Venezia noaptea, un mini tur în patru ore

Am vizitat Venezia de zeci de ori, am fost vara, am fost şi iarna, am ajuns de Carnaval sau de Crăciun, însă niciodată nu am reuşit să văd cum arată oraşul la lumina felinarelor. Eram convins că zumzăiala de peste zi continuă şi seara, însă nu mă aşteptam ca majoritatea magazinelor să-şi tragă obloanele pe la ora 22.

Am ajuns la Mestre, în zona gării, unde de obicei parchez maşina (există semne încă de pe autostradă care te îndreaptă către “Stazione”) pe la 18.30, am parcat, am plătit biletul de parcare (0,80E/h) şi fuga la gară. Mă gândeam că spre seară trenurilecătre V.Santa Lucia (gara de destinaţie pentru vizitarea Veneziei) se mai răresc, însă spre surprinderea mea trenuile curgeau din 5 în 5 minute. Varianta cea mai rapidă de a cumpăra biletele dus/întors  (2,50 euro) pentru lagună este de la o tabaccherie (chioşc de ziare) aflată pe peron. Biletul pentru dus trebuie neapărat compostat la unul dintre automatele verzi pe care le găsiţi pe peron, celălalt bilet urmând a se composta la întoarcere, la plecarea din Venezia.
Iei primul tren şi în aproape 10 minute ai şi ajuns în faţa Canal Grande pe care îl vezi de cum ieşi din gară. Aici găseşti un vapor care te poate duce până în Piaţa San Marco însă, dacă tot ai venit să te plimbi, te îndrepţi în partea stângă şi te alături puhoiului de lume care merge în aceeaşi direcţie: San Marco.
De aici nu-ţi rămâne decât să te “laşi pierdut” prin spectacolul străduţelor, întrebând din când în când câte un ospătar (de cele mai multe ori român) de la numeroasele restaurante de pe traseu, cum se ajunge în marea piaţă.
După vreo 40 de minute de mers pe străduţe din ce în ce mai mici, după ce ai trecut vreo 15 poduleţe, după ce ai admirat marele pod Rialto şi te-ai zgâit la vreo 50 de vitrine, în faţa ta se deschide Piazza San Marco. Eşti copleşit de atâta frumuseţe şi cu greu poţi să mai comentezi ceva…
Te las să pătrunzi în atmosfera Veneziei, să faci un tur imaginar sau real, dar să nu uiţi să te întorci la gară până la ora 23.30 când ai ultimul tren (după această oră mai poţi lua poate vreun autobuz, dacă eşti norocos).
Nota bene! Noaptea toaletele sunt cam greu de găsit în Venezia, cele publice fiind închise de pe la ora 20. Mai rămâne doar varianta unui bar unde o cafea la masă vă costă cam 4 euro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Simt un pumnal înfipt în suflet ori de câte ori trec prin Venezia şi văd JALEA de la Institutul Român de Cultură, instituţie care trebuie să promoveze România şi care funcţionează într-o clădire aparţinând statului român…..

 

 

 

Dolceria delle Maschere, un loc în care nu am rezistat tentaţiei!

 

5 thoughts on “Venezia noaptea, un mini tur în patru ore

  1. Mersi de pont (de ăla cu Dolceria zic:)))) NU AM NIMIC DULCE ÎN CASĂ! puneți și voi un avertisment: La Veneția pentru nepofticioși, de exemplu.

  2. Sa inteleg ca ai terminat melcii din aluat de cozonac? 😉

  3. :)) aia s-au dus la micul-dejun, cate doi de caciula:))
    despre poza voastra, pericolul e cu atat mai mare cu cat dulciurile sunt ambalate , se intreaba omul ce or fi, iti imaginezi tot felul de lucruri, mergi la dulapul din bucatarie (nu avem camara, nu am vazut in toata roma o camara prin casele oamenior, voi aveti?_ si gasesti: orez, malai, faina. plus doua cepe. seara tarziu, cand v-am scris.
    azi am aflat o chestiune care ma cam deranjeaza: o sa aflu ce e la Dolceria delle maschere taman in weekend-ul cand Clooney zice ca se insoara acolo. vor creste preturile? voi da 15 euro pe o sticla cu apa? voi bea din laguna? vom vedea.

  4. Nici noi nu avem cămară, la cât costă metrul pătrat construit, nu se face risipă de spaţiu pentru aşa ceva:)) Poţi să iei dulciuri şi să păstrezi cutia vintage pentru nasturi şi alte mărunţişuri 🙂
    Mergi la nunta lui Clooney? Am zis eu că lucrezi pentru VIP-uri (mergi în vacanţă unde merg Ambra şi Francesco Renga, acum Clooney..) 😉

  5. :)) am uitat că trebuia să vă povestesc după și să o dau întoarscă ca la Ploiești! Uite cum mă dau de gol! putem trece sub tăcere? Știm doar noi și internetul!

Leave a Reply to Monica Cancel reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.