Trei zile în Atena

În vară, ne-am hotărât să petrecem o vacanță last minute în Grecia, atrași de prețurile foarte convenabile ale biletelor de avion puse la dispoziție de compania Blue Air pe ruta Constanța-Atena.atenacwg_3993Au fost zile intense, pline de contraste, încărcate de bucuria de a descoperi ceea ce poate fi numit leagănul civilizației europene, dar și de tristețea de a vedea o țară greu încercată de probleme economice, jefuită și îngenuncheată de-a lungul istoriei. Mi-a fost greu să îmi adun cuvintele și să scriu un articol cu recomandări de vacanță, care prin însăși tema aleasă ține de un registru oarecum frivol și superficial, neintrând în profunzimea necesară abordării unor aspecte precum criza economică, a imigrației și a Europei, în general.

Atena nu este Grecia aceea din imaginile cu Insula Santorini, iar grecului de rând numai de sirtaki nu îi arde… Am văzut oameni triști, descumpăniți, dar în același timp amabili și generoși, spații comerciale închise și mulți oameni cu mâna întinsă, printre care numeroși imigranți. Pe o stradă din Atena, în fața unui centru comercial, m-a impresionat imaginea disperării și a foametei, prin prezența unui om de culoare, excesiv de slab și de vlăguit, care mânca, înfometat, o mână de orez. Din respect, nu am fotografiat scena respectivă, așa cum nu vom pune fotografii cu gunoaie, magazine de piese auto (excesiv de multe, pentru mașinile în circulație, foarte vechi, cum nu mai vezi pe străzile din Europa).

Am să scriu totuși un articol cu recomandări de vacanță, pentru a le mulțumi în acest fel oamenilor pe care i-am întâlnit în scurtul nostru sejur atenian și pentru a-i invita pe cei nehotărâți, să meargă să viziteze Atena, pentru că au ce vedea și, nu în ultimul rând, pentru a contribui la redresarea economică a țării.atenacwg_4988Vacanța a început cu zborul companiei Blue Air, poate că singura companie low cost care le mai oferă călătorilor, gratis, serviciul de masă la bord. Nici nu am apucat să ne dezmeticim, că, în mai puțin de o oră și jumătate, am ajuns la Atena.atenacwg_4990Din aeroport, am luat un autobuz care ne-a dus până în cartierul unde am fost cazați, într-un apart-hotel nou, cu vedere spre Acropole, dotat cu toate utilitățile. Proprietarul și administratorul au fost foarte amabili, au răspuns prompt de fiecare dată și ne-au recomandat servicii foarte utile (taxi, excursii, obiective).

atenacwg_4137 cwg_4748

O să enumerăm mai jos câteva dintre obiectivele pe care nu trebuie să le ratați în capitala Greciei:

  1. Acropole și Partenonulatenacwg_4203

Acest impresionant complex arhitectonic intrat în 1987 în Patrimoniul Unesco, este punctul de plecare în orice tour din Capitala Greciei. Simbol al unei civilizații care s-a dezvoltat încă din preistorie, Acropole a avut, de-a lungul timpului, un rol de apărare, religios și administrativ. În timpul epocii de aur a lui Pericle și a democrației ateniene, acesta era locul în care erau luate cele mai importante decizii pentru întreaga cetate și pentru lumea occidentală; în perioada bizantină s-a transformat în biserică dedicată Sfintei Maria, pentru ca în timpul regimului otoman să devină garnizoană turcească.atenacwg_4315

Datorită poziției sale strategice, pare o adevărată fortăreață care veghează, de la înălțime, întreg orașul. Printre vestigiile care vă vor atrage cu siguranță atenția sunt și următoarele: Partenon, Erehteion, Propyleia, Templul Atenei Nike., care datează din secolul V î.Hr.atenacwg_4267atenacwg_4306Cu un singur bilet puteți vizita, pe lângă Acropole:  Agora, tempul lui Dyonisos, biblioteca lui Adrian.

 2. Agoràatenacwg_4905Centru politic, administrativ și social al Atenei antice, acest spațiu, întins pe 12 hectare, a fost locul în care s-a născut ideea de democrație și s-au desfășurat importante evenimente istorice, cum ar fi, de exemplu, condamnarea la moarte a lui Socrates.

 3. Muzeul Acropoleatena6Inaugurat în 2009, muzeul reconstituie, prin intermediul vestigiilor arheologice, al reconstrucțiilor operelor dispărute sau transferate în alte muzee, precum și prin filmele documentare deosebit de interesante, istoria cetății Acropole, secretele disparițiilor unor elemente prețioase și locațiile unde pot fi acestea văzute.

Cu o suprafață de 25 mii de mp și o expoziție întinsă pe 14 mii de mp, acest muzeu modern te conduce, într-un traseu dinamic, prin Sala Parthenonului, Sala versanților Acropolelui sau Sala operelor arhaice, prezentându-ți istoria Atenei antice.

atena4Concluzia mea în urma vizitării Noului Muzeu Acropole a fost aceea că și noi, românii, ar trebui să fim mai atenți cu “tezaurele” puse la păstrare prin alte colțuri ale lumii și să fim mai agresivi în revendicarea acestora. Dar pentru a o face, e nevoie ca și oamenii de rând să fie informați despre ceea ce a fost cândva al nostru și despre ce șanse avem să reintrăm în posesia comorilor pierdute.

4. Piața Syntagma, Parlamentul atenacwg_4064

Centru politic al Atenei moderne, punct de plecare al protestelor împotriva politicii de austeritate din ultimii ani, Piața Syntagma (Piața Constituției) din fața clădirii Parlamentului, atrage zilnic numeroși turiști, datorită ineditului spectacol prilejuit de schimbarea gărzilor care păzesc zi și noapte Monumentul soldatului necunoscut.atenacwg_4051

5. Plakaatenacwg_4943atenacwg_4147

Cartier turistic și comercial, Plaka se întinde la poalele dealului Acropolelui. Magazinele de souveniruri și bijuterii, tavernele, barurile și cafenelele sunt pline de turiști în căutarea atmosferei tipic grecești.

6. Monastirakiatenacwg_4328Din Plaka se trece imediat în Monastiraki, un alt cartier intens frecventat de turiști. De la taraba cu fructe amplasată în fața gurii de intrare la Metrou, am luat cele mai bune smochine pe care le-am mâncat vreodată. Foarte mult mi-au plăcut bisericuțele mici, în stil grecesc, una dintre ele fiind amplasată chiar în centrul pieței.atenacwg_49177. Catedrala Metropolitană

 Se spune că zidirea acesteia a început în 1842, a durat douăzeci de ani și că s-a folosit, pentru construcția sa, piatra de la 72 de biserici dărâmate în acea perioadă.atenacwg_4004

Se aseamănă mult cu bisericile ortodoxe de la noi.

8. Templul lui Zeusatenacwg_4274Vă mai amintiți de “Legendele Olimpului”, pe care le citeam în copilărie? Pentru mine, vacanța la Atena a fost și un prilej de a vedea locuri pe care doar mi le imaginasem în celebrele povestiri despre zei și eroi. Construirea templului lui Zeus a început în secolul al VI-lea  î.Hr, în timpul lui Pisistratos, simbol al tiraniei. Lucrările au fost terminate abia în timpul domniei Împăratului Adrian, în anul 131 d.Hr.În secolul al III lea  d.Hr templul a fost distrus în mare parte, multe dintre coloane fiind folosite ca materiale de construcții.

9. Arcul lui Adrian

Este unul dintre simbolurile Atenei, construit de către atenieni în onoarea împăratului Adrian. Amplasat pe terenul de lângă templul lui Zeus, arcul din marmură albă face legătura dintre orașul vechi și orașul nou.

10. Forul romanatenacwg_4142Mărturie a legăturii cu Civilizația romană, acest important vestigiu arheologic a fost construit în timpul Împăratului Augustus, în zona Plaka.

11. Teatrul Odeon atenacwg_4220

12. Templul lui Hefaistosatenacwg_4884În vacanța voastră la Atena, rezervați-vă o zi pentru o mini-croazieră pe insulele Hydra, Poros și Aegina, despre care v-am scris aici.atenacwg_4605

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.