Primăvara la Lago di Como: Varenna, Bellagio, Menaggio

In această primăvară ploiasă și capricioasă, am profitat de o zi însorită și am mers la Lago di Como, destinație excelentă pentru o mini-vacanță de sfârșit de săptămână, în care să vizitați “perlele” de pe cele două ramuri ale lacului și să vedeți locuri cu adevărat mirifice.Cum se ajunge la Lago di Como?

Noi am avut drept punct de referință localitatea Varenna, unde am lăsat mașina în una din numeroasele parcări publice. De la Milano, am ajuns în circa o oră și jumătate (76 km), în condițiile în care nu era trafic prea intens. La întoarcere, aceeași distanță avea să o parcurgem într-un timp cu o oră mai mare. Trebuie să vă informați dinainte și dacă există restricții de circulație în zona Lecco, pentru că se fac des lucrări de întreținere în zonă, la tunelul Monte Barro, Super strada 36 și la Strada Statală 51.Dacă veniți cu trenul de la Milano, coborâți în gara Varenna Esino iar de aici vă deplasați de la o stațiune la alta cu vaporașele. Luați bilet pentru o zi, care vă dreptul la un număr nelimitat de călătorii, cu diverse opriri. Chiar dacă veniți cu mașina, cel mai convenabil din punct de vedere economic și practic este să vă deplasați tot cu vaporașul si să lăsați mașina în parcare.

Varenna, fost sat de pescari, e o mică bijuterie pe Lacul Como, care,  prin”la passeggiata dell’amore“, vă oferă o vedere panoramică de excepție.Întreaga zonă a devenit un punct de atracție deosebit după ce și-au cumpărat vile aici numeroși miliardari din întreaga lume și staruri de cinema; multă publicitate a fost făcută și în urma organizării nunților unor vip-uri.O plimbare de-a lungul lacului, pe coastă, este un prilej de mare bucurie, pentru privire și pentru suflet, iar dacă aveți timp, opriți-vă pentru a vă reface forțele la una dintre terasele deosebit de cochete.

Bellagio este, cu siguranță, un  nume foarte cunoscut în România, datorită unui club faimos. Adevăratul Bellagio, pe care vă recomandăm să îl vizitați primăvara, când natura este într-o explozie de culoare și parfum, este considerat, pe merit, “perla Lacului Como”. Vile elegante, străduțe înguste, biserici vechi, porturi mici cu debarcader, trepte care duc spre centrul stațiunii, terase de unde pot fi admirate peisaje impresionante, fac ca această localitate să fie unică în lume, multe personaje faimoase alegând să-și petreacă aici vacanțele în hoteluri și vile somptuoase.Anul acesta am avut norocul să vizităm grădina de la Villa Melzi, care a fost inițial reședință de vară a lui Francesco Melzi d’eril, Vice-președinte al republicii italiene în timpul lui Napoleon (1802-1805). Acest loc i-a inspirat, pe lângă alte personaje celebre, pe compozitorul Franz Liszt și pe scriitorul Stendhal. Napoleon însuși a fost găzduit în vila construită în stil neoclasic.Puteți petrece ore întregi în grădină, admirând statuile și plantele deosebite, grădina exotică în stil japonez sau capela de pe malul apei.O altă locație celebră din Bellagio este Villa Serbelloni, unde pe vremuri au fost găzduiți oaspeți precum Împăratul Franz I, regele Wilhelm sau scriitorul Alessandro Manzoni.Menaggio este o localitate cochetă care, datorită poziției centrale, opuse față de Varenna, poate constitui un punct de plecare pentru explorarea stațiunilor de la lac.  După o oprire în piața centrală sau pe o băncuță de pe faleză, puteți parcurge traseul istoric, care vă va duce spre vechiul castel care domina de la înălțime întregul orășel.Dacă aveți la dispoziție mai mult timp, merită să mergeți să vedeți și Como, Cernobbio, Lecco.

One thought on “Primăvara la Lago di Como: Varenna, Bellagio, Menaggio

  1. Superbe poze, superba locatie. Ce mi-as dorii sa calatoresc peste tot

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.