O zi în Ferrara

Castello Estense

Ferrara a fost destinaţia uneia dintre excursiile pe care le-am făcut împreună cu un grup format din câţiva colegi de clasă ai copilului meu cel mare şi părinţii acestora. Cum profesorii nu prea vroiau să organizeze excursii cu şcoala pentru că nu doreau să îşi ia răspunderea supravegherii unui grup de pre-adolescenţi nu tocmai liniştiţi, o mămică mai inimoasă a luat iniţiativa şi a început să organizeze ea ieşiri de o zi în oraşe în care să vizităm obiective culturale.
De atunci a rămas o tradiţie să ne întâlnim periodic, să petrecem câteva ore împreună, vizitând locuri frumoase şi schimbând impresii despre cum e să fii părinte.
Ferrara este un oraş încărcat de istorie, un adevărat muzeu în aer liber, uşor de străbătut pe jos sau cu bicicleta. În plimbarea noastră am admirat străzile şi zidurile oraşului:

Am vizitat mai întâi Il Castello Estense, o adevărată fortăreaţă, construit în 1385 de familia Este.

Castello Estense

Ce mi-a plăcut aici? În primul rând atmosfera. Ne-am nimerit într-o zi în care se desfăşurau parade şi manifestări ce evocau perioada medievală.

Curtea interioară a Castelului Estense
Bucătăria castelului

Puncte de atracţie inedite pentru vizitatori sunt cu siguranţă: bucătăria de la parter şi wc-ul. După dimensiunile acestuia dinurmă, se pare că pe vremea aceea oamenii erau mult mai scunzi şi subţiri decât sunt astăzi.

“toaleta” Castelului
Loggia degli aranci

Pe terasa de la primul nivel se află numeroase vase cu portocali, ce fac ca zona să poarte numele de “Grădina cu portocali”. Terasa din vârful turnului oferă o privelişte panoramică asupra oraşului atât de frumoasă, încât ţi se taie răsuflarea:

În imediata vecinătate a Castelului se află Palatul Municipal, care a fost reşedinţa ducală a familiei Este până în secolul al XVI-lea. Clădirea găzduieşte astăzi sediul Primăriei din Ferrara; la intrarea principală se pot observa două statui: cea a marchizului Niccolò III (pe cal) şi a ducelui Borso d’Este (pe tron).

Palazzo Municipale

În faţa Palatului Comunal se află Domul din Ferrara (Catedrala), construit începând cu secolul al XII-lea. În structura sa cuprinde toate stilurile epocilor istorice pe care le-a parcurs oraşul, începând cu partea inferioară a faţadei în stil romanic, continuând cu partea superioară în stil gotic şi clopotniţa din marmură roz în stil renascentist.

Il Duomo

Un alt obiectiv ce nu trebuie ratat când vizitaţi Ferrara este Palazzo Diamante. Denumirea acestuia derivă de la originala formă a plăcilor exterioare, care o amintesc pe aceea a unui diamant.

Palazzo Diamanti
“Diamante”

Pentru masa de prânz ne-am oprit în această trattoria, situată pe una dintre străzile cele mai frumoase ale oraşului, “Via delle volte”, faimoasă pentru  arcurile suspendate ce leagă două clădiri. Dacă vreţi să faceţi un salt în timp, pentru a explora perioade istorice îndepărtate, această stradă reprezintă  cu siguranţă locul cel mai potrivit pentru o astfelde experienţă.
Care sunt specialităţile culinare specifice Ferrarei? În primul rând pastele, în special lasagne şi cappelletti. Urmează apoi salama da sugo, un amestec de carne de porc tăiată mărunt, cu condimente şi vin, pus la uscat. La desert încercaţi neapărat turta dulce acoperită în ciocolată.
Ferrara rămâne una dintre destinaţiile mele preferate, în care voi reveni cu siguranţă.

6 thoughts on “O zi în Ferrara

  1. Ce-mi plac astfel de orasele medievale italiene! Sunt absolut superbe! E minunat sa te plimbi pe stradute si apoi sa te opresti la un restaurant traditional. Yammmiii, bucataria italiana este delicioasa!

  2. Este într-adevăr foarte frumos! În Emilia-Romagna se mănâncă foarte bine peste tot, au cultul mâncărurilor tradiţionale simple dar în acelaşi timp rafinate.

  3. Ferrara este unul din locurile mele de suflet. Este un oras pe masura omului, cum spun italienii, in care gasesti de toate: arta, mancare si chiar si liniste.
    Mi-a placut initiativa mamicii de a organiza excursiile scolare. E bine sa faci ce e bine pt tine si sa nu lasi pe altul sa decida pt viata ta. Uneori ne lasam cuprinsi de apatie si societatea ne inghite incet, incet si ne subjuga.

  4. Şi mie mi-a plăcut mult oraşul. Cu grupul acesta de prieteni, cu care am continuat să ne întâlnim şi după ce copiii noştri au ales să urmeze licee diferite, am văzut multe locuri frumoase şi am făcut multe experienţe interesante. În Italia se fac multe acţiuni din spirit de voluntariat, nu se aşteaptă ca statul sau sistemul instituţionalizat să facă totul.

    • Minunat ce faceti.Ma gandeam sa innoptam la San Marino cand venim dinspre Padova, , dar e prea muntos in San Marino, serpentine, greu de urcat. Acum vad ca Ravenna e locul unde trebuie sa poposim.

      • Mulțumim! Italia e plină de locuri minunate! Ravenna e superbă, vă recomandăm să vizitați, printre altele, Mausoleo di Galla Placidia și Basilica di Sant’Apollinaire Nuovo.
        La San Marino e mai greu de ajuns prin munți, mai ales dacă nu cunoașteți drumul. E mai ușor accesibil dinspre coastă, prin Rimini.

Leave a Reply to Jurnal Navetist Cancel reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.