Jurnal de Italia – în vreme de Coronavirus
A fost odată o țară minunată, vestită pentru frumusețile sale, cu un peisaj mirific și multe bogății naturale, artistice, culturale, o țară vizitată de milioane de turiști care an de an veneau să se bucure, măcar pentru câteva zile, de acest loc binecuvântat pe pământ. Unii dintre aceștia s-au îndrăgostit de stilul de viață de aici, de limba, muzica și tradițiile localnicilor și au decis să se stabilească pentru totdeauna pe aceste meleaguri. Au fost primiți și ajutați să se simtă mai puțin străini, și-au făcut un rost, au construit o viață departe de țara în care s-au născut și au numit acest loc “acasă”.
Dar iată că într-o iarnă care se tot lăsa așteptată, de departe au început să vină vești despre o boală ciudată, scăpată de sub control, apărută inițial într-o piață de animale. Filmulețe care circulau pe internet, devenite în scurt timp virale, arătau spitale înțesate de oameni bolnavi care abia se țineau pe picioare, apoi zeci de morți, devenite în scurt timp sute, apoi mii. Era o situație aproape ireală, privită cu îngrijorare dar și cu o oarecare detașare, pe principiul “nouă nu poate să ni se întâmple una ca asta”.
Într-o zi de vineri, de sfârșit de februarie, au început să circule vești îngrijorătoare. Răul nu era chiar atât de departe, devenise realitate și era aproape, mult prea aproape. Autoritățile au anunțat primele cazuri grave, internate în terapie intensivă. La nici câteva ore, la buletinele de știri se vorbea deja despre primii morți. Inițial a fost vorba despre cazuri deja grave, persoane în vârstă cu multiple afecțiuni. Ceea ce destabiliza opinia publică era totuși pacientul nr.1, un tânăr de 38 de ani, cu condiție fizică excelentă, sportiv și foarte activ social.
Au apărut alte cazuri, toate concentrate în două zone din Nordul țării, devenite “focare”. Imediat, zonele respective au fost delimitate, locuitorilor li s-a interzis să mai iasă din casele lor, s-a declanșat starea de urgență. În scurt timp, au apărut noi pacienți, oamenii au fost cuprinși de panică, au început să facă gesturi nesăbuite: au luat cu asalt farmaciile, de unde și-au procurat măști de protecție și substanțe dezinfectante, au golit rafturile supermarketurilor, făcând provizii de alimente pentru mai multe săptămâni, unii au încercat să ajungă în alte regiuni, alături de familiile lor, însă au fost puși în carantină. Mijloacele de transport în comun erau pustii, pe străzi se vedeau mult mai puțini oameni decât de obicei iar țările vecine au început să închidă frontierele.
Autoritățile s-au văzut puse în fața unui eveniment excepțional și au luat hotărâri importante: au suspendat cursurile tuturor unităților de învățământ, meciurile de fotbal și alte întreceri sportive cu participarea publicului, au închis teatrele, muzeele, au anulat târguri și expoziții. Chiar și biserica religiei majoritare a luat măsuri fără precedent: strângerea mâinii în semn de pace a fost înlocuită cu un surâs, bisericile au rămas deschise doar pentru rugăciunea individuală, au fost suspendate slujbele comune și cele de priveghi.
Tot ceea ce am scris seamănă cu o poveste, încă în desfășurare, pe care ne-o dorim cu final fericit, sau un coșmar din care vrem să ne trezim ușurați că totul a fost doar un vis. Mai poate părea și un experiment social absurd, regizat de cineva pentru a vedea reacțiile oamenilor în situații limită, care uneori pot părea exagerate, explicabile totuși dacă privim amploarea fenomenului.
Este însă, din păcate, o întâmplare reală, o situație fără precedent, care are loc în Italia, în anul 2020.
