Limone este localiteatea cea mai nordică de pe malul stâng al Lacului Garda. Originea numelui derivă de la numeroasele plantaţii de lămâi, posibile datorită climei deosebit de blânde. Ca să ajungi în Limone, trebuie să străbaţi un tunel lung, săpat în munte. Până în anii ’40 acest sat era izolat, fiind accesibil doar pe mare sau prin munţi, orice demers fiind oricum foarte dificil. Odată cu construcţia tunelului, Limone a devenit un punct de atracţie pentru turişti, fiind recuoscut pentru plantaţiile de măslini şi lămâi, dar şi pentru longevitatea locuitorilor săi.
În anii ’70, un farmacist din Milano a descoperit că locuitorii din Limone au în sânge o proteină care, suferind o mutaţie genetică, produce un colesterol bun, cu efect benefic asupra organismului. În rândul acestor persoane extrem de longevive nu se înregistrau cazuri de arteroscleroză şi nici probleme cardiace. Curiosul fenomen a fost pus pe seama izolării lor îndelungate de restul lumii.
Am descoperit Limone într-o zi liniştită de februarie, în compania unor prieteni dragi. Eram probabil printre puţinii turişti în momentul acela, dar acest lucru nu ne displăcea, pentru că eram primiţi peste tot cu bucurie, ceea ce nu se întâmplă în plin sezon, când vânzătorii şi ospătarii abia îşi mai văd capul de treabă.
Ne-am bucurat de frumuseţea simplă a locului, observând pe pereţii externi ai multor case picturi reprezentând imagini sacre.
După o masă de peşte şi o conversaţie interesantă cu şeful restaurantului, ne-am încheiat plimbarea urmăriţi de imaginea unui apus de soare splendid.
Oh, cât de frumos şi liniştit este, e grozav să descoperi locuri când nu sunt invadate de turişti, te pierzi printre localnici şi te bucuri cu totul altfel de experienţa asta. Ar trebui să ne mutăm acolo, dar acum nu mai sunt nici ei izolaţi… 🙂
Fotografia cu apusul este pur şi simplu splendidă!
Mulţmesc!!:)) e foarte frumos să mergem în vizită şi să ne încărcăm sufletele cu imaginea unui apus de soare pe lac. Şi eu prefer locurile mai puţin cunoscute.