Am convingerea că titlul acestui articol va fi cel puţin surprinzător pentru mulţi şi că va întrerupe şirul subiectelor cu conţinut mult mai serios, dar nu pot să nu îi întreb pe cei care, ca şi mine, îşi împart existenţa între două avioane, între două ţări sau între două lumi: „voi ce gătiţi când aveţi musafiri din România?”
Ştiu că nu este o întrebare existenţială şi că veţi putea dormi liniştiţi în continuare şi fără să ştiţi răspunsul meu, dar vă mărturisesc că deja încă din momentul în care prietenii sau rudele îşi fac rezervarea de bilete pentru a veni în Italia încep să intre în circulaţie oale, mirosuri, reţete şi produse româneşti. Un mecanism inexplicabil mi se declanşează în minte şi brusc schimb macazul de pe bucătăria italiană pe cea românească.
Am în casă provizii de paste, sosuri, lasagne, fructe de mare congelate însă nimic nu îmi dă mai multă siguranţă decât o oală de fasole cu ciolan sau o ciorbă de vită, o cratiţă cu ardei umpluţi, o varză călită sau o salată de boeuf. Asta aşa, de temelie, pentru că mâncarea italiană e mai mult de curiozitate, de fudulie. Spuneţi sincer, nu vi s-a întâmplat niciodată să întrebaţi: „Ei, ce ziceţi de spaghetti all’amatriciana?” şi să vi se răspundă „Merg grozav ca garnitură la friptură” sau „Cum e risotto con zucchine?” şi să vi se spună „Măi, e bun, dar mai trebuia fiert puţin, sunt boabele cam tari”. Nu mai vorbim de salatele mele reci de vară, pe care le ador, dar care, pentru mulţi dintre oaspeţii mei, fac parte tot din categoria „garnituri”. Gătim noi lasagne con pesto, dar trebuie să avem în casă, pentru orice eventualitate, nişte bacon, salam de Sibiu şi babic.
Or fi oaspeţii tradiţionalişti, dar cred că şi eu sufăr de un soi de patriotism culinar. Un mod da a-i face pe oameni să se simtă “ca acasă” este şi acela de a-i primi cu bucate “ca la noi”. Îmi amintesc de o fază când pregătisem, printre altele, şniţele, pe care musafirii mei nici nu voiau să le vadă. Când i-am întrebat care era motivul indiferenţei lor, mi-au răspuns că pe timpul călătoriei cu maşina, din România spre Italia, timp de două zile avuseseră parte tot de…şniţele.
Dar ciorbele şi supele? Românii adevăraţi, după trei zile de stat în Italia fără zeamă şi mâncare lungă intră în sevraj: “Cum rezistaţi voi aici cu atâtea uscături? Nu vă constipaţi de la atâtea paste?” Răspunsul este unul singur: dieta mediteraneană este faimoasă în toată lumea pentru varietatea ei şi pentru calităţile nutritive, conţinând un aport echilibrat de carne, peşte, fructe şi legume, care te ajută să îţi menţii o stare fizică excelentă.
Pregătim şi specialităţi italiene. “Ah, asta e
pasta alla carbonara? Să vezi ce paste bune fac eu, cu smântână multă şi cabanoşi prăjiţi”. E inutil să le spui că pastele carbonara nu se fac cu smântână sau că
tortelli di zucca (paste umplute cu cremă de dovleac) se condimentează doar cu unt şi cu puţină brânză Parmigiano Reggiano rasă pe deasupra, pentru că multe gospodine de la noi au adaptat reţetele originale după gustul fiecăruia.
Mă întreb: ce-or găti alţi “navetişti” când le vin musafiri din ţară?
pozele sunt din casa? adica tu ai gatit asa ceva? arata super!
eu nu fac nimic special, depinde ce papa fiecare, ca unu i vegetarian, altu carnivor etc. fac si romanesti, si frantuzesti, mai fac paella sau quesadilla, englezesti no way :-p si cam pe toti ii ducem la prietenu iranian din cartier (nimeni nu gateste ca el :-p)
Ultima fotografie nu e sigur de la noi de acasa :), in timp ce celelalte au fost facute cu diverse ocazii, pe la mese din familie. Nu prea avem timp sa fotografiem realizarile noastre culinare, unele dintre imaginile de mai sus au fost utilizate pentru ilustrarea ghidului orasului Constanta.
Venim si noi la bucatarul iranian de la voi din cartier :)!