Nessebar, iar şi iar

 Cred că mi s-a făcut dor de vară. Dacă faceți planuri pentru o vacanţă care să îndeplinească simultan următoarele condiţii: să fie la mare, într-un oraş cultural, în străinătate, aproape de România, la un preţ convenabil, atunci Nessebarul este destinaţia potrivită pentru voi.
Am trecut de multe ori pe lângă Nessebar, în drum către Istanbul, dar nu ne-am oprit niciodată, cu toate că tentaţia era mare. Am decis să ne luăm revanşa, petrecând vara trecută o mini-vacanţă în Bulgaria, în acest mic orăşel cochet, cu clădiri și mori de vânt din lemn, care ne amintesc de satele de pescari din Nordul Europei. Am calculat distanţa – 255 de km de la Constanţa- şi ni s-a părut o nimica toată. Totuşi, în realitate, din cauza drumurilor proaste, a limitelor de viteză şi a peisajului monoton, ne-au trebuit mai mult de 4 ore ca să ajungem la destinaţie.

Am avut rezervare (prin Booking), la un Apart Hotel situat la intrarea în zona veche a oraşului, pe care l-am găsit la un preţ foarte convenabil, chiar dacă era plin sezon. Singurele minusuri privind cazarea au fost:

– lipsa locurilor de parcare în curtea hotelului: a trebuit să lăsăm maşina destul de departe, într-o parcare publică din oraş;
– dificultatea de a comunica în orice limbă (în afară de bulgară) cu personalul hotelului. Dacă la e-mailuri mai răspundeau cât de cât în engleză, odată ajunşi la faţa locului am întâlnit oameni cu care nu reuşeam să comunicăm nicicum;
– plata anticipată a cazării, în monedă locală: mi se pare absurd ca într-un oraş turistic, cu pretenţii europene, să fie atât de puţin răspândită plata cu cardul (aveam să constatăm ulterior că asta este o meteahnă generalizată în Bulgaria);
– lipsa internetului wifi: cu toate că primeai id şi pw, îţi era negat accesul la reţeaua de internet a hotelului.
Am trecut totuşi peste aceste lipsuri pentru că din balconul imens aveam o vedere superbă:
 Nessebarul vechi este un oraş-muzeu cu o istorie de peste trei mii de ani, inclus din 1983 în Patrimoniul Unesco. Cea mai mare parte a localităţii este situată pe o peninsulă (iniţial o insulă spre care s-a construit actualul dig de acces). Pe aşezarea tracică iniţială s-au succedat civilizaţiile elenă, bulgară şi turcă, lăsându-şi fiecare amprenta în arhitectură.
Deosebit de pitoreşti ni s-au părut construcţiile din lemn, perfect conservate în ciuda intemperiilor din timpul sezonului rece:

Fascinante sunt și numeroasele biserici care datează din diverse perioade istorice, dintre care menționăm doar câteva: Sf.Sofia (sec. V-VI), Sf. Ioan Botezătorul ( sec. XI), Sf. Ștefan (Noua Metropolie, sec XI, reconstruită între sec. XVI și XVIII), Sf. Paraschiva (sec. XIII-XIV), Sf.Arhangheli Mihai și Gavril (sec.XIII-XIV).

Ce puteți face în Nessebar? Seara au loc numeroase spectacole muzicale în aer liber, stațiunea este foarte animată.

Mâncarea din localuri este bună iar prețurile nu sunt foarte mari.

Din puzderia de magazine din stațiune puteți cumpăra obiecte de artizanat, souveniruri și multe, multe haine și accesorii contrafăcute, cu etichete de mărci celebre (dacă sunteți amatori de astfel de chilipiruri).

Artiștii de stradă, fie ei pictori, acrobați sau muzicieni, au farmecul lor în peisajul orășelului.

Stațiunea este împânzită de cofetării cu prăjituri și torturi excelente: o porție de desert dintr-un astfel de local îți asigură aportul caloric necesar întregii zile (cedezi însă tentației că, deh, doar ești în concediu).
Plaja de la Sunny Beach mi s-a părut la fel ca aceea de la Mamaia, și cu bune, și cu rele, nu cred că ar fi criteriul principal care să mă determine să aleg litoralul bulgăresc în defavoarea celui românesc.
Dacă vreți să mergeți cu autobuzul supraetajat, vă recomandăm să luați doar cursa pe ruta Nessebar-Sunny Beach, evitați Ravda pentru că nu aveți ce vedea/face acolo. În broșurile de prezentare turistică e mult supraevaluată, în realitate e o adunătură de kitschuri arhitectonice, cu un aspect neîngrijit care lasă de dorit. Noi am luat un autobuz seara (mare greșeală!), ne-am învârtit puțin regretând alegerea făcută iar când să ne întoarcem, cursa întârzia intenționat, pentru ca turiștii să apeleze la serviciile taximetriștilor neautorizați.
 Aș reveni oricând cu drag în Nessebar, în special pentru frumusețea monumentelor vechi, pentru farmecul de sat pescăresc și pentru atmosfera deosebită, de vacanță. Am însă o strângere de inimă ori de câte ori mă gândesc la aspecte ce țin de siguranța publică în general (se percepe senzația de micromafie generalizată la birourile de schimb valutar, în parcările abuzive, la șoferii de autobuz și la vânzătorii de la tarabele din bazar și de pe stradă), unde Bulgaria mai are foate mult de lucru pentru a fi în rândul țărilor turistice civilizate. Știu că vă gândiți: “vorbești de parcă ai veni din Elveția, nu din România” și poate că aveți dreptate, dar trebuie să judecăm nu după cum sunt lucurile la noi, ci după cum ar trebui să fie.

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.