Poveşti din hamacul bricului Mircea: Înviorarea (I)

Bricul Mircea în Bosfor în urmă cu 20 de ani


Orice copil îşi doreşte să doarmă într-un hamac, iar dacă hamacul este pe un velier dorinţa este cu atât mai mare. Niciodată nu mi-am imaginat cât de greu este însă să dormi ghemuit pe spate, cu genunchii aproape de bărbie, alături de alte o sută de suflete, într-un spaţiu cât un apartament cu patru camere. Dar ce conta, eram pe “Mircea”, dormeam în hamac iar a doua zi urma să întindem velele. Somnul nu prea a fost somn, chiar dacă de doi ani dormeam într-o cameră cu alţi 30 de colegi de facultate, însă doar gândul că ne îndreptam spre Istanbul, pe mare, mă făcea să nu pot să închid un ochi.

Cum începe o zi pe bric? La 5.45 sună soneria, ai 5 minute să strângi hamacul şi să te echipezi sumar, după care alte 6 sunete anunţă adunarea pe punte. La sfârşitul celui de-al şaselea ţârâit, mai bine de o sută de marinari sunt adunaţi pe puntea umedă de rouă pentru o mică înviorare de dimineaţă.

„La front pe vergi!” e o comandă pe care nu o să o uit toată viaţa. Şi acum îmi transpiră palmele doar când mă gândesc la emoţiile primei urcări în arboradă (pe vergi/catarge). Pentru că cei mai înalţi dintre marinari rămân la vergile de jos, m-am bucurat, poate pentru prima dată în viaţă, că nu sunt un tip înalt, şi mi-am mai îndeplinit un vis, acela de a urca până în „vârful” lui Mircea, la „rândunică”, căci aşa se numeşte ultima şi cea mai de sus vergă.

Am fost printre primii care au început să urce pe „sarturile” (bucăţi de parâmă care asigură urcarea în arboradă-un gen de scară de funie) care, pe măsură ce ne apropiam de vârf, deveneau tot mai înguste, până când, la ultima vergă, aproape că dispăreau…..şi totuşi mai era aproape un metru până la destinaţie…o scăriţă metalică, firavă, lată de doar 15 cm făcea legătura cu punctul final al expediţiei mele… în cele dinurmă ajungeam la „rândunică”! 



Să nu credeţi că aici mă aşteptau o masă şi un fotoliu ca să admir peisajul de la înălţime…NU, era doar verga (o bârnă cu diametrul de vreo 20cm) pe care o ţineam strâns în braţe iar tălpile se sprijineau pe o parâmă….dedesubt bricul Mircea….mic, mic, cât o monedă….eram la peste 40 m înălţime (etajul 15 al unui bloc) şi mai trebuia să fac câţiva paşi până la marginea vergii. Până aici niciun fel de asigurare, nicio coardă care să te ţină agăţat în caz că se întâmplă ceva. Nu aveam în gând că în cei peste 50 de ani ai lui Mircea mii de marinari au urcat la fel ca şi mine şi nimeni nu a căzut….E un soi de frică, amestecată cu atenţie, adrenalină şi dorinţă de a face totul perfect care te ţine agăţat, precum o pisică, de tot ceea ce te face să te simţi în siguranţă.

Înviorarea s-a terminat! Da, a fost doar o înviorare pe Mircea, „joggingul pe verticală” care sigur te trezeşte mai ceva decât o cafea la Starbucks. 

Urmează episodul II: Sectoarele de curăţenie la bordul lui Mircea
În perioada 24-27 mai în Portul Constanţa, pe lângă cele două veliere româneşti, Mircea şi Adornate, vor fi prezente alte 12 veliere înscrise în competiţia http://tallshipsconstanta.ro/ iar cei prezenţi la eveniment vor putea vizita gratuit toate navele (inclusiv velierul Sedov, cel mai mare velier din lume).

Imagini despre cele povestite mai sus puteţi să urmăriţi în următoarele 35s :  https://www.youtube.com/watch?v=beCElW_x6Q4 

3 thoughts on “Poveşti din hamacul bricului Mircea: Înviorarea (I)

  1. Tzapapie este parama de sub verga, cea mai grea era trecerea de pe catarg pe verga

  2. […] este experiența la bordul unui velier -„Povești din hamacul Bricului Mircea (I, II, III)” dar acum a venit rândul vostru să furbișați, să bricuiți, să […]

  3. […] este experiența la bordul unui velier -“Povești din hamacul Bricului Mircea (I, II, III)” dar acum a venit rândul vostru să furbișați, să bricuiți, să […]

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.