta Chiara

În centrul orașului se află Mănăstirea Sfânta Chiara, care cuprinde biserica, muzeul și grădina interioară. Construită în 1310 din dorința regelui Robert de Anjou și a soției sale, mănăstirea în stil gotic cuprindea inițial două structuri separate, una pentru maici iar cealaltă pentru călugări. Ulterior, construcției principale i-au fost adăugate, în 1742, elemente baroce, de către arhitectul italian D.A.Vaccaro, care a transformat și grădina interioară, împărțind-o în patru sectoare, cu două alei principale care se intersectează.

Dacă biserica a fost distrusă aproape în întregime în 1943, în urma unui bombardament, parcul interior își menține forma originară până în ziele noastre. Coloanele interne și băncuțele placate cu faianță pictată te introduc într-o lume de mult apusă și îți readuc în fața ochilor scene din viața cotidiană a secolului al XVIII-lea. Culorile predominante sunt albastrul, verdele și galbenul, precum acelea ale lămâilor, ale apei mării, cerului și viței de vie.

Biserica pe care o poți vizita este reconstruită după modelul celei distruse în bombardament, în muzeu păstrându-se încă elemente originale. În incinta complexului se poate admira și un presepe din secolul al XVIII-lea.

Muzeul Sfântului Savero – Statuia Cristo Velato

Cea mai emoționantă capodoperă artistică pe care am admirat-o la Napoli și poate că în toată Italia a fost statuia Cristo velato, realizată de Giuseppe Sanmartino în 1753. Dacă vrei să vizitezi Capela di San Savero, e bine să faci rezervare din timp, direct de pe site-ul muzeului.  Noi am așteptat mai bine de o oră ca să putem intra dar așteptarea ne-a fost răsplătită pe deplin.

Pentru că in interior fotografiatul este strict interzis, fotografiile de mai jos au fost preluate de pe site-ul capelei.

Lăcașul construit pe la 1740 din dorința principelui Raimondo di Sangro (Sansevero), astăzi funcționează doar ca muzeu, fără a avea vreun rol religios. Sacru și profan, religie și ezoterism, lumină și întuneric, înălțare și prăbușire, sunt concentrate deopotrivă într-un unic spațiu, în care ești introdus ca într-o inițiere spirituală, religioasă sau masonică.

Întunericul din capelă, cu luminarea statuilor și altarului, creează o atmosferă de mister. În mijlocul încăperii, direct pe podea, se află statuia în mărime naturală care îl reprezintă pe Isus mort, coborât de pe cruce. Trupul desăvârșit acoperit de un giulgiu, pare acela al unui tânăr adormit. Te apropii de el în liniște, din teama de a nu-l trezi din somn. Printr-o tehnică artistică senzațională, sculptorul a reușit să prelucreze marmura, dintr-un singur bloc, redând fidel cel mai mic detaliu (se pot vedea venele de la picioare și urmele cuielor cu care a fost țintuit pe cruce).

Deosebit de emoționante sunt alte două statui care îi reprezintă pe părinții lui Raimondo di Sangro. Prima dintre acestea, intitulată „Pudoare” (Pudicizia), a fost realizată de Antonio Corradini în 1752 și o înfățișează pe mama principelui, moartă la câteva luni după nașterea acestuia. Ce de a doua statuie, intitulată „Trezirea la realitate” (Disinganno), a fost realizată de Francesco Quierolo în anii în 1753-1754 și îl reprezintă pe tatăl principelui la maturitate. După moartea soției sale, el a avut o viață libertină și a călătorit mult. La vârsta senectuții, se eliberează din păcat (simbolizat de plasa care acoperă statuia) și redescoperă calea indicată de Biblie.

La subsolul muzeului se află două corpuri umane în care aparatul cardio vascular s-a conservat perfect prin injectarea unei substanțe misterioase, realizate în laborator de însuși principele Raimondo di San Severo.

Statuile, elementele decorative și picturile din capelă pot fi interpretate atât în sens religios cât și în spirit masonic, întreaga capelă constituind de altfel un adevărat templu plin de simboluri ezoterice.

Obeliscul Fecioarei Maria (Obelisco dell’Immacolata)

O plimbare prin Via Toledo, Via dei Tribunali, Via San Gregorio Armeno

Napoli popolare este așa cum îl vedem în filme, cu străzi înguste, gălăgioase, cu rufe întinse la uscat și magazine mici în care se vând articole de souvenir sau produse alimentare. Un oraș care amintește de Turcia sau de Nordul Africii, cu oameni sociabili.

În Napoli  poți fi surprins de spectacole de stradă:

Napoli înseamnă și delicioasele sale produse gastronomice: pizza, taralli, code di gamberi alla crema, babà, sfogliattelle.

După ce te îndepărtezi de aglomerația din centru, poți să mergi în Golful Napoli, să te bucuri de frumusețea mării și a unui peisaj de vis.

Pompei

La o jumătate de oră distanță de Napoli se află Pompei, despre care am scris în detaliu aici. Pe o suprafață de aproximativ 60 de hectare se întinde un oraș cu case, străduțe, spații comerciale, teatre, terme, temple, cu o piață civică principală, așa cum era acum două mii de ani. Deosebit de impresionante sunt corpurile cristalizate în calcar ale locuitorilor surprinși de erupția vulcanului Vezuviu.

Reggia di Caserta

La circa 30 de km spre Nord de Napoli puteți vizita una dintre cele mai mari reședințe regale din lume, care se întinde pe o suprafață de 61.000 metri pătrați. Reggia a fost construită din dorința dinastiei Bourbon de Napoli, cuprinzând Palatul regal, parcul și grădina în stil englezesc. Carlo de Bourbon, care a fost rege de Napoli din 1734 până în 1759, a dorit să construiască un centru politic în locul unde intenționa să stabilească noua capitală. Ceea ce suprinde astăzi este complexul cu adevărat extraordinar, din păcate neglijat de autorități și oarecum izolat de restul orașului Casterta, mult mai modest și decadent.

1200 de camere, 1742 de ferestre sunt doar câteva numere care redau măreția acestui castel, înconjurat de un parc cu o suprafață de 120 de hectare și o lungime de 3 km. De-a lungul aleii principale se află fântâni arteziene cu statui iar în capăt o cascadă.  Apa din fântânile din parc este adusă și astăzi prin Apeductul inaugurat în 1762 de către regele Ferdinando al IV-lea, realizat după modelul apeductelor romane.

Pentru a completa sejurul tău la Napoli, trebuie neapărat să vizitezi Coasta Sorrentină, Coasta Salernitană și Coasta Amalfitană.

Am prezentat aici Napoli, așa cum l-am trăit noi, cu împrejurimile sale impresionante, un loc care ne-a cucerit deplin și în care ne vom întoarce oricând cu plăcere.

2 thoughts on “Napoli și împrejurimile

  1. Felicitari pentru articol.
    L-am citit cu mare drag.
    Am fost in zona in septembrie anul trecut.
    Capela Sansevero, domul din Napoli (si nu numai) sunt adevarate „bijuterii”.
    O sa continui si eu seria de amintiri cu Caserta, Procida plus oraselele de pe coasta Amalfi pe care am reusit sa le vad.

    • Mulțumim mult, noi am fost de curând și am fost copleșiți să descoperim multe „bijuterii” naturale și artistice. Nu am ajuns pe insuele, Ischia și Capri, din cauza timpului nefavorabil.
      Abia așteptăm să descoperim și alte puncte de vedere, așa că, baftă la scris!

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web