Dacă vreţi să experimentaţi o călătorie mai puţin obişnuită, alegeţi drept destinaţie Polonia. Nu mă refer la Varşovia şi Cracovia, oraşele cele mai cunoscute de către turişti, ci la Wroclaw, Lodz sau Poznan.
Ce mi-a plăcut în Wroclaw, o localitate din Silezia, regiune din Sud- Vestul Poloniei? Intrarea în oraş, dinspre aeroport, aminteşte de toate periferiile oraşelor din fostul lagăr comunist, cu blocuri cenuşii şi străzi într-un şantier continuu.
Ajungând în centrul oraşului, te surprinde eleganţa clădirilor, printre care de departe cea mai frumoasă este aceea a Primăriei, un monument în stil gotic, printre cele mai înalte din Polonia, construit între secolele XIII şi XVI.
Elementul surpriză în acest oraş au fost însă spiriduşii: oraşul este presărat, prin locuri pe unde nici nu te aştepţi, cu aproximativ 90 de figurine din bronz, reprezentând diferite personaje sau meserii.
Dar să vedem cum au luat naştere aceste figurine: în anii ’80, în plin regim comunist, protestatarii au început să scrie pe zidurile oraşului sloganuri anticomuniste, dar care dispăreau imediat, fiind şterse din comanda autorităţilor. Pentru a evita cenzura, protestatarii au început să deseneze graffiti având drept subiecte imagini de spiriduşi, prin care ridiculizau puterea. Imediat după căderea regimului, autorităţile administrative locale au finanţat primele statuete spiriduşi, înalte de numai 30 de cm de la nivelul solului, urmâd ca an de an numărul acestora să fie în continuă creştere.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult în Wroclaw a fost însă un grup statuar reprezentând 14 personaje, situat nu departe de zona gării: 7 dintre acestea se află de o parte a străzii, iar celelalte 7 sunt pe partea opusă. Statuile reprezintă oameni obişnuiţi, surprinşi, unii în coborâre, iar alţii în urcare. Unii văd în această scenă o ilustrare a tranziţiei, cu coborârea persoanelor în tenebre. Imaginea reprezentată aici ar fi legată, conform acestei interpretări, de introducerea legii marţiale în ’81, când zeci de persoane (protestatari împotriva regimului) au dispărut în miez de noapte, fiind ucise de poliţie.
O altă interpretare, mult mai senină, vede în acest grup de persoane oameni simpli, ca oricare dintre noi, fiecare surprins într-o ipostază cotidiană, înainte şi după traversarea unui pasaj urban subteran.
