Dimineaţă am văzut la intrarea în curte un mic anunţ despre sosirea parohului catolic cu “boboteaza”. Prima reacţie a fost să întreb un amic câţi bani trebuie să-i dau, dar m-am gândit că poate aici e fără bani sau că ne va ocoli, noi fiind ortodocşi.
Mi-am zis că e mai bine să mă descurc pe moment. După-amiază sună soneria, la uşă văd un domn în jur de 50 de ani, cu o mapă şi un mic obiect de argint, de mărimea unui breloc de chei. Era parohul din cartier, fără straie bisericeşti, fără dascăl, fără cădelniţă. Vreau să-l pun în dificultate şi îi spun că suntem ortodocşi, dar că îl poftesc să intre. Nu ezită, spune că Dumnezeu e unul pentru toţi, intră şi începe să ne descoase notând în mapă inclusiv şcoala şi clasa la care învaţă copilul. La capitolul legat de ţara din care venim, mă surprinde ştiind exact şi fără ezitare că oraşul Constanţa este în regiunea Dobrugia (“la şcoală am învăţat”, completează vazându-mi grimasa întrebătoare). Rămân iarăşi surprins când îmi aminteşte că îl cunoaşte foarte bine pe părintele ortodox Ciprian, paroh în Parma. Faptul că a oferit comunităţii ortodoxe biserica pentru a se oficia câteva botezuri mă face să am un sentiment de admiraţie faţă de domnia sa şi de biserica catolică în general. La sfârşit, cu ochii închişi, într-un moment încărcat de spiritualitate, binecuvântează casa şi pleacă la fel de discret cum a şi sosit.