Jurnal: Crăciunul departe de țară

23 Decembrie 2015

A devenit deja o tradiție să petrecem sărbătorile de iarnă în Italia. Anul acesta, primul cadou de Crăciun pe care l-am primit a fost un  bilet la un concert sinfonic susținut de Orchestra Toscanini din Parma. După cele două piese din introducere, vesele, antrenante și destul de accesibile chiar și pentru un public cu o educație artistică mai puțin rafinată, a urmat partea centrală a serii, așteptată cu mare interes de numeroșii iubitori ai genului: Concertul pentru vioară și orchestră The Red Violin (Vioara roșie, compozitor John Corigliano).

Poate că ați văzut deja filmul cu același nume al regizorului François Girard, distins cu numeroase premii internaționale, printre care și un Oscar pentru care cea mai bună coloană sonoră. Povestea care se ascunde dincolo de titlu este deosebit de tristă: în 1600, în așteptarea nașterii primului său fiu, un meșter lutier construiește cea mai bună vioară care a existat vreodată. Moartea soției sale în timpul nașterii transformă însă acest eveniment într-o tragedie care va traversa ca un blestem secolele și continentele: toți violoniștii atrași în mod fatal de acest instrument vor avea parte de o nenorocire. Cinci artiști legați de același destin tragic.

Concertul reprezintă o provocare pentru orice violonist. De aceea, am urmărit cu emoție, într-o liniște impresionantă, împreună cu alte sute de persoane, performanța uneia dintre cele mai bune violoniste din Italia și din lume. Este vorba de Mihaela Costea, o româncă din Iași, vioara întâi a Filarmonicii Toscanini din Parma, o artistă despre care am citit în presa italiană multe articole elogioase, înainte de a o cunoaște personal. Ca de fiecare dată, Mihaela a avut o prestație extraordinară pentru care a fost răsplătită de public cu lungi aplauze, la scenă deschisă.

24 Decembrie 2015

În seara de Ajunul Crăciunului am lăsat toate treburile deoparte și am mers la biserică, să ascultăm colinde, ca acasă. E greu să-ți păstrezi tradițiile departe de țară, de aceea încercăm să ne bucurăm de orice moment care să ne amintească de copilărie și de vremuri de demult. Cu mic, cu mare, membrii comunității române au mers cu colindul la Părintele Ciprian.

Am surprins atmosfera din acea seară minunată într-un filmuleț în care îl veți auzi pe Mitică Boiangiu, prietenul nostru care ne emoționează până la lacrimi de fiecare dată când pune mâna pe chitară și ne cântă colinde sau muzică folk.

Înainte să plecăm fiecare către casele noastre, ne-am oprit să îl colindăm pe proprietarul restaurantului din cartier, care a fost foarte plăcut surprins de vizita noastră, răsplătindu-ne pe fiecare cu o sticlă de Prosecco, în cazul celor mari, sau cu un ou de ciocolată cu surprize, în cazul celor mici.

25 Decembrie 2015

Despre slujba de Crăciun din biserica ortodoxă din Parma am mai scris aici și aici. De la an la an copiii au crescut iar corul a devenit tot mai profesionist.

Și anul acesta am asistat la slujbă, apoi la spectacolul la care au participat copiii din comunitate. Moș Crăciun și-a făcut apariția încărcat de daruri pe care le-a împărțit celor mici.

După-amiază am avut parte de un moment cu adevărat unic: prietenii noștri au primit vizita unui grup numeros de colindători. Am ieșit toți pe balcon să îi întâmpinăm și nu mică ne-a fost mirarea să vedem o coloană de vreo 12 mașini cu farurile aprise, care se îndreptau către parcare. Au sosit circa treizeci de persoane, adulți și copii, care ne-au cântat colinde în română și în italiană. Faptul că ei sunt de religie penticostală este doar un detaliu, important este mesajul pe care l-au transmis prin cântecele lor.

26 Decembrie 2015

Am fost într-o mică excursie la Milano, de unde ați văzut deja câteva fotografii: ne-am plimbat pe străduțe, am vizitat Domul, am trecut prin Galleria Vittorio Emanuele II, am fost la Muzeul Științei și Tehnicii (la propunerea copiilor) și la Basilica di Sant’Ambrogio, una dintre cele mai vechi biserici din lume ( construită între  anii 379 și 386, pe locul unde fuseseră îngropați creștinii martiri persecutați de către romani).

Ne-a ieșit la un moment dat în cale un Outlet Dolciario, un soi de paradis al pofticioșilor de dulciuri, cu care am încheiat magnific experiența noastră milaneză.

Voi cum ați petrecut Crăciunul?