Dozza, un muzeu în aer liber

La 25 km de Bologna și 6 km de Imola se află un sat medieval care, începând din 1965, s-a transformat într-un adevărat muzeu în aer liber. Pictori din toată lumea își dau întâlnire din doi în doi ani la Dozza, unde își realizează operele, direct pe zidurile caselor sătucului, în prezența publicului numeros.

Până în prezent au trecut pe aici circa 200 de artiști care au realizat circa 90 de opere, diferite ca tehnică, stil și subiecte abordate, care au făcut ca acest sat să devină un punct de atracție pentru turiști. 

Datorită originalității sale, Dozza și-a câștigat locul în galeria celor 100 „Borghi più belli d’Italia”.

Preferatul meu este următorul, care îmi amintește mult de culorile și stilul lui Vermeer:

Toate aceste imagini îți dau senzația că răsfoiești un imens album cu desene în care sunt reprezentate scene din viața de familie, activități casnice, portrete, figuri și elemente abstracte.

În luna septembrie se va desfășura La Biennale del Muro dipinto, festivalul care pe parcursul a 3-4 zile va contribui la crearea de noi imagini surprinzătoare.

9 thoughts on “Dozza, un muzeu în aer liber

  1. Ce frumos!
    MI-a plăcut și alăturarea personajelor în stil Botero cu grăsuțul Moș Crăciun care se cațără pe balcon.

  2. 🙂 Mă bucur că am reușit să vă transmit din bucuria pe care am avut-o privind aceste picturi murale. Nu am precizat că la fiecare casă era împodobit câte un presepe (pe care nimeni nu îl strica, nu i se furau piesele!): pe pervaz, lângă ușă sau chiar direct pe asfalt. Mai mare dragul să te plimbi pe străduțele din sat!

  3. Nota 10* pentru articol; cred ca e minunat sa te plimbi pe acolo; vreau la Dozza 😉 iti dai seama ca atunci cand voi ajunge in Bologna o sa dau o fuga si pana acolo; trebuie sa vad cum ajung; cu tren se poate? sau cu vre-un autobuz?

  4. Mulțumim mult! Am ales să scriem mai puțin și să lăsăm imaginile să vorbească de la sine.
    Uite aici cum se poate ajunge la Dozza: http://www.emiliaromagnaturismo.it/it/localita/dozza-bo/scheda?ID=327
    Dacă nu mergi cu mașina, cel mai ușor este cu autobuzul de la Imola: http://www.tper.it/sites/tper.it/files/ORARI/BO-inv-2014-15/tper_Bo147.pdf
    Te așteptăm cu impresii din Emilia – Romagna!

  5. Poate anul acesta o sa dau o fuga prin zona; imi propun de multa vreme;
    prin Bologna am trecut in urma cu cativa ani;
    am stat vreo trei ore; putin, de aceea vreau sa aprofundez zona;

  6. foarte fain satul. si ideea. habar n aveam. musai de trecut pe acolo daca ajung la Bologna

  7. Merită, este foarte frumos. Este o experiență care îți umple sufletul de energie și culoare.

  8. Superb…. nu auzisem de oraselul asta pana acum. Sper sa pasesc pe stradutele sale candva! 🙂

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web