Bicicleta „Pegas” a intrat pe pistele italiene

Mi-am început ziua ca de obicei, răsfoind presa tipărită și online, din Italia și din țară. Mi-a atras atenția un anunț de pe prima pagină a principalului cotidian local din Parma, datorită unei imagini care mi s-a părut brusc familiară și a unei vești cu totul neașteptate: „Pegas aterizează la Parma!”

O fi acel Pegas, pe care mi-l amintesc din copilărie și din adolescență? Pegasul cu care am învățat să merg pe bicicletă, prin satul bunicilor mei? Bicicleta cu care străbăteam, împreună cu cea mai bună prietenă, ulițele prăfuite din satele din jur? Îmi amintesc și acum șaua lunguiață și coarnele lungi și răsucite, viteza pe care o prindeam și senzația de libertate absolută pe care mi-o dădea mersul pe două roți. Nu pot să mă gândesc cele mai frumoase momente din copilărie fără să îmi vină în minte verile petrecute pe acel Pegas galben, care de fapt era al vărului meu…

Am vizitat site-ul firmei Axel Bike și am descoperit că e vorba despre bicicleta-simbol pentru copiii României anilor ’70-’80. Cum curiozitatea mea devenea din ce în ce mai mare, am decis să merg să văd Primul magazin cu produse Pegas deschis în Italia (Parma, via Giacomo Ulivi n.17): biciclete pentru copii și adulți, pentru oraș și offroads, cu roți mici, după modelul clasic, sau cu roți mari, pentru o deplasare rapidă pe pistele din orașele zilelor noastre, majoritatea având șaua în formă de banană.

Mi-au atras atenția de pe rafturi și patinele cu rotile, exact ca acelea la care tânjeam cu ardoare când eram copil, pentru că părinții refuzau să mi le cumpere din cauza nenumăratelor accidente suferite la joacă din neatenție.Am revăzut Kendamele, foarte în vogă în România acum câteva veri.Un tablou cu Castelul Peleș…Pot spune că bicicleta Pegas este primul produs românesc pe care îl găsesc într-un magazin „mono-brand” din Italia. Afacerea este mai mult decât îndrăzneață și le urăm întreprinzătorilor, originari din Târgoviște, mult succes. Sperăm că au făcut deja un studiu de piață serios și un business plan bazat pe o bună cunoaștere a consumatorului local care este fidelizat produselor italiene cu tradiție. Probabil că primii cumpărători vor fi printre nostalgicii veniți din România și printre colecționarii italieni pasionați de biciclete.

Prețurile pentru o bicicletă de adulți pleacă de undeva de pe la 285 de Euro modelul basic popular, unele modele ajungând și la 445 de Euro. Cum furturile de biciclete sunt foarte frecvente în oraș, cred că orice entuziasmat își pune problema dacă investiția într-un astfel de exemplar nu are totuși un risc foarte mare. Un alt aspect de care vor trebui să țină cont proprietarii afacerii este acela că va fi nevoie de o investiție importantă în publicitate, pentru a face cunoscut în Italia un brand afirmat cu precădere în România. În plus, ei înșiși ar trebui să fie pasionați de biciclete, cărora să le asigure și un serviciu de reparații, și să freceventeze competițiile de biking și târgurile dedicate acestui  sector, unde e mai ușor să îi întâlnești pe cei cu adevărat pasionați.

În rest, baftă multă și… să vedem cât mai multe biciclete Pegas, pe pistele din Italia și din lume!

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web