Crăciun în diaspora românească

Intitulam, în urmă cu doi ani, unul dintre primele articole scrise pe „Jurnal de Navetist”: „Crăciunul printre străini”. De atunci s-au schimbat multe aici dar şi în ţară, s-a vorbit mult despre „diaspora”, despre cei de aici care au făcut istorie mergând sute de kilometri pentru a vota, despre „străinii” care habar nu mai au despre ce se întâmplă în România. Dar oare câţi dintre cei de acasă ştiu despre viaţa celor care formează „diaspora”, despre dorinţele, despre bucuriile și despre necazurile lor?

În aceşti ultimi doi ani am ajuns să cunosc destul de bine, din interior, cum funcţionează o comunitate din diaspora şi ştiu că locul care îi uneşte cel mai mult este biserica. O să vă las să ascultaţi corul parohiei ortodoxe române din Parma şi apoi vă invit vedeţi fotografiile din timpul slujbei de Crăciun, care vorbesc mai mult decât aş putea eu să vă descriu în cuvinte. 

Este surprinzător cât au reuşit să facă aceşti oameni singuri, departe de țară şi fără ajutorul celor de acasă. Duminică de duminică și la marile sărbători, slujbele religioase ala Parohiei ˝Sf. Zaharia și Elisabeta” se țin în biserica Santa Maria del Quartiere, pusă la dispoziție de reprezentanții bisericii catolice. O bijuterie arhitecturală și artistică în care acum elementele religioase ortodoxe se îmbină cu cele originale, catolice. 

Să vedem împreună „filmul” slujbei de Crăciun.

Mulți dintre cei care nu au reușit să meargă acasă de sărbători au ales să vină la biserică, locul unde oamenii se cunosc între ei, vorbesc românește, își împărtășesc cu ceilalți bucuria și necazul.

Părintele Ciprian Gavril a reușit în puțin timp după sosirea la Parma să îi reunească pe creștinii ortodocși români (și moldoveni) proveniți din toate colțurile țării.

Corul bisericii le trezește celor prezenți de fiecare dată, emoții puternice, nu de puține ori făcându-i să verse o lacrimă cu gândul la toți cei pe care i-au lăsat în țară.

Copiii participă în număr tot mai mare la slujbă, vorbesc între ei în română și în italiană (unii doar în italiană) iar ca să nu se plictisească se joacă, scriu și desenează pe măsuțele de la intrarea în biserică. Una dintre cele mai mari dorințe ale comunității este aceea de a avea o sală, într-o clădire din apropierea bisericii, unde copiii să poată învăța limba română și să poată afla despre istoria și tradițiile poporului nostru.

În ziua de Crăciun nu putea lipsi bradul împodobit.

Membrii comunității au fost salutați și de către reprezentantul episcopiei catolice locale.

La sfârșitul slujbei, copiii – de la cei mici, cu suzetă, la adolescenți –  au pregătit un moment artistic cu poezii, cântece tradiționale și sceneta Irozilor (Cei trei magi și Irod).

Moș Crăciun i-a răsplătit pe toți cu daruri.

Închei acest foto-reportaj cu un mesaj de speranță pentru 2015, pentru toți românii, din țară și din diaspora, și cu o urare tradițională de „La mulți ani!”

4 thoughts on “Crăciun în diaspora românească

  1. Felicitari pentru articol. Ai dreptate ca biserica uneste o comunitate. Sublim corul!!!! Minunate imaginile. Mi-a facut placere sa citesc/ascult. Mi-am amintit ca zilele trecute si aici in Baia Mare la catedrala care e in constructie s-a colindat…A fost corul bisericii, corul Seminarului Teologic Ortodox, Corul universitatii si corul preotilor…Nu stiu daca a mai fost o catedrala in tara sa rasune asa…colindul romanesc e unic…

  2. Multumim mult! Cand esti departe de casa, astfel de momente scurteaza distantele, sunt un adevarat balsam pentru suflet.
    Am remarcat si faptul ca romanii de aici sunt mult mai solidari, mai uniti si mai patrioti decat multi dintre cei din tara.
    Te mai asteptam pe pagina noastra!

  3. […] ziua de Crăciun v-am mai povestit: mergem la biserică, asistăm la slujbă și la spectacolul de colinde, vine Moș Crăciun cu […]

  4. […] slujba de Crăciun din biserica ortodoxă din Parma am mai scris aici și aici. De la an la an copiii au crescut iar corul a devenit tot mai […]

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web