Case în Bucovina

Dacă despre casele din comuna Ciocănești – colorate ca niște ouă pictate – am scris deja, a venit rândul să vă prezentăm alte case din Bucovina, pe care le-am întâlnit în localitățile din jurul Mănăstirilor Gura Humorului și Arbore.

Trecând prin Poiana Micului, ne-au atras atenția casele împodobite cu elemente frontale geometrice, florale sau cu motive preluate din cusăturile tradiționale românești: un chenar, ca o ramă de tablou, delimitează imaginea centrală, de cele mai multe ori repetată pe laturile îngrădite de ferestre. Flori, figuri geometrice, imagini abstracte, vin să însuflețească aceste case desprinse parcă din povești.

Ne-au surprins varietatea cromatică și, mai ales, îndrăzneala de a alege nuanțe mai puțin obișnuite când e vorba de locuințe: fundalul gri închis sau negru, cu elemente de decor de culoare albă, creează un efect neașteptat.

Cu toate că în multe localități din Bucovina, ca și în Maramureș, în ultimii ani au fost construite case care nu au nicio legătură cu specificul zonei, ar trebui ca măcar ceea ce a mai rămas să fie protejat, așa cum s-a întâmplat în Ciocănești, unde chiar și casele noi trebuie să respecte specificul localității.

2 thoughts on “Case în Bucovina

  1. Buna seara, este o placere sa vezi cum inca mai exista zone in aceasta tara unde autoritatile locale dar in primul rand cred eu, oamenii de rand, nu s-au lasat “rapusi” de modernismul autohton insa de multe ori de “chiciul” vremii. Daca stim sa ne bucuram de o lingura de lemn sau de un dulap pictat cu motive florale autohtone, oare cum sa nu apreciem si sa ne relazam efectiv admirand asemenea locuinte, toate cele bune!

    • Bună seara, este o adevărată bucurie să vezi că încă mai există case pictate, porți sculptate și oameni care se îmbracă în costume populare. Ar trebui ca și casele noi care se construiesc în aceste locuri să respecte tradiția. Toate cele bune!

Leave a Reply to Jurnal de Navetist Cancel reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.