La mulți ani, România!

Astăzi sărbătorim România, țara în care ne-am născut și de care ne leagă un fir invizibil, dincolo de orice barieră spațială și temporală. Sute de fotografii cu drapelul național inundă rețelele de socializare iar  un puternic sentiment de mândrie națională ne amintește că suntem români. De mâine, se va așterne tăcerea, până la următoarele evenimente, care ne vor scoate din nou din amorțeală.

Vă vom povesti aici cum sărbătoresc România un grup de români stabiliți în  Italia, în zona Parmei, reuniți în Asociația „Romania chiama Parma”, despre care am mai scris în relatările noastre. Din acest grup facem parte și noi.

În ultimele luni, am îmbrăcat din nou tricourile albe, cu însemnele drapelului românesc, și ne-am făcut simțită prezența în realiteatea socială italiană.

Ultimul eveniment la care am participat, în perioada 25-30 noiembrie, a fost inițiativa „Anolini Solidali”, care a avut drept scop strângerea de fonduri în vederea realizării Centrului Oncologic din Parma. Pe parcursul mai multor zile, 1600 de voluntari au muncit, în ture de câte patru ore, 24 ore din 24, pentru a face „anolini”, paste umplute specifice zonei. Au fost utilizate 1200 kg de făină, 12000 de ouă pasteurizate, 300 kg de brânză, carne, pesmet, toate ingredientele fiind donate de supermarketul Conad. Anolinii obținuți au fost gătiți apoi și comercializați în zone principale din oraș. La fiecare 1 Euro obținut din vânzări, 3 sponsori principali (firmele Barilla, Chiesi și Fundația Cariparma) au adăugat, fiecare, câte un Euro, multiplicând astfel sumele rezultate și, implicit, faptele de bine.

A fost o experiență extraordinară, în care am lucrat cot la cot cu ceilalți voluntari, care ne-au întrebat despre noi și despre România.

În ultimele zile ale lunii noiembrie, un șir de cutremure au devastat Albania, lăsând în urme victime și multe distrugeri materiale. Am contribuit și noi cum am putut, cu o mică sumă, în numele Asociației „Romania chiama Parma”, și, personal, cu articole de îmbrăcăminte de iarnă, care să îi ajute pe unii dintre cei rămași fără nimic să poată înfrunta gerul iernii.

Pe data de 20 octombrie 2019, am fost și noi prezenți la crosul „All’Ospedale di Corsa”, din Cadrul ParmaMarathon, care a avut drept scop ajutorarea copiilor bolnavi de cancer și a familiilor acestora.

Pe data de 19 octombrie 2019 ne-am mobilizat cu donații și am contribuit la Acțiunea de Voluntariat „Mattoncino di cuore”, prin care am cumpărat, simbolic, trei cărămizi din structura viitorului Centru Oncologic din Parma.

Faptele bune nu se opresc aici, pentru că, în lunile trecute, Asociația „Romania chiama Parma” a contribuit la cheltuielile de transport pentru efectuarea unui transport umanitar către familii defavorizate din sate din regiunea Moldovei.

Avem numeroase alte proiecte în desfășurare, printre care colaborarea cu o Asociație din București care ajută familiile copiilor bolnavi de cancer.

De ce v-am scris despre toate acestea? Pentru că un bun român, așa cum ne-am dori și noi să fim, sărbătorește și cinstește zilnic România, prin faptele sale,  nu doar o dată pe an.

La mulți ani, România, la mulți ani, dragi români de pretutindeni!

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web