Colecția de șervețele

În ultima noastră vacanță în străinătate, uitându-mă după o acuarelă care să reprezinte o insulă grecească, mi-am amintit de colecțiile care se făceau înainte de Revoluție. Familia mea avea o colecție de vederi, primite în special de la prieteni și de la rudele aflate în vacanță. Înainte de era facebookului, vederile (care de multe ori ajungeau la destinatar după ce expeditorul se întorcea deja din concediu) erau un mijloc prin care le spuneai celorlalți pe unde te-ai plimbat și ce locuri ai mai văzut. În timp ce unii se limitau la a scrie sec „Sincere salutări din Băile Felix”, alții – printre care mă număr și eu- umpleau întreg spațiul, descriind în detaliu orașul, hotelul și condițiile de cazare.

Mulți dintre noi colecționam şi timbre, pe care le cumpăram de la filatelie.  Dar nu despre colecțiile acelea vreau să vă scriu aici, ci despre cele mai puțin cunoscute, cum ar fi cele de:

  • cutii de chibrituri: pe partea anterioară a cutiilor fabricate la Brăila sau la București erau imprimate diverse imagini, reprezentând flori, orașe, fluturi, animale sau camioane. Colecționarii grupau cutiile în funcție de ani, de serii și de dimensiune. Odată cu apariția brichetelor, au dispărut de pe piață și chibriturile și, implicit, pasiunea pentru astfel de colecții;
  • pachete de țigări goale: pare absurd, pentru ce să ții pachete goale? s-ar întreba oricine. Nu se păstrau însă orice fel de pachete, ci doar cele de „țigări bune”, străine, și în special cele cu ambalaj din carton rigid, din care se făceau adevărate capodopere. Era o adevărată măiestrie să reușești să construiești un robot;
  • sprayuri și sticle de parfum goale: pe mobila de dormitor cu oglindă, doamnele aranjau, pe mileul croșetat, recipientele goale de parfum și spray, „ca să stea frumos”;
  • șervețele: recunosc, am fost colecționar de șervețele. Nu cred că puteam alege un obiect mai puțin eroic și efemer. Aveam șervețele colorate, simple sau cu imagini, șervețele gofrate și perforate, românești și străine, strânse cu multă sârguință. Am renunțat cu durere în suflet la această pasiune după o vacanță de iarnă, când am descoperit că mama împodobise masa de sărbători cu cele mai frumoase exemplare ale colecției mele;
  • ambalaje de la bomboane, ciocolată și gumă de mestecat: când făceai rost de o gumă de mestecat bună, încercai să prelungești cât mai mult senzația și amintirea gustului. Păstrai musai surpriza și, de cele mai multe ori, chiar și ambalajul, întindeai cu grijă, cu unghia, staniolul bomboanelor și îl puneai într-o carte sau la colecția cu amintiri;
  • fotografii cu artişti şi actori: am descoperit de curând superba colecție a mamei mele, de vederi și fotografii ale unor artiști celebri în anii ’60-’70, cu dedicații de la aceștia. Mi-a spus că pe vremuri existau în unele reviste citite în special de doamne și domnișoare, rubrici cu adresele la care puteau fi contactați artiștii în vogă. Fanii le scriau, iar după săptămâni și chiar luni primeau prin poștă vederi și fotografii ca acelea din imaginea de mai sus;
  • săpunuri Fa, Lux și Rexona: achiziţionate de la vaporeni sau din consignaţii, săpunurile de lux erau ţinute între rufe şi deveneau marfă de preţ pentru a obţine diferite favoruri. Nimănui nu îi trecea prin minte să se simtă jignit dacă primea cadou un săpun bun şi o pereche de dresuri.

Comentarii postate pe facebook:

„Citind articolul mi-am dat seama câte colecții aveam, si la multe am renunțat pentru că nu mai aveam posibilitatea să adaug ceva nou, de ex.colecția de servetele. In acea perioadă nu era ușor să găsești nici măcar servetele simple, dar „speciale” foarte greu”. (R.H.)

„Fotografiile cu artisti puteau fi cumparate din Tutungerii. Prin anii ’70, pe langa tigari si tutun, micutele debite vindeau si astfel de articole. Se lansau periodic serii cu diferiti actori sau chiar scene din din filme, fotografiile fiind alb-negru, in format 6/9”. (F.F.)

„Inca mai sunt unii nostalgici care si -au reluat vechile deprinderi …. reusind sa strang un mic grup de colectionari la intrarea in Mall Maritimo Constanta am realizat o mica expozitie. Pe perioada scolii altfel am mutat expozitia in holul Muzeului Marinei Romane. Sper sa ne strangem mai multi colectionari pentru a realiza asemenea intoarceri in timp !” (E.G.)

13 thoughts on “Colecția de șervețele

  1. Pungi de plastic si capace de bere. Oare mai ce?

  2. Pixuri, pixuri frumoase sau nu, cu inscripții mai ales, în care s-a uscat pasta, dar nu-i nimic!

  3. Ana Maria -din Bucuresti

    Buna ziua, si eu am diverse colectii printre care si de calendare de buzunar,servetele,insigne,felicitari,vederi,timbre , etc ,si as dori sa corespondez cu cei ce au asamenea preocupari sau pasiuni. O zi buna

  4. Vă aduceți aminte de șervețelele de masă pătrate, într-un ambalaj pe care scria „ȘERVEȚELE DE MASĂ. UN CADOU UTIL ȘI PLĂCUT” ?

    PS. „Salvează-mi numele”… ce Dumnezeu vrea să zică asta ? Nu-i pe românește, sunt sigur !

  5. Dacă tot suntem la rubrica „Amintiri din „Epoca de aur”, îmi mai amintesc destule…
    Șebetul ! În două mărimi de borcane și cu o mulțime de arome, care mai de care mai apetisante : ciocolată, portocale, vanilie, lâmâie, zahăr ars, portocale, cafea… Era fabricat la Fabrica de produse zaharoase București, și era excelent ! Unde e acum acea fabrică ? Unde e ciocolata românească ? A ?
    Cașcavalul de Dobrogea, cel ADEVĂRAT. Știu că acum există niște palide imitații, numite „cașcaval de Dobrogea” numai ca să se justifice prețul exagerat !
    Pe vremuri, acel cașcaval delicios se vindea cu 30 lei/kg, în măsura în care eu câștigam peste 3000 lei/lună.
    Pastrama de porc ! O să-mi spuneți că există și acum… De acord, dar e foarte departe de a avea același gust savuros ! Cea care se vinde acum e plină de apă și de E-uri, deci nici nu merită să ne aruncăm o privire spre ea…
    Pâinea neagră — și NU vopsită, ca acum ! Acea pâine se vindea în ultimii ani ai regimului trecut cu 2 lei sau 2,5 lei și era SAVUROASĂ ! În plus, nu conținea nici o altă substanță chimică înafară de apă, sare, făină și maia.
    Acum sunt sute de feluri de pâine, care mai de care mai scumpe, mai falsificate și mai pline de chimicale !
    După citatul din Telegrame, de I.L. Caragiale (știți, cel de pe bancnota de 100 lei !), SE DUCE DRACULUI GIUDEȚUL !

  6. Ei, dar erau și destule aspecte negative :
    De exemplu, nu existau case de pariuri ! (era numai Loto-Porno…)
    Farmaciile se numărau pe degete (dar populația era mai sănătoasă…)
    Nu existau laptop-uri și nici smartfon-uri (lumea mai citea cărți, pe vremea aceea…)
    Nu erau trenuri Inter-Regio (dar cele existente, circulau cu viteză… și nu deraiau…)
    Televizoarele erau, majoritatea lor, în alb-negru (dar fără reclame…)
    Toată lumea era „tovarăș”, ca la sovietici (acum, toată lumea „e” domni…)
    Mașinile erau fie Dacia, fie Moskvici, fie Volga, fie IMS (acum avem mașini poluante din Germania, pe care nemții le vând românilor, în loc să le dea la casare…)
    Nu existau manele ! (acum, ne-a venit deja lehamite de ele, și de „cântăreții” lor…)
    Guvernul era destul de stabil (acum…)
    Nu erau Mineriade (acum, a avut grijă cineva să fie… iar românii l-au ales președintele țării ! Masochiști, domnule !
    Românii stăteau cuminți în țară, fiindcă nu aveau încotro (acum avem „batanți” și „batante”, suntem și noi în rând cu lumea ! Care lume ?…)
    Oare ASTA le trebuia românilor ?
    Ah, să nu înțelegeți că regret vechiul regim ! Dar ceeace se petrece în România acum e de natură să mă întristeze…

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.