Descoperă Dobrogea pe bicicletă: Techirghiol – Vârtop (90 km tur – retur)

După experiențele cu tătici și copii pe munte sau alergatul la „Alerg 24 ore pentru Autism„, a venit momentul pentru o nouă provocare: un traseu de bicicletă off road prin Dobrogea. Ideea prietenului G. era mai veche, așa că, după câteva discuții, o recunoaștere a traseului cu mașina și un plan al „evadării”, nu a mai fost decât un pas până la startul la care s-au alăturat peste 20 de bicicliști. Dacă o parte dintre participanți erau antrenați pentru astfel de evenimente, cei mai mulți dintre noi eram la prima experiență de acest gen. Și, pentru că niciodată planul de acasă nu se potrivește cu cel din teren, aveam să aflăm la finish că traseul nu măsura 32 km așa cum ne arătau calculele preliminare, ci mult mai mult.

Startul cursei a fost dat in jurul orei 9.30 și echipa a pornit la o temperatura de 28 grade Celsius către destinația finală: satul Vârtop, o localitate din sudul Dobrogei, unde ne aștepta bunica lui G., în vârstă de 87 ani.

Am lăsat șoseaua asfaltată la ieșirea din localitatea Techirghiol și drumul avea să continue exclusiv pe teren accidentat. O experiență destul de incomodă însă peisajul si atmosfera generală a grupului aveau să compenseze acest mic inconvenient. După aproape 8 km, aveam să facem și prima pauză de hidratare, undeva la coada lacului Techirghiol, într-un peisaj arid tipic Dobrogean. Echipa de asigurare a companiei de pază și protecție Total Private Guard a fost unul dintre elementele importante pe acest traseu, dându-ne un ajutor important la cărat rucsac-ul cu apă, mâncarea și kiturile pentru pană.

A doua etapăa traseului avea drept punct final satul Moșneni însă până acolo traseul avea să ne pună destul de greu la încercare pe anumite porțiuni de urcare.

Am făcut următoarea pauză mai repede decât ne propuseserăm, și asta nu din cauza efortului, ci pentru că nu aveam cum să ratăm clasicele cadre cu floarea soarelui.

Ajunși în Moșneni, ne-am bucurat de o mică porțiune de asfalt care ne-a „încurajat” să continuăm în același ritm alert.

Chiar dacă oboseala, praful si căldura nu încetau să ne sâcâie, atmosfera generală și gândul că străbătuserăm mai bine de jumătate din traseu ne făceau să împingem și mai tare la pedale. Am trecut relativ ușor și de Pecineaga iar de acolo pâna satul Arsa nu a mai fost decât un pas.

Probabil că cea mai grea porțiune de traseu a fost pe șoseaua națională, aproximativ 3 km, până la Albești, într-un urcuș destul de dificil. Din Albești până la intrarea în Vârtop drumul este spectaculos. trecând printr-un defileu. Bucuria sosirii la destinație avea să fie mult mai mare aflând ca am parcurs 45 km, mult peste ceea ce ne propuseserăm la start.

Punctul final a fost atins la casa bunicii din Vârtop, care ne-a așteptat cu bunătăți și ne-a hidratat cum se cuvine! Dar pentru că pofta vine mâncând și cheful de bicicletă pedalând, o parte dintre noi am hotărât să facem și traseul de retur tot în șa, nu cum era programat cu mașinile puse la dispoziție de compania TPG.

Vremea excelentă si răcoarea de seară ne-au impulsioant foarte tare și după 4 ore aveam să terminăm traseul total de 88,4 km.

A fost o experiență extraordinară, care părea greu de atins la început dar care ne-a demonstrat multora dintre noi că aveam calități fizice nebănuite. Amintirile frumoase legate de acest traseu vor rămâne pentru mult timp și abia așteptăm să ne reîntâlnim la ediția 2021 a TPG Ciclo Tur Dobrogea (Techirghiol – Vârtop) 45km.

Un eveniment organizat cu sprijinul:

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.