Ani de liceu…în Italia (II)

Am să încep prin a sublinia faptul că între România şi Italia există o mare diferenţă în privinţa acordării notelor. Confirm din proprie experienţă că în România se dau note maxime în şcolile generale, la orice nivel, cu foarte mare uşurinţă şi generozitate. Vă amintiţi festivităţile de premiere de pe vremea când eram elevi în şcoala generală? Câţi dintre noi aveam coroniţă? Eram oare toţi la fel de buni, adică toţi excepţionali de nota zece pe linie? 
Acest exces de note maxime ne face să credem că suntem mult mai buni decât în realitate, alimentând  iluzii şi implicit frustrări în ciclurile de învăţământ ulterioare, când realizăm că de fapt nota nu reflecta adevăratul nivel al cunoştinţelor noastre la anumite materii. 

În plus, performanţa nu este întotdeauna oglinda actului de învăţământ, ci mai degrabă, de foarte multe ori, a unui învăţământ paralel alimentat din meditaţii. Într-un sistem onest, ar trebui ca profesorii să fie plătiţi suficient de bine, încât să aibă un trai decent şi să îşi petreacă timpul liber citind, pregătindu-şi lecţiile şi corectând lucrări şi caiete, iar elevii să vină acasă cu lecţia învăţată din clasă, ca să nu fie nevoiţi să facă ore suplimentare, pe cheltuiala unei familii deja sărăcite de criză, probleme şi nevoi.
În Italia, după cum spuneam, nu se fac meditaţii. Pot exista totuşi situaţii în care un elev, în stare de corigenţă, pe lângă cursurile de recuperare de la şcoală, să facă ore plătite, cu un profesor extern. Niciodată cu unul de la clasă.
Veţi crede că aici sistemul de învăţământ este unul ideal. Nu, au şi ei foarte multe probleme. Una dintre acestea este lipsa posturilor libere scoase la concurs, ce are drept urmare faptul că mulţi profesori rămân suplinitori până spre încheierea carierei. Consecinţele se răsfrâng asupra elevilor, care văd perindându-se an de an la catedră figuri noi. 
În ce priveşte anul şcolar, acesta e structurat din două semestre. În primul semestru notele sunt în general  foarte mici.

Îmi amintesc că în anul II de gimnaziu am văzut un 9 la purtare în “pagella” (fişa mediilor din primul semestru), iar după şocul iniţial am cerut explicaţii profesorului coordonator, am vrut să ştiu precis ce grozăvie a comis odrasla familiei de a meritat scăderea notei la purtare. Cred că tonul vocii mele l-a speriat. Peste două zile primeam un telefon prin care eram convocaţi la şcoală. Mă  duc, erau înşiraţi la catedră vreo câţiva profesori, care încercau să îmi explice că, de fapt, au scăzut nota, preventiv, tuturor băieţilor din clasă. Nu am înţeles  niciodată treaba asta.

Câteva curiozităţi privind sistemul de notare din Italia:

– notele sunt de la 1 la 10, însă pleacă de la 2 şi se opresc pe la 8. La liceu se ia cu greu un 9, iar 10 de obicei profesorii îl ţin pentru ei;
în primul semestru se dau în general note mici, în mod preventiv, pentru ca elevul să nu se înveţe cu note mari şi să nu devină delăsător;
media de trecere la fiecare materie este 6;
– dacă ai 3 medii sub 6 eşti declarat repetent (depinde totuşi de la şcoală la şcoală şi de hotărârea consiliului profesoral);
mediile anuale la fiecare materie nu sunt rezultatul mediei aritmetice a mediilor de pe fiecare semestru: mediile de pe primul semestru sunt doar orientative;
profesorul are libertate deplină la acordarea notelor, poţi să ai o lucrare perfectă şi să iei nota 8, din cauză că “nu dă mai mult”;
– profesorii de muzică şi sport sunt printre cei mai severi;
mediile nu se încheie prin rotunjire în favoarea elevului. Cu o săptămână înainte de încheierea anului şcolar, se întruneşte Consiliul profesoral al clasei pentru a dezbate situaţia şcolară şi a stabili mediile: dacă un elev are media 8,66 la fizică şi 8,50 la chimie, profa de fizică îi spune celei sau celui de chimie: eu îi dau câteva sutimi şi îi închei nouă, dar tu nu îi mai dai 50 de sutimi, îi închei 8. E un pic la mica înţelegere. La fel e şi în stabilirea situaţiei de repetenţie: profesorii se consultă între ei pentru a şti dacă într-adevăr elevul respectiv are “insuficienţe grave” şi trebuie lăsat repetent;
– după ce se întruneşte Consiliul profesoral, se dă verdictul: promovat, repetent, amânat pentru toamnă; cel amânat are o vară grea, cu stres şi cu examene.

Un alt aspect interesant în învăţământul din Italia e legat de birocraţie. Având de-a face cu copii minori, şcoala îşi ia multe măsuri de precauţie pentru a nu fi trasă la răspundere pentru nimic. Dacă fac poze cu clasa, semnezi că eşti de acord ca odrasla ta să apară în fotografii; dacă merg în excursie, semnezi că eşti de acord să plece la ora 9 din faţa şcolii şi să revină la orele 16; dacă au o competiţie, trebuie să dai semnătură că vrei să participe, că îl laşi la pregătire, că eşti de acord ca şcoala să îi menţioneze numele şi să îi publice fotografia, în special în presă, în cazul în care este câştigător; dacă un elev chiuleşte de la o oră trebuie să îşi motiveze absenţa cu un formular de justificare semnat de către părinţi; orice comunicat şcoală-familie trebuie semnat de primire.

Ce îmi place la elevii de liceu de aici? Apreciez faptul că fetele se îmbracă destul de decent şi au aspect inocent, că elevii nu merg la liceu cu maşini scumpe ci cu bicicleta. Îmi place faptul că îşi construiesc o cultură generală solidă, că fac mult sport, voluntariat, că fac la şcoală cursuri extra de informatică, radio, fizică aplicată şi, când e nevoie, pun mâna pe pensule şi îşi văruiesc singuri sălile de clasă.

6 thoughts on “Ani de liceu…în Italia (II)

  1. As vrea sa discult mai multe daca se poate 🙂

  2. As vrea sa dau la facultate in Italia la finate-banci in Milano. Este o facultate buna? Ma pot angaja dupa ce termin ?

  3. Exista la Milano universitati bune unde se pot urma cursuri cu profil economic. In ceea ce priveste angajarea la terminarea studiilor, nimeni nu mai garanteaza nicaieri nimic.

  4. Buna! Articolele dumnevoastra la acest subiect m-au ajutat foarte mult sa inteleg “cum sta treaba” 🙂 cu invatamintul in Italia. Dar am si eu citeva intrebari. Sper sa ma ajutati :-). Am terminat clasa a 8. Am 15 ani. Parintii vor sa ne mutam in Italia. As vrea sa stiu daca voi merge la liceu dupa criteriul de virsta sau va trebui sa termin gimnaziul. De asemenea as vrea sa stiu (in caz ca voi merge la liceu) daca este permis sa incep sa-l fregventez din al 2-lea semestru (la gimnaziu am auzit ca se poate 🙂
    P.S. Stiu doar sa vorbesc Italiana. Am invatat-o din auzite cind am fost acolo. Dupa cum va dati seama n-am idee de gramatica. Va multumesc anticipat 🙂 😉

    • Jurnal de Navetist

      Dragă Steliana,
      teoretic, având în vedere că ai încheiat un ciclu de studii (gimnazial), ar trebui să intri în anul I de liceu, nu să repeți clasa a 8-a.
      Ai voie să începi din semestrul al doilea dar îți va fi mai greu să te integrezi într-un colectiv deja format și în același timp să te adaptezi unui sistem foarte diferit de cel din România. Pentru a nu întâmpina dificultăți majore, îți recomandăm să înveți bine italiana înainte de a ajunge în Italia.
      Succes mult!

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.