Ai carte, ai parte – despre manualele şcolare

A început şcoala, am terminat pregătirile (inclusiv temele pentru vacanţă) pe ultima sută de metri. Au sosit şi manualele. Trebuie să ştiţi că în Italia manualele se cumpără, nu se dau gratuit de la şcoală. Dacă toate celelalte edituri resimt din plin criza economică, cele specializate în carte şcolară o duc bine, chiar foarte bine. Anul acesta noi am avut noroc, nu am cheltuit mai mult de 170 Euro, pentru că unele dintre manualele pe care le avea deja de anul trecut sunt încă valabile. În primul an de liceu a fost mai dramatic: am primit de la şcoală o listă de cărţi care nu se mai termina, preţul distracţiei fiind de peste 300 de Euro. Vorbesc doar de manuale, la care se adaugă rechizitele şi dicţionarele (un dicţionar de latină nou costă  80- 100 de Euro, dar îl cumperi o singură dată în cei cinci ani de liceu şi îl poţi găsi la mâna a doua, cu 50 de Euro).
Manualul cel mai distractiv, dar şi cel mai inutil, a fost cel pentru materia “educaţie fizică”. Având în vedere că, de când e în Italia, media de la sport este cea mai mică (asta cu toate că face un sport de performanţă într-o echipă de profesionişti), mi s-a părut o investiţie complet inutilă, mai ales pentru că profesorul de la clasă nu a amintit niciodată de acest  manual.
Conţinul este de o foarte bună calitate: din cele 560 de pagini (18.90 Euro) afli aproape totul despre toate sporturile, cum să te antrenezi sau ce trebuie să faci în cazul în care unui coleg i se face rău în timpul desfăşurării activităţilor sportive.
 

 Manualele de fizică şi de matematică sunt ca în România, mai stufoase însă, pentru a nu mai fi nevoie de culegeri sau alte publicaţii suplimentare.

Una dintre materiile cele mai respectate, cele mai de temut şi care le creează elevilor o mulţime de probleme este limba latină. Dacă ai copilul la un liceu cu profil clasic sau ştiinţific, limba latină este la fel de importantă ca şi matematica, italiana sau fizica. La liceul cu profil ştiinţific (realul de la noi) se fac trei ore de latină pe săptămână, numai bine cât să parcurgă cele aproape 500 de pagini de manual. Cei de la clasic (umanul de la noi) au chiar 5 (cinci!) ore de latină pe săptămână. La liceele de limbi străine, ştiinţe aplicate, precum şi la institutele tehnice sau la şcolile vocaţionale nu se studiază latina.

 
La literatură anul acesta vor face poezie şi teatru; textele sunt selectate după criteriul cronologic, într-o abordare comparativă,  dragostea fiind de departe tema dominantă.

Manualul de artă e printre cele mai reuşite, anul acesta parcurgând perioada dintre epoca paleocreştină şi Giotto.

Ceea ce numim noi în România “desen” aici se numeşte “artă/e”, existând şi materia “desen”, care e de fapt o îmbinare între desen tehnic şi geometrie.

Despre manualul de religie, care este foarte bine structurat, am scris deja.

Câteva idei de reţinut în privinţa manualelor:

– în fiecare an se stabileşte prin decret, la nivel naţional, care este suma maximă pe care poate să o cheltuiască un elev în vederea achizionării manualelor, în funcţie de clasă şi profil. De exemplu, la gimnaziu suma maximă pentru primul an este în jur de 300 de Euro, iar pentru anul al doilea de numai 117 Euro, în timp ce la liceu în anul al treilea se poate ajunge să se cheltuiască 380 Euro la profilul clasic;

– cărţile se pot cumpăra din librării specializate în carte şcolară, unde se pot găsi şi manuale la mâna a doua, aduse de elevii mai mari, care costă aproape jumătate din preţul celor noi;

– manualele se pot comanda şi în unele supermarketuri, unde clienţii care au card de fidelitate pot beneficia de o reducere de 10-15%;

familiile cu probleme economice pot beneficia de ajutoare pentru achiziţionarea manualelor, fie direct, prin vouchere, fie prin achiziţionarea acestora direct din centre speciale, unde ajung deja la preţ redus. Pentru a putea beneficia de aceste subvenţii, elevii trebuie să ceară un formular de la secretariatul instituţiei de învăţământ unde sunt înscrişi; criteriul de departajare fiind indicele economic pe familie (practic se însumează veniturile, se scad cheltuielile, din rezultatul  obţinut făcându-se apoi media pentru a vedea cât are la dispoziţie fiecare membru al familiei);

– manualele folosite pot fi predate în centre specializate (librării, depozite, târguri) unde puteţi primi, la vânzare, 40% din preţul iniţial;

– puteţi avea neplăcuta surpriză ca atunci când mergeţi să vindeţi cărţile vechi să vi se spună că ediţia respectivă nu mai este valabilă, pentru că a fost publicată noua versiune: este de fapt o manevră a editurilor prin care elevii sunt obligaţi să cumpere cărţi noi; nu e recomandabil aşadar să cumpăraţi manualele din centre neautorizate sau de pe net pentru că nu aveţi garanţia că este vorba de ediţiile agreate;

– de anul viitor se pare că vor exista noutăţi, dacă ţinem cont de recentele propuneri legislative: se doreşte introducerea cărţilor electronice (nu am înţeles dacă în alternativă la manualele clasice, sau în completarea acestora); se propune achiziţionarea de manuale de către şcoli, pe care să le împrumute gratis, pe timp de un an, elevilor cu probleme economice; suma maximă pe care o va putea cheltui familia pentru achiziţionarea manualelor nu va mai fi stabilită la nivel naţional ci la nivel de fiecare şcoală.

Important de precizat este faptul că e obligatoriu ca elevii să meargă la şcoală cu manualele la ei, iar, când au lucrări de control la limbile străine şi la limba latină, îşi iau şi dicţionarele.

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.