Undeva în România – Jurnal de navetist

Am ales ca de 1 Decembrie să invităm pe blogul nostru un român adevărat, care îşi iubeşte şi cinsteşte ţara zilnic, nu doar cu ocazia evenimentelor oficiale. Este stabilit de aproape zece ani în Italia şi, alături de familia sa, îl vedem la momentele importante din comunitatea românească îmbrăcat în costum popular. Ceea ce m-a impresionat însă cel mai mult a fost steagul românesc pe care îl are în sufragerie, la loc de cinste. Ţin să precizez că nu face parte din clasa politică şi că lucrează în domeniul privat. Şi mai vreau să subliniez că este căsătorit cu o doamnă minunată, de naţionalitate maghiară. Da, dragilor, cei mai patrioţi români pe care eu i-am cunoscut vreodată sunt o familie mixtă, pentru că asta este România!

Astăzi ne va vorbi despre Mociu, satul său natal şi, din modestie, ne spune că va scrie aici o simplă înşiruire de gânduri despre oameni, fapte şi tradiţii, ceva ce fiecare dintre noi putem face pentru a scoate la lumină locurile dragi.

Doru îşi începe povestea astefel: “m-am născut şi am crescut în Mociu, în inima Câmpiei Transilvaniei. Denumirea de “câmpie” nu are nicio legătură cu forma de relief, e mai degrabă un tribut plătit pământului roditor, dealurilor line si lipsei pădurilor.”

Dar unde se află Mociu şi de ce am ales să scriem despre el? Doru ne poartă într-o călătorie imaginară într-un loc mai puţin cunoscut de către turişti, într-un sat pe care eu am decis deja să îl vizitez cu prima ocazie, pentru că reprezintă satul autentic în care se poate regăsi oricare om care şi-a petrecut măcar o parte din viaţă la ţară.

Să îl urmăm aşadar pe Doru şi să descoperim împreună un colţ de Românie: “Suntem la cumpăna apelor, între bazinul Someşului şi cel al Mureşului, la aproximativ 40-50 km faţă de oraşele: Cluj, Turda, Gherla, Bistriţa, Reghin, Târgu-Mureş.

Suntem în Transilvania, dar nu avem castele, nu îl avem pe Dracula (din păcate străinii doar asta ştiu), avem în schimb oameni care “rădica clopu’ şi apoi zâc zua bună” şi, mai ales, avem dovezi clare în ceea ce priveşte toleranţa etnică şi religioasă. Nu cred că bunicul meu (Feri – ungur) a făcut ceva cursuri europene înainte de a se însura cu bunica (Victoria – româncă), sau viceversa, la fel cum nici eu înainte de a merge la popă şi la sfat… alături de o unguroaică.

Care sunt îndeletnicirile oamenilor de aici? Până prin anii ’50, când au emigrat în Israel, familiile de evrei deţineau majoritatea activităţilor comerciale şi pe cele din domeniul prestărilor de servicii. Ţiganii s-au remarcat prin muzică: taraful lui Băbuţ în trecut, taraful lui Stângaciu astăzi (distins cu numeroase premii atât pe plan naţional, cât şi internaţional). Aş vrea să amintesc de ”Horea Oilor”, creaţie a mestrului Băbuţ, care poate concura oricând pentru a deveni ”imnul câmpiei”.

Activitatea principală a mocenilor a fost dintotdeauna agricultura. Pe vremuri, târgul săptămânal de la Mociu era un fel de “bursă regională” care stabilea preţurile cerealelor şi animalelor. Legat de agricultură, în fiecare an pe data de 16 august, dată la care secerişul e încheiat iar credincioşii se întorc din pelerinajul de la mânăstirea Nicula, are loc sărbătoarea numită “târgul secerii”. Importanţa economică a târgului a dispărut astăzi aproape în totalitate, dar tradiţia merge înainte, chiar dacă nu mai găsim pe tarabe animale şi cereale.

Turtele sunt printre ultimii ”supravieţuitori” ai târgului de odinioară:

Iar ”Hinta” sau “ringhişpilul” e atracţia principală pentru cei mici şi nu numai…

Din dorinţa de a păstra datinile şi obiceiurile, a luat naştere la finalul anilor ’80 Festivalul jocului de pe câmpie, care are loc anual în prima duminică din septembrie.

Puteţi să vă faceţi o idee despre îndeletnicirile femeilor şi despre modul în care arătau casele mocenilor, vizitând “Camera ţărănească”, un mini muzeu instituit acasă la doamna Mariana Peştean.

În perioada interbelică, la Mociu- centru de plasă– a fost inaugurat un modern spital cu secţiile interne, chirurgie… Azi clădirea supravieţuieşte încă dar sper că va veni şi ziua când promisiunile de toate culorile politice vor deveni realitate şi structura va fi redeschisă.

Alte fapte legate de moceni? În perioada interbelică, un tânar student originar din Mociu, Ioan Moina, cucerea titlul balcanic la atletism, stadionul (potcoava) din Cluj preluându-i numele.

O întâmplare mai spectaculoasă este căderea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a celui mai mare meteorit de pe teritoriul României. Bucăţi din acesta sunt expuse la muzeul de mineralogie din Cluj, iar asociaţia sportivă din comună poartă sugestiv numele ”Meteor”.

La fel ca la Siliştea- Gumeşti – şi nu numai- a venit şi aici vremea când “timpul nu mai avea răbdare”. Din fericire, tăvălugul civilizaţiei nu a reuşit să niveleze tot.

A rămas în urmă următorul îndemn al preotului Câmpean, simplu şi profund deopotrivă: “un neam, o naţie, un popor merge înainte, supravieţuieşte, dăinuie prin trei lucruri: credinţa, limba şi portul!”