Viața la bloc în Italia: cum să te ferești de mucegai

Știați că patru persoane, transpirând în mod obișnuit în timpul activităților casnice, degajă pe parcursul unei zile, sub formă de vapori, aproximativ 5 litri de apă? Sau că o oală cu apă pusă pe foc degajă în timpul fierberii, într-o oră, între 350 g de apă (dacă oala este acoperită cu capac) și 900 g (dacă oala este descoperită)? Seria curiozităților continuă cu cantitatea de apă evaporată atunci când facem un duș fierbinte (2000 g/oră) sau când facem baie în cadă (300 g/oră). Dacă punem rufe la uscat în casă, aerul se încarcă într-o oră cu 20 de grame de apă, iar dacă stăm în stare vegetativă, fără a face nimic altceva decât să respirăm, producem 40 de grame de vapori de apă/oră. 

Toate aceste informații au fost înregistrate în urma unor experimente de la Facultatea de Fizică din cadrul Universității din Bologna și ne-au fost puse la dispoziție recent de către administrația blocului în care locuim. Odată cu raportul respectiv, am primit sfaturi prețioase despre ce trebuie să facem ca să evităm apariția mucegaiului în apartamente. Ei, da, formarea mucegaiului e o treabă foarte serioasă în zonele cu climă umedă, unde primăvara și toamna nu reușești să îți usuci rufele pe balcon iar iarna simți cum ceața înghețată îți ruginește oasele.
Fenomenul este din ce în ce mai răspândit și nu e deloc de neglijat, mai ales din cauza problemelor de sănătate pe care le poate declanșa. Apartamentele noi, construite conform celor mai performante standarde în vederea economisirii consumului energetic (blocuri căptușite la exterior, termopane, încălzire în pardoseală, plite de gătit cu inducție), sunt practic etanșeizate iar pereții nu mai reușesc să respire. În alte situații, prezența stâlpilor și a pereților din ciment armat, care, având o masă compactă, trasmit frigul de la exterior, sunt alți factori care pot conduce la formarea condensului și apoi a mucegaiului. Alte cauze sunt: folosirea aditivilor cu un procent ridicat de ciment, infiltrațiile, neaerisirea camerelor…
Iată și câteva indicații utile pentru prevenirea neplăcutului fenomen (unele sunt reguli de bun simț, altele pot fi chiar utile):
– nu acoperiți gurile de aerisire;
– dacă aveți deja mucegai în casă, nu folosiți aparatele de umidificare;
– aerisiți bine baia după ce ați făcut baie sau duș (legea prevede ca în Italia băile care nu sunt prevăzute cu ferestre de aerisire să aibă ventilatoare puternice);
– nu uscați hainele în casă, iar dacă totuși faceți asta, aerisiți bine încăperea respectivă;
– iarna mențineți în casă o temperatură constantă de 20°C (considerată de confort termic optim);
– folosiți în bucătărie hotele cu burlan de aerisire, pe care să le puneți în funcțiune în timpul gătitului;
– evitați prezența excesivă a florilor/plantelor în casă;
– dacă folosiți fierul de călcat, aerisiți încăperea;
– nu așezați mobilele lipite de perete, lăsați un spațiu, mai ales între perete și șifonier, pe unde să circule aerul.
Ce trebuie făcut, dacă totuși s-a format mucegai în casă:
– în cazurile cele mai simple, e suficient să ștergeți zona respectivă cu hipoclorit parfumat și să folosiți săruri deumidificante; 
– în cazurile mai grave, aplicați o soluție fungicidă, lăsați să se usuce și, după ce ați curățat zona, aplicați un produs care să împiedice reapariția mucegaiului;
– remediați defecțiunile din construcții care permit formarea persistentă a umezelii;
– folosiți un dezumidificator;
– aerisiți frecvent încăperile;
– interveniți prompt în momentul în care vedeți primele semne de condens, înainte ca mobilele, hainele din șifoniere să se impregneze de miros și să se deterioreze.
De ce am ales să scriu aceste rânduri? Pentru că mi-am amintit de cum se pun termopanele în România și de stilul haiducesc în care se izolează blocurile, de balcoanele închise și transformate în bucătării, de construcțiile făcute pe fugă și date în folosință când cimentul încă e “crud”, de condensul permanent de pe geamuri, de cele 28 de grade din casele cu încălzire centralizată și de faptul că foarte puțini și-au pus problema care pot fi consecințele tuturor acestor intervenții.

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.