Vin să dorm la voi

Am descoperit întâmplător, pe youtube, înregistrările emisiunii intitulate „J’irai dormir chez vous” (în franceză) sau varianta tradusă în limba italiană: „Posso venire a dormire da voi?”
Nu ştiu dacă această emisiune a fost difuzată vreodată în România, în Italia este transmisă în această perioadă pe canalul Rai5. Nu o urmăresc atunci când este programată, pentru simplul fapt că nu mă uit aproape niciodată la televizor. Am văzut însă de curând pe youtube înregistrările şi am devenit fan, aşa că pe viitor am la ce să mă uit când vreau să călătoresc cu imaginaţia în ţări îndepărtate. 
Pentru cine nu-l cunoaşte, am să prezint formatul emisiunii: Antoine de Maximy, realizatorul emisiunii şi ghidul nostru neconvenţional timp de 50 de minute, înarmat cu camere de luat de vederi, care, fără a regiza şi fără organiza nimic dinainte, ajunge în locuri mai puţin frecventate de către turişti şi, intrând în discuţie cu localnicii, încearcă să obţină de la aceştia o invitaţie acasă la ei. Scopul său principal este acela de a rămâne peste noapte la necunoscuţii pe care îi întâlneşte, obiectiv ce nu e tocmai uşor de atins. 
Prima emisiune pe care am urmărit-o a fost cea despre România. Contestată de către unii dintre prietenii mei români („francezii ăştia iar ne discreditează”), mie mi s-a părut o reprezentare realistă a omului simplu de la noi, cu bune şi cu rele. Mi-a plăcut faptul că mulţi dintre cei pe care i-a întâlnit vorbeau limba franceză şi că în călătoria sa pe meleagurile noastre s-au găsit şi persoane care să îl găzduiască. Mi-a lăsat însă un gol în suflet nota dominantă a emisiunii, şi anume aceea de profundă nefericire a oamenilor. Poate că au fost de vină vremea cenuşie de afară şi cartierele muncitoreşti vizitate, însă nu credeam că putem fi chiar atât de trişti. 
Aştept părerile voastre, după ce veţi viziona aici:   Emisiunea despre România – în italiană

Am mai urmărit filmările din China, Maroc, Emiratele Arabe, Cuba şi Belgia. Mi-a plăcut de departe emisiunea din Maroc, unde am descoperit oameni deosebit de senini şi primitori, în ciuda sărăciei în care trăiau. Nu mi-a plăcut însă emisiunea din Emiratele Arabe, unde am simţit foarte multă ostilitate din partea puţinilor localnici cu care a interacţionat.

8 thoughts on “Vin să dorm la voi

  1. Si eu am vazut emisiunea despre Romania, cu luni in urma. M-a impresionat si pe mine neplacut ca oamenii erau tristi, neincrezatori, necomunicativi si ca nu prea erau ospitalieri, asa cum am invatat noi la scoala in vremurile de trista amintire. Este adevarat ca si locurile vizitate erau pline de oameni nevoiasi, poate nu suntem toti asa. Am ramas, insa, cu impresia finala, de la sarbatoarea aceea unde francezul a fost primit cu bratele deschise si pus sa se adapteze bunelor noastre obiceiuri de petrecere.

  2. Am făcut un exerciţiu de imaginaţie şi am inversat rolurile: dacă oamenii aceia amărâţi şi urâţiţi de nevoi ar merge în Franţa şi ar spune că vin din România, câţi francezi s-ar oferi să îi invite în casele lor şi să îi găzduiască peste noapte? Cred că niciunul.
    Mie mi-au plăcut, pe lângă familia din final, studenţii şi inginera din Bucureşti.
    Impresia generală e totuşi aceea că mult prea mulţi oameni sunt nedrept de nefericiţi.

  3. Unde as putea sa vad si eu aceasta emisiune? Oricum, in general romanul e destul de ospitalier, depinde si de oaspete, ce impresie lasa, cum castiga increderea oamenilor…

  4. Dragă Veronica,
    În articol am făcut trimitere directă la ediţia respectivă: "aştept părerile voastre, după ce veţi viziona aici: Emisiunea despre România – în italiană" – cu accesarea directă a emisiunii de pe youtube. Dacă nu reuşeşti, scrie cuvintele-cheie pe youtube: "Posso venire a dormire da voi" + Romania şi găseşti emisiunea. Interesant este însă să vizionezi şi alte ediţii, ca să îţi dai seama de stilul emisiunii şi de format, să faci comparaţie între diferitele ţări prezentate.

  5. Uitasem de studenti! Am revazut emisiunea si mi-au placut mult: sunt tineri, deschisi, comunicativi! Par sa aiba o alta viata in fata in raport cu ceilalti. Oare de ce i-am uitat? Sunt si eu plina de prejudecati si mi-am amintit numai aspectele negative. Mea culpa!

  6. Studenţii sunt frumoşi, spontani, efervescenţi, deschişi, se vede că s-au născut într-o perioadă istorică diferită de cea a părinţilor lor. Poate că mie mi-au plăcut şi pentru că mi-au amintit de studenţii mei, dragii de ei…

  7. am urmarit si eu pe youtube…pot sa dorm la tine ?… mai mult mi-a placut Layover, no reservations, unknown…oricum pana la urma toate aceste calatorii are ceva profund serios…daca cunosti mitul lui Anonymus

  8. Aceste emisiuni îţi arată în mod realist cum trăiesc locuitorii unei ţări şi ce fel sunt aceştia.

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.