Tulcea de ieri, Tulcea de azi

Am revenit în Tulcea, oraşul copilăriei mele, cu ocazia unei excursii în Delta Dunării. După douăzecişicinci de ani, am căutat străzile pe unde am umblat, cinematografele unde mergeam în fiecare duminică împreună cu prietena mea, am căutat cofetăriile unde ne opream după matineu şi toate locurile la care mulţi ani m-am gândit cu nostalgie.


Mi-am părăsit oraşul natal în 1989, lăsând în urmă prieteni dragi şi multe amintiri legate de o perioadă istorică tristă, care mi-a revenit de fiecare dată în memorie în culori cenuşii. Nu mă pot gândi la orăşelul de la Dunăre fără a-mi aminti de frigul din case, de cozile la care stăteam, cu mic, cu mare, în Piaţa Nouă, pentru a cumpăra lapte şi pâine „pe cartelă”, de zilele în care mergeam la muncă patriotică sau de defilările de pe stadion sau de pe faleză. Cu toate acestea, oraşul meu mi s-a părut întotdeauna frumos, cu case îngrijite şi cu oameni buni, gata să te ajute la nevoie. Blocul în care locuisem era pentru mine un fel de Turn Babel în care eram laolaltă români, greci, ruşi lipoveni sau turci. O familie internaţională care trăia în armonie.

Ne-am mutat în Constanţa, oraş care avea să mă prindă într-un vârtej de emoţii şi experienţe. Am întâlnit alţi colegi, mi-am făcut noi prieteni.  În scurt timp a venit Revoluţia, am aflat ce înseamnă libertatea şi democraţia. Am asociat întotdeauna în amintire cele două oraşe cu două epoci istorice diferite.

Anii au trecut, dar Tulcea a avut mereu un loc aparte în sufletul meu. Cu prietenii de atunci am ţinut legătura şi, chiar dacă ne întâlnim foarte rar, sunt mereu prezenţi în viaţa mea.

Primul lucru pe care l-am făcut, odată ajunşi la Tulcea, a fost acela de a revedea Liceul „Spiru C.Haret” (instituţie de învăţământ înfiinţată în 1883), în care m-am format din punct de vedere personal şi profesional.

Clădirea liceului, la fel de elegantă cum mi-o aminteam, nu mi se mai părea totuşi la fel de înaltă şi impunătoare ca altădată.

Am avut o strângere de inimă când am revăzut Arena liceului, adică locul în care ne adunam când mergeam la muncă patriotică sau când jucam baschet. Ochii mei de copil percepeau acest spaţiu ca fiind mult mai mare, iar meciurile la care participam păreau competiţii de mare anvergură.

Monumentul Eroilor

Trecând pe strada Gloriei, care duce la Monumentul Eroilor, am văzut multe clădiri vechi în stare avansată de degradare.

Printre acestea, am văzut clădirea localului „Cireşica”, monument istoric, fost sediu al Consulatului turcesc în urma anexării Dobrogei la România, astăzi aproape o ruină, în aşteptarea unor vremuri mai strălucitoare:

 Nici Spitalul de Boli Infecţioase nu a avut o soartă mai bună:

Mi-am făcut curaj şi am vizitat Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, situat pe Str. 9 Mai. Am avut o surpriză foarte plăcută: am întâlnit aici un ghid foarte amabil, care, cu mult entuziasm, mi-a prezentat muzeul, colecţia temporară şi colecţiile permanente, dându-mi explicaţii detaliate, chiar dacă în acel moment eram unicul vizitator. 
Am remarcat colecţia temporară care prezenta tradiţiile nunţii la români: 
Mi-au plăcut spaţiile în care a fost reconstituită casa dobrogeană şi casele altor etnii prezente pe teritoriul judeţului Tulcea. 

Vis-à-vis de clădirea muzeului de Etnografie se află Acvariul, pe care copiii mei au fost încântaţi să îl viziteze:
Ne-am continuat plimbarea şi am vizitat Casa Avramide- Casa Colecţiilor, o clădire construită la sfîrşitul secolului al XIX-lea de Alexe Avramide, un bogat întreprinzător local.  Construcţia acestui edificiu a fost încredinţată unor meşteri italieni, cărora li s-a cerut să ridice în centrul oraşului cea mai frumoasă casă.


Casa Avramide este impunătoare, recent renovată, însă nu are prea multe obiecte de inventar şi nici nu este suficient de mult pusă în valoare. Ne-a fost destul de greu să o găsim, chiar dacă e situată în centrul oraşului; nici chiar mulţi dintre localnicii pe care i-am întâlnit nu ştiau să ne dea informaţii despre locul unde este situată această casă-muzeu.

Ne-am oprit în Piaţa Civică, unde se desfăşura Târgul meşterilor populari.

Ne-am continuat plimbarea pe faleza de la Dunăre, care mi s-a părut mult mai mică decât mi-o imaginam în copilărie. Blocurile din jur erau şi ele prăfuite şi sărăcăcioase.

Am plecat din Tulcea cu un sentiment de tristeţe, pentru că, în loc să regăsesc un orăşel dinamic, în expansiune, am regăsit un orăşel fără prea multă vervă, cu oameni la fel de buni şi amabili, aşa cum mi-i aminteam, dar resemnaţi în faţa timpurilor şi problemelor de tot felul.

11 thoughts on “Tulcea de ieri, Tulcea de azi

  1. Cred ca Muzeul de Etnografie are comori de frumuseti, asa se vede din pozele tale.
    Ce haios este manunchiul de cabluri din fata muzeului. Si in Bucuresti este la fel. Oare cum e posibil?

  2. Muzeul de Etnografie este într-adevăr o comoară, merită să fie vizitat, la fel ca şi orăşelul de la Dunăre.
    În ceea ce priveşte cablurile, fac parte din peisaj, e foarte greu să fotografiezi clădiri şi monumente încercând să eviţi firele. Partea pozitivă este aceea că internetul în România ajunge să aibă o viteză de invidiat tocmai datorită faptului că nu e reglementat aspectul "estetic" al legăturilor externe.

  3. Interesante impresiile tale 🙂
    Şi eu când mă întorc la Tulcea am impresia că totul este mai mic, dar în acelaşi timp mi se pare şi familiar, chiar dacă s-au mai schimbat unele chestii.
    Casa Avramide e fostul muzeu al Deltei, probabil că cei mai mulţi încă îl ştiu aşa.

  4. Mulţumesc, Andra. Cred că tu te întorci mai des, de aceea ai timp să te obişnuieşti cu schimbările. Mi-e tare dragă Tulcea şi îmi doresc un viitor mai bun pentru ea şi locuitorii ei; am să promovez Tulcea şi Delta ori de câte ori voi avea prilejul.

  5. Frumos comentat, frumoase pozele . Dar de ce atat de rar pe la Tulcea?

  6. Ai dreptate, însă când ajung în ţară nu ştiu unde să merg mai repede. Probabil voi trece din nou vara viitoare, pentru că vreau să vizitez locuri din Deltă pe care nu le-am descoperit încă.

  7. eu nu am apucat sa vad muzeele, desi le voiam, mai ales pe cel de etnografie; cand m-am nimerit eu prin Tulcea cu ceva timp sa o vizitez era luni, si erau inchise toatre muzeele 🙁

  8. Ai motive să te întorci la Tulcea 😉

  9. Mie mi-a placut Tulcea, poate ca il compar cu alte orasele de provincie, si mi se pare destul de vesel, curat (gunoaie stranse, f. putine animale abandonate), decorat cu flori, are destul de multe terase nu super elegante dar placute, portul cu vapoarele impresioneaza pe oricine; acvariul a fost o surpriza placuta – nu stiu altul in tara sa fie la fel. Adica un orasel de provincie in parametri.

  10. Este într-adevăr un oraş drăguţ.

  11. De pe soclul monumentului eroilor se vede tot orasul… interesant diferit mult de celelalte resedinte de judet..

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web