Impresii după o petrecere moldovenească

Într-o societate multietnică precum cea italienească, e firesc să primești invitații la evenimente organizate de italieni sau de români, albanezi, greci ori alte comunități stabilite în Italia. În cazul meu, am avut bucuria și onoarea să particip la o petrecere moldovenească, la invitația unor prieteni “de dincolo de Prut”. Nu pot să mă laud că în câteva ore am reușit să cunosc poporul moldovean, dar voi împărtăși cu voi câteva dintre observațiile mele, care pot fi mai mult sau  mai puțin subiective. De aceea, puteți să interveniți cu comentarii la rubrica de mai jos.

Voi enumera ceea ce m-a surprins în mod special:

  • statutul de “cumătru“: din cele patruzeci de persoane prezente la petrecere, cel puțin 35 răspundeau la apelativul de cumătră/cumătru. Dacă mergi la astfel de evenimente și nu reții numele invitaților în momentul în care se fac prezentările, nu mai ai nicio șansă să te salvezi pe parcurs, pentru că participanții, tot timpul, se adresează reciproc cu formule de politețe de genul: “cumătrule, mai doriți/dorești o porție?”, “cumătră, te scot la un dans?” Practic oricine e cumătrul cuiva. Am înțeles fenomenul abia în momentul în care mi s-a explicat că, la botez, un copil poate avea chiar și cinci perechi de “nănași” iar din momentul în care prietenul tău de o viață, Vasea, a devenit nănașul copilului tău, se transformă pentru totdeauna în “cumătrul Vasea”;
  • păhărelul cu tărie: țuica sau coniacul nu se beau doar la începutul mesei, pentru deschiderea apetitului, ca la noi, și nici la final, pentru digestie, ca la italieni, ci pe tot parcursul mesei. Oamenii umplu păhărelele mici imediat ce acestea s-au golit, dau noroc și își fac urări de bine. Chiar și în timpul dansului, trec cu sticla și cu un păhărel pe la invitați și îi servesc cu tărie. Dacă nu ești obișnuit cu acest ritm intens, nu ai prea multe șanse să nu te faci criță în prima jumătate de oră. De aceea, îți convine să spui imediat că ești cu mașina sau, în cel mai rău caz, să te declari bolnav;
  • sensul cuvântului “amar”: trebuie să-l și contextualizez, ca să înțelegeți mai bine. Este o urare care se face, la nunți, tinerilor căsătoriți. În traducere liberă în română, fără google translator, “amar, amar!” din moldovenește, ar fi “să se pupe mirii!”. Am cerut explicații etimologice la un moment dat unui cumătru și acesta a spus că viața este amară, atât de amară încât îi simțim la gust amărăciunea și, de aceea, un sărut aduce dulceață;
  • frumusețea femeilor  moldovence: nouă, românilor, ne place să credem că româncele sunt cele mai frumoase femei din Europa și chiar din lume. Nici nu moldovencele nu mi-e rușine, frumusețea lor e rezultatul unui amestec de rase aflate la granița dintre Orient și Occident, un mixt de caracteristici latine și slave, deopotrivă;
  • oamenii dansează și se distrează atât atunci când aud o melodie moldovenească precum Foaie verde cinci chiperi sau Iară ai fost la mine, cât și atunci când aud o melodie rusească;
  • moldovenii nu sunt românii de dincolo de granița de Est, ci o națiune independentă, și nici nu sunt rudele noastre sărace pe care le vizităm înaine de alegeri;
  • tristețea din priviri: chiar și în momentele de veselie, rămâne undeva, în privire, o melancolie care vine de departe: o familie lăsată în urmă, părinți care nu mai sunt, o casă părăsită și năpădită de buruieni, o țară în care nu mai au unde și de ce să se întoarcă. Și ani de sacrificii enorme (“pintru români îi mai ușor, noi am suferit mult”), care au lăsat brazde adânci. Încearcă să dea un sens vieții care s-a scurs în timp ce ei erau în slujba altora, vorbind despre realizări materiale.

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.