Nici Parisul nu mai e ce-a fost …

Mi-a fost foarte greu să mă decid să scriu acest articol, din mai multe motive: în primul rând, pentru că iubesc mult Franţa, cu muzica, literatura şi civilizaţia ei, apoi pentru că ador limba franceză, de care mă leagă foarte multe amintiri, prietenii şi decizii de viaţă.
Un alt motiv este acela că încă de la început ne-am propus ca pe blogul de faţă să descriem aspecte pozitive, experienţe frumoase, pe care să le împărtăşim cu prietenii noştri. 
Întorşi însă din excursia de la Paris, extenuaţi după un drum lung cu autocarul din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Franţa, am fost întrebaţi: „Aţi fost la Paris? Ce frumos! Minunat!”, am răspuns: „A fost foarte frumos, dar nu a fost chiar atâr de minunat, ni s-au întâmplat destule lucuri ciudate şi am avut ceva neplăceri care puteau fi evitate”.
Ţin să precizez că oamenii în general au nişte imagini standard despre călătoriile în oraşele turistice cunoscute: dacă eşti la Venezia sau la Paris trebuie musai să fii romantic sau îndrăgostit, nu ai voie să te simţi rău, să ai băşici la picioare de la atâta mers pe jos sau să te doară burta, dacă te afli în Roma trebuie neapărat să te simţi copleşit la vederea vestigiilor antice din jurul tău, dacă eşti la Londra trebuie să te simţi foarte british, ş.a.m.d. 
Am ajuns la Paris într-o duminică ploiasă, cu cer întunecat şi am descoperit un oraş incredibil de liniştit şi uşor de străbătut cu maşina. Ne-am propus să mergem mai întâi în cartierul Montmartre, pe care nu reuşiserăm să îl vizităm cu alte ocazii. Ca să vă fie lectura mai plăcută, vă invit să ascultaţi: 

Ştiam despre cartierul Montmartre că în ultimele două secole a constituit un loc de refugiu pentru poeţi, scriitori, pictori şi artişti de tot felul şi că a fost dintotdeauna zona „boemă” a oraşului.

Am luat-o pe străduţa care începe imediat de la staţia de metro Anvers şi, privind în sus, am admirat, printre frunzele copacilor, în toată splendoarea ei, bazilica Sacré Coeur. Construită în perioada 1875-1915, în stil oriental neo-bizantin, această biserică poate fi admirată din mai multe puncte ale oraşului, oferind în acelaşi timp o vedere panoramică asupra întregului Paris.

Am intrat în magazinele care comercializau obiecte de souvenir şi în patiseriile elegante de unde puteai cumpăra:
pişcoturi şi fursecuri delicioase

ouă de ciocolată

bezele uriaşe

şi tot felul de alte bunătăţi

Ne-am lăsat duşi de valul de turişti, păstrând totuşi un ochi vigilent la ceea ce se întâmpla în jurul nostru. Am remarcat mulţi gură-cască la fel ca noi, dar şi mulţi indivizi puşi pe treabă. Nu îmi amintesc să fi văzut altundeva în lume, într-un spaţiu atât de redus, o concentaţie atât de ridicată pe metru pătrat, de hoţi de buzunare şi de derbedei de tot soiul, agresivi, gata să te lase fără bani, fără bijuterii, telefoane sau alte lucruri de valoare. În capătul de sus al străzii stăteau de santinelă cei care dădeau semnalul în cazul în care s-ar fi apropiat vreun pericol. Şi-au desfăşurat activitatea nestingheriţi, nu am văzut nici picior de poliţist.

Pe timpul plimbării noastre ne-am lovit efectiv de trei mese improvizate de „alba-neagra”, o ţeapă mascată în joc de perspicacitate care făcea furori şi victime şi pe la noi, imediat după revoluţie. 
În luna iunie a anului 2013, în capitala Franţei, aceste insule atrăgeau ca un magnet, în egală măsură, şuţi şi turişti curioşi, într-un vârtej promiscuu din care riscai să ieşi fără niciun ban.

Până şi vânzătorul de kebab de la ghereta din colţ îşi lua cutia de carton şi se improviza expert în alba-neagra:

În acest loc au fost filmate câteva secvenţe din filmul „Le fabuleux destin d’Amélie Poulain”. Pe toată durata plimbării aveam în minte coloana sonoră a filmului şi încercam să mă bucur de frumuseţea din jurul meu. Pe aceleaşi scări străbătute de Amélie ne-a asaltat însă un grup de băieţi care, strângându-ne de încheietura mâinii, nu am înţeles dacă încercau să ne vândă una dintre brăţările colorate confecţionate de ei sau dacă încercau să ne ia ceasurile.

Am admirat, atât cât am putut, oraşul aşternut la picioarele noastre.

Am vizitat biserica, bogat împodobită în exterior, însă severă şi impunătoare în interior, un adevărat loc de pelerinaj pentru credincioşii catolici. Ca turist, am avut imediat sentimentul vinovăţiei de a fi intrat şi a le fi tulburat rugăciunea.

La întoarcere, pe aceleaşi scări, nişte ţigăncuşe ţineau în mână câte o foaie fotocopiată, pe care era scris că reprezentau o asociaţie de surdo-muţi pentru care strângeau fonduri şi îndemnau populaţia să contribuie cu bani. Una dintre ele ne-a întrebat: „Sunteţi români, nu-i aşa?” Nu am răspuns nimic, doar nu era să mă opresc şi să facem schimb de adrese şi de numere de telefon, din pur spirit patriotic…
Mai jos, am admirat un cuplu de miri asiatici care făcea o fotografie pe pajiştea din faţa bisericii.

Vizita mea în Montmartre fost o experienţă ciudată, în care am trăit senzaţii amestecate, de bucurie, teamă, repulsie şi furie. Am realizat că lipsa ordinii poate distruge sejurul unui turist şi, implicit, poate pune în umbră o zonă deosebit de atractivă. Două zile mai târziu am vizitat Catedrala Notre Dame de Paris, unde situaţia era complet diferită: poliţişti dotaţi cu biciclete şi căşti de protecţie patrulau în continuu prin mulţime, la fel ca acela din imaginea de mai jos.

Am documentat povestea cu fotografii (pe care vă rog să le priviţi cu atenţie), pentru ca totul să pară cât se poate de credibil. Dacă şi voi aţi vizitat Cartierul Montmartre sau alte zone boeme din Paris, aştept impresiile voastre.

8 thoughts on “Nici Parisul nu mai e ce-a fost …

  1. Indiscretie sau nu te rog recomanda.mi un loc de cazare. Ne facem bagajul pt saint denise?

  2. http://www.accorhotels.com
    Lanţul Accor, IBIS HOTELS. Sunt curate, noi sau renovate şi costă puţin

  3. Plecam printr-o agentie din Constanta care ne-a oferit cazare la Eurohotel Sovereign Saint Denis si ne-am speriat cand am vazut review/urile. E drept ca sejurul e pe buget low, dar incerc sa gasesc variante care sa nu puna in pericol viata copilului si sa pot vedea Parisul si noaptea.
    Multumesc pentru raspunsul prompt!

  4. Noi am fost într-un hotel IBIS de lângă Disneyland (la 10 minute de Parc) şi a fost foarte bine, curat, cu servicii ireproşabile, cu parcare şi centre comerciale în apropiere, într-o zonă liniştită
    (http://www.ibis.com/it/hotel-1414-ibis-marne-la-vallee-champs/index.shtml).
    Am închiriat o maşină şi ne-am deplasat cu uşurinţă chiar dacă hotelul era în afara oraşului. Pentru cel citat de Dvs. din păcate nu am referinţe.
    În ce priveşte siguranţa, turistul trebuie să fie vigilent atât noaptea cât şi ziua, dar nu numai acolo ci oriunde în lume.
    Vacanţă plăcută, aşteptăm impresiile dvs.!

  5. Sincera sa fiu, nu stiu cand sa vizitezi Parisul fara sa fie aglomerat. Cred ca aglomeratia e din oficiu, cum s-ar zice :)).
    Prima data cand am vizitat orasul eram la inceputul relatiei cu sotul meu si eram atat de indragostita (nu ca acum n-as fi!:p) de pluteam pe strazile Parisului. :)) Nu mai conta nici mizeria, nici cersatorii, nici aglomeratia, nici ca era iarna si mocirla, nimic.
    Si acum merg cu drag la Paris, ori de cate ori am ocazia, doar ca evit locurile prea turistice. E mai placut asa! Chiar mi se pare mult mai fermecator orasul dincolo de locurile mult prea cunoscute si vizitate.

  6. Ai dreptate, cred că este unul dintre oraşele cele mai vizitate din lume. Preţurile la parcări sunt enorme(subterane sau de suprafaţă- 3,30 Euro/oră, în locuri insalubre), doar la Portofino am plătit mai mult (5 Euro/oră); ca să nu mai vorbesc de preţul la îngheţată (dublu faţă de Italia), la apa cumpărată pe stradă, s.a.m.d.
    Mi-ar plăcea să merg pe străduţele liniştite, să trăiesc atmosfera pariziană, dar ştii cum e, când ai puţine zile la dispoziţie încerci să vizitezi cât mai mult şi, implicit, ajungi în zonele aglomerate.

  7. Principala problema a Frantei sunt francezii. Pentru Paris e si mai rau pentru ca acolo traiesc… francezii parizieni :), n-am zis-o eu dar o pot confirma sunt maritata cu unul dintre ei 😛

  8. Francezii au defecte şi calităţi, ca orice alt popor. Eu le iert defectele pentru că limba, literatura, arta, civilizaţia, muzica şi bucătăria lor au îmbogăţit lumea cu capodopere.

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web