Ca urmare a numeroaselor campanii din presă care încurajează adopţia animalelor de companie fără stăpân, multe persoane doresc să recurgă la această soluţie pentru a avea în casă un câine sau o pisică, de rasă comună/metisă.
Ideea este lăudabilă: în loc să scoţi sute de euro din buzunar pentru a cumpăra un animal de rasă nobilă, poţi lua de la adăpost un pisic maidanez care are nevoie de o familie şi implicit de îngrijire şi afecţiune. Asociaţiile care au în grijă aceste animale, de multe ori creează pagini pe reţelele de socializare unde pun imaginile exemplarelor disponibile. Ţi se poate întâmpla să te îndrăgosteşti de privirea duioasă a unui pisoi, chiar înainte de a începe demersurile legale pentru a îl lua acasă.
Te duci, îl vezi cu ochii tăi, dai un interviu şi completezi formulare, eşti interogat mai ceva ca la poliţie, mergi acasă şi….aştepţi. O săptămână, două, trei. În sfârşit, primeşti o înştiinţare prin poştă, prin care ţi se comunică faptul că ţi-a fost refuzată adopţia întrucât locuinţa ta nu îndeplineşte condiţiile cerute de regulament. Cum? 200 m²? Nu sunt suficienţi? Dai telefon, ceri explicaţii: ţi se spune că locuieşti la parter şi că ai putea pune în pericol viaţa animalului care, tentat să părăsească perimetrul spaţiului verde din faţa blocului, ar putea ieşi în stradă, unde, expus pericolelor, ar putea să îşi găsească sfârşitul. Dacă locuieşti la ţară, acelaşi răspuns: nu se ştie niciodată ce i se poate întâmpla pisicii tale (poate fi victima colaterală a aratului sau a altor lucrări agricole, poate fi atacată de vulpi sau de alte animale).
Şi dacă totuşi eşti printre fericiţii aleşi, devenind stăpânul multrâvnitei feline, trebuie să te aştepţi la vizite neanunţate din partea voluntarilor de la asociaţie, care vin să verifice, la ore stranii, în ce familie a intrat pisica şi câtă atenţie primeşte din partea acesteia. Au fost cazuri în care adopţia a fost revocată chiar şi după numai zece zile, pe motiv că stăpâna îşi luase serviciu şi petrecea prea puţin timp cu pisoiul….
Haha, foarte tare :)) Deci animalele sunt in siguranta numai in azil, in afara lui le paste un pericol de moarte.
Am adoptat si noi un pisoi din azil in Olanda. Chiar, o sa ma inspir din articolul tau si o sa scriu pe blogul meu despre asta, daca imi permiti 🙂 A fost si asta o aventura.
In Italia se plateste pentru animalele luate din azil? Si cum e cu animalele fara stapan, exista pe strazi? Sau toate animalele ajung la azil? Si cat pot sta la azil, pe termen nelimitat?
🙂 Poţi să te inspiri, cum să nu! 🙂 Eu locuiesc în Nordul Italiei şi nu am văzut niciodată pe stradă animale fără stăpân. În luna august există din nefericire multe cazuri de abandon de animale pentru că lumea pleacă în vacanţă pentru o lună şi nu ştie unde să le plaseze, la pensiune costă mult. Atunci au de lucru cei de la protecţia animalelor, le adună de peste tot.
Pentru cealaltă întrebare: nu plăteşti dacă iei în adopţie un animal de la azil. E modă pe aici ca lumea să ţină în casă câini metişi, pentru că e considerat etic să dai un adăpost unui animal care are nevoie, nu să plăteşti mii de euro pentru a cumpăra un animal neapărat de rasă nobilă.