Italia pe care o iubesc

Am redescoperit zilele trecute Italia de care m-am îndrăgostit cu mulţi ani în urmă: este vorba de Italia creativă, frumoasă, mereu surprinzătoare, Italia excelenţei, a tradiţiei şi a bunului gust desăvârşit. 
Conceptul de Made in Italy este reprezentat de cei 4 A: abbigliamento (îmbrăcăminte), alimentare (mâncare), arredamento (mobilă), automazione (automatizare). Din aceşti patru “A”, la CIBUS (Târgul Internaţional de Produse alimentare organizat în Parma o dată la doi ani), am văzut vitrina firmelor din domeniul Alimentar care fac cunoscută Italia în lume. Am remarcat în mod special elementele vintage cu care erau decorate multe standuri: maşini de epocă, packaging rafinat, discuri de vinil, îmbrăcăminte în stilul anilor ’50-’60. Totul te ducea cu gândul la anii boom-ului economic, când, imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, industria Italiei a luat un avânt extraordinar.
Am văzut standuri cu imagini surprinzătoare, pe lângă care nu puteai trece indiferent şi care cu siguranţă îmi vor rămâne intipărite în minte.

Cel mai fotografiat obiectiv era un salam Mortadella care cântărea nu mai puţin de 2 de tone, înregistrat dealtfel şi în Cartea recordurilor.

Am văzut numeroase specialităţi tradiţionale italiene, certificate la nivel european ca DOP-uri şi IGP-uri: Prosciutto di Parma, Salame di Felino, Parmigiano Reggiano, Grana Padano, Coppa di Parma, Culatello di Zibello.

Am admirat standurile elegante ale unor mărci cunoscute de paste.

Nu lipseau nici trufele albe sau negre, delicatese ale căror preţuri concurează uneori cu cele ale diamantelor.

La tot pasul te întâmpinau mascote simpatice care te invitau să vizitezi standurile firmelor pentru care făceau publicitate.

Nici cei mici nu se plictiseau, un pavilion fiind dedicat aproape în întregime dulciurilor:

Mi s-a părut cu adevărat genială ideea acestui stand care reproducea în cel mai mic detaliu un cozonac (panettone).

Vedetele incontestabile ale momentului, bucătarii, organizau în jurul orei prânzului adevărate cooking show-uri.

Nu lipseau mărcile de cafea.

În oraş, pe durata târgului au fost organizate evenimente pe tema alimentaţiei, printre care “Expoziţia de fotografie culinară”.

Mă bucur că am fost unul din cei 67.000 de vizitatori ai târgului şi aştept cu mare interes să vizitez expoziţia universală (EXPO2015) care va avea loc la Milano în perioada 1 mai- 31 octombrie 2015 şi care va avea ca temă  “Hrănirea planetei, alimentaţie pentru viaţă”.

4 thoughts on “Italia pe care o iubesc

  1. Se pare ca italienii sunt priceputi nu numai la mancare, dar stiu sa-si prezinte produsele cu arta, umor si multa inteligenta. Reclamele lor sunt haioase si, rareori, de prost gust, ca prin alte locuri.
    Trebuie sa fi fost f.interesant la targul la care ai fost. Multumim pentru impresii.

  2. Noi iti multumim pentru interes! Ne-ar placea ca intr-o buna zi si Romania sa aiba o astfel de vitrina in care sa arate lumii intregi excelentele sale.

  3. Da, asta e o parte din Italia pe care o iubesc și eu! Voi ați primit, ca noi, în poștă Corriere della Sera de alaltăieri? Scrie Beppe Severgnini 100 de motive ca să iubești Italia și tare m-au mai înmuiat cuvintele lui!

  4. Nu am primit Corriere prin poştă, dar am citit articolul lui Beppe Severgnini :), un ziarist pe placul nostru. Aş putea spune totuşi că nu m-au dat pe spate cele 100 de motive enumerate de el, unele se repetau, altele erau destul de palide. Eu le-aş fi concentrat în 50 de motive, poate chiar mai puţine.
    Dar poate că acea Italie pe care o iubesc eu e diferită de Italia iubită de un italian. Ce crezi?

Leave a Reply to Monica Cancel reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.