Carnevale di Viareggio: un eveniment grandios care nu trebuie ratat

 

Viareggio, este o localitate în apropiere de Pisa, prin care am trecut cu trenul de zeci de ori şi în care ştiam că se desfăşoară un carnaval. Cam asta era tot iar după experienţa carnavalului de la Venezia nu credeam că evenimentul poate să mă impresioneze cu ceva, mai ales că niciunul dintre prietenii italieni nu-i făcuse mare reclamă. Săptămâna trecută am lăsat Venezia şi am ajuns la Carnavalul de la Viareggio.
 
Cum a fost? FABULOS, SPECTACULOS, GRANDIOS, IMPRESIONANT….. 
Astăzi o să vă arăt doar câteva fotografii şi o să vă ofer nişte date tehnice:

     Prima paradă a avut loc în 1873
   Record de persoane participante înregistrat în 2011 – peste 300.000 (iarna, într-o localitate destul de mică, gen Neptun)
     Materialul din care sunt confecţionate personajele: cartapesta (hârtie de ziar, apă, lipici)
    Temele prezentate: sociale, politice, culturale
   Când se desfăşoară: în 4/5 duminici din lunile februarie/martie, în funcție de cum pică Paștele în anul respectiv 
    Cât costă biletul: 18 euro/adult, copiii sub 7 ani intră gratis, iar cei între 7 și 12 beneficiază de reducere (13 euro)
 
Într-un articol viitor o să vă prezint şi poveştile din spatele carelor alegorice din acest an. Până atunci aşteptăm întrebări. 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2 thoughts on “Carnevale di Viareggio: un eveniment grandios care nu trebuie ratat

  1. Viareggio are si o plaja simpatica. Si mi a placut si faleza, mai ales ca era o zi cu un cer superb, plin de nori.

  2. Viareggio a fost și pentru noi o surpriză plăcută, ne-a plăcut mult promenada de pe faleză, cu străzi largi și clădiri frumoase și îngrijite.

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web