Evenimente la sfârșit de august, de la Tulcea la Constanța: Rowmania Fest, Pro Istoria Fest și Festivalul Antic Tomis

 Sfârșitul verii a adus în Dobrogea o mulțime de evenimente, cu tematică diferită dar în același timp concurente între ele, care au beneficiat de ample spații publicitare atât în presa scrisă cât și în mediul online și care și-au împărțit publicul interesat de astfel de manifestări.
Costume populare rusești și bulgărești

Am încercat să fim prezenți la trei dintre acestea și vă vom împărtăși impresiile noastre. Vom începe cu Rowmania Fest, festivalul organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, ajuns la a V-a ediție. Evenimentul,un festival internațional al bărcilor cu vâsle, are loc la Tulcea în acest week-end (28-30 august 2015) și își propune să aducă în prim plan Delta Dunării, cu specificul și tradițiile ei, prin intermediul sportului și ambasadorilor acestuia (Ivan Patzaichin, Gabriela Szabo). Am asistat la parada de deschidere desfășurată atât pe Dunăre cât și pe faleza din oraș și am încercat să prindem pulsul momentului. Orașul, amorțit în toropeala serii de august, dădea ușoare semne de viață, la ora programată pentru paradă fiind prezent un public puțin numeros, constituit în special din familiile și prietenii celor implicați în defilare și mai puțin din turiști.

Parada (defilarea cailor de rasă de la clubul hipic Real Racing din Tulcea, ai membrilor minorităților etnice ruse și bulgare și ai organizației WWF), a adus o pată de culoare și de frumusețe dar ar fi trebuit să fie compusă din mai multe persoane și să fie însoțită de muzică. Ne-am fi așteptat ca prin oraș să existe voluntari și puncte de informare care să îndrepte lumea spre faleză și care să dea toate detaliile necesare, însă nimeni nu știa ce urma să se întâmple. Sosirea ambarcațiunilor a fost salutată cu căldură de cei prezenți, am simțit valul real de simpatie față de Ivan Patzaichin însă nu am putut să nu remarcăm prezența excesivă a reprezentanților politici, care ne dădea senzația de campanie electorală și de folosire a ocaziei pentru a avea un pic de vizibilitate în fața electoratului.

Sosirea ambarcațiunii cu Ivan Patzaichin
Autorități și presă

În zilele de 29 și 30 august sunt anunțate competiții pescărești, concursuri de vâslit în canotci și spectacole ale comunităților locale, care cu siguranță vor fi interesante. Dacă ajungeți la Tulcea în acest week-end, vă așteptăm cu impresiile voastre.

Scena pentru spectacole de la Pro Istoria Fest

Am continuat periplul nostru dobrogean, participând la Pro Istoria Fest, considerat de către organizatori ca fiind „cel mai amplu festival itinerant de promovare a obiectivelor cultural-istorice și turistice din România”. Ajuns la cea de-a doua ediție, acest festival (un proiect al Asociației Star Education) se desfășoară la Cetatea Enisala pe durata a două zile (28 și 29 august 2015) în care au loc spectacole de folclor local, teatru de păpuși, ateliere de sculptură, pictură și împletituri, înălțare de zmeie).

După amorțeala din Tulcea, ne gândeam că și aici vom vedea puțină lume însă mașinile parcate de o parte și de alta a străzii, pe o distanță de mai bine de 2 km, aveau să fie un indiciu că evenimentul se bucura de prezența unui public numeros. Am mers prin beznă, împreună cu alți exaltați ca și noi, neștiind încotro de îndreptam și ce ne aștepta la capătul drumului, orientându-ne doar după lumina farurilor mașinilor care făceau cale-ntoarsă. Cetatea era în beznă totală, la fel ca și zona în care era amenajată scena, luminată doar de cele două panouri cu leduri pe care își făceau reclamă organizatorii și Consiliile locale implicate.

Tarabele cu vată de zahăr, jucării, souveniruri, produse alimentare și tombole ne aminteau de bâlciurile din copilărie. Foarte bine se mișcau cei de la grătare, unde produsele aveau un aspect foarte apetisant iar cozile erau acceptabile.

Programul primei seri cuprindea nume sonore precum Alifantis, Zan, Zoli Toth Project, Mircea Vintilă, Alexandra Ușurelu, voci poate prea rafinate pentru o mare parte a publicului.
Ne permitem să le aducem organizatorilor niște critici pe care le dorim constructive:
–  noaptea, Cetatea Enisala nu era pusă în valoare, ar fi trebuit să fie iluminată;
– ar fi trebuit să fie iluminată și toată zona adiacentă, în primul rând din motive de siguranță a publicului;
– ar fi trebuit să fie amenajată o parcare, pe câmpurile din apropiere: mașinile parcate de o parte și de alta a drumului îngustau carosabilul, pe care treceau atât pietonii cât și mașinile;
– la tarabe erau comercializate cu precădere produse care nu aveau nicio legătură cu specificul festivalului;
– pe o distanță de 105 km, între Constanța și Enisala, se desfășurau în paralel două evenimente similare, Pro Istoria Fest și Festivalul Antic Tomis. E recomandabil ca pe viitor organizatorii celor două festivaluri să se pună de acord asupra stabilirii datelor, pentru că suprapunerea celor două manifestări duce la „canibalizarea” reciprocă a acestora.
Al treilea eveniment important din acest sfârșit de săptămână este Festivalul Antic Tomis, organizat la Constanța, în perioada 28-30 august 2015. Am trecut în cea de a doua zi a festivalului prin tabăra amenajată în Parcul Tăbăcărie, care reușea să ne introducă în atmosfera unor timpuri îndepărtate. Încă de dimineață, atelierele tematice atrăgeau numeroși copii, care alături de daci și romani încercau să creeze obiecte și instrumente din vechile gospodării.
Am fost plăcut impresionați de modul în care participanții se transpuneau în pielea personajelor, aducând astfel un plus de autenticitate momentelor pe care încercau să le aducă la viață. Am remarcat luptele dintre tabere, antrenamentele, dansurile precum și modul natural în care se desfășurau activitățile vieții cotidiene: aprinsul focului, prepararea hranei, confecționarea armelor și veșmintelor.
Produsele oferite spre vânzare se integrau perfect în atmosfera evenimentului: arme de lemn, obiecte din lut și ceramică, sucuri naturale, miere, costume populare și accesorii realizate manual.
Dacă ați participat la unul dintre aceste trei evenimente și ați surprins aspecte care nouă ne-au scăpat, vă rugăm să ne împărtășiți impresiile voastre!

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web