Avem în Bucureşti un Târg de Crăciun?


Românilor le place mereu să câştige, să creadă că sunt pe primul loc, iar dacă nu se întâmplă acest lucru încep să critice. La fel s-a întâmplat şi anul acesta cu târgul „Bucharest Christmas Market”, târgul de Crăciun organizat în Bucureşti. Nu ştiu câţi dintre cârcotaşi au vizitat în ultimii ani vreunul dintre târgurile de top din Europa ori măcar s-au informat despre cum arată acestea. 

Mai grav este că nu s-au dus, nici măcar din curiozitate, să îl vadă pe cel din capitală şi s-au rezumat să preia informaţiile prin intermediul televiziunilor.

Anul trecut, fascinat de acest subiect, am ales să petrec câteva zile prin oraşele din Italia unde se organizează cele mai renumite târguri de Crăciun. Nu o să vă povestesc cum arătau cele din Trento sau Bolzano ci o să mă opresc la cel din Merano, considerat unul dintre cele mai vizitate din Europa.


Aş vrea să vedem împreună asemănările şi diferenţele dintre târgul italian şi cel românesc (fotografiile sunt din Bucureşti):

Suprafaţa: cel din Bucureşti este mai întins ca suprafaţă şi mai „aerisit”, în schimb cel italian este mai ordonat;


Căsuţele, cam tot atâtea la număr, diferă doar prin faptul că ale lor sunt mai frumos luminate;

Pomul de Crăciun: mult mai spectaculos mi s-a părut cel de la Bucureşti (mai bine zis cei de la Bucureşti, pentru că în Piaţa Universităţii au fost împodobiţi doi brazi);

 

Mâncarea: acolo am mâncat un wurstel cu varză acră tocată, celelalte propuneri fiind pe aceeaşi temă. La Bucureşti puteai alege între: varză călită cu carnaţi, fasole cu ciolan afumat, sarmale şi mămăligă, toate preparate exemplar la ceaun de nişte maramureşence autentice;

 

Dulciuri: atât la ei cât şi la noi te îmbiau tarabele cu: ştrudel cu mere, gogoşi, bomboane, acadele;


Vin fiert: calitatea e asemănătoare, prezentarea diferă. În Bucureşti acesta era oferit în pahare de plastic, în timp ce în Italia se vindea în căni personalizate cu logo-ul evenimentului, care puteau fi achiziţionate;
La capitolul artizanat la ei predominau atelierele cu produse hand made specifice Crăciunului (globuri, lumânărele, aranjamente florale) în timp ce la noi erau multe căsuţe cu meşteri populari autentici (ce vindeau obiecte de ceramică, lemn, sticlă sau ţesături) care însă nu aveau legătură cu specificul târgului;       

Atmosfera generală: mi s-a părut interesantă cea din Italia datorită locaţiei montane şi a numărului mare de turişti străini. Bucureştiul compensează în schimb prin proiecţiile video de pe clădirea BCR dar şi prin atmosfera de pe străzile din Centrul Vechi (baruri, pub-uri, restaurante).

Ştiu că o să-mi sară mulţi în cap dar vă spun că târgul de anul acesta din Bucureşti este, după părerea mea, cel puţin la nivelul celui din Merano. Aşa că, în loc să ne văicărim că nu avem bani de avion ca să ne ducem copiii într-un „târg adevărat de Crăciun”, mai bine luăm maşina, autobuzul sau trenul şi venim să ne bucurăm măcar de ceea ce avem acasă!

2 thoughts on “Avem în Bucureşti un Târg de Crăciun?

  1. Foarte frumos dar corect ar fi sa il compari cu alte capitale de ex iti stau la dispozitie cu poze din cel din Hyde Park dupa parerea mea mult peste

  2. Încă din start aş vrea să remarc că nu ne-am propus să-l comparăm cu cel de la Viena care se pare că este numărul 1. Pe cel din Londra l-am văzut acum vreo patru ani şi pot să spun că la Bucureşti ne lipseşte în primul rând atmosfera creată de vizitatori. Mi-a rămas întipărit în minte un grup de englezi care chiar se distrau! Mulţumim pentru comentariu şi aşteptăm fotografii!

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.