Câteva idei pentru o nuntă ca-n povești

În ultimii ani am participat la multe nunți în străinătate, cele mai multe fiind în Italia, dar și în Germania sau chiar în Malta.

Jurnal MASINA NUNTA

Am văzut nunți ca-n povești, cu oameni fericiți care au ales să-și petreacă alături de noi cea mai frumoasă zi din viața lor. Am adunat fotografii, amintiri și experiențe cât pentru a pune pe picioare o agenție de organizat evenimente dar cum nu avem asta în plan, vom împărtăși cu voi câteva dintre ideile care contribuie la realizarea unei nunți ca-n povești.Jurnal TORT CIRESE

Tema

Alegeți o temă care să vă definească pasiunile, și pe care să o repetați pe tot parcursul evenimentului. Dacă acum ceva timp era la modă tema călătoriei, în ultimii ani alegerile au devenit tot mai sofisticate și surprinzătoare.

Când e vorba de călătorii, mirii trimit invitații personalizate, cu o imagine artistică reprezentând locul unde s-au născut/cunoscut și deschid o listă pentru donații (darul în plic de la noi nu prea se practică în Occident, acesta fiind înlocuit cu o listă de cadouri/donații) la o agenție de turism, unde strâng banii necesari pentru o excursie importantă pe care stabilesc să o facă în luna de miere. Toate accesoriile din salonul unde are loc petrecerea cuprind elemente care te duc cu gândul în locuri de vis: mesele la care stau invitații au nume de orașe, decorurile de la mese reprezintă avioane în miniatură sau baloane cu aer cald. Până și mărturiile sunt în ton cu tema călătoriei: unii dintre miri le dăruiesc participanților obiecte realizate manual de localnicii unui sătuc african sau miniaturi ale unor obiective turistice celebre. În timpul nunții, pe un ecran improvizat, este proiectat la un moment dat un filmuleț cu fotografii realizate de către tinerii căsătoriți în excursiile făcute împreună.

Cele mai interesante teme pe care le-am văzut au fost următoarele: pași de dans din baletul clasic, tipuri de vinuri, natură cu păsări și flori, cireșe roșii (am descris pe larg nunta cu cireșe coapte aici).

Jurnal VINURI TABLOU NUNTA
Tema vinurilor
Jurnal colivie
Tema naturii

Locația

În Italia există foarte multe castele și vile monumentale care se pot transforma în locații pentru o nuntă de vis. De exemplu, în Nordul Italiei, pe teritoriul a două Provincii, Parma și Piacenza, există nu mai puțin de 24 de Castele în care puteți sărbători cea mai frumoasă zi din viața voastră. Noi am organizat într-unul dintre acestea o petrecere de majorat superbă care a costat mai puțin decât o petrecere într-o discotecă oarecare. Singura problemă pentru cei care vin din țară este mai degrabă de tip logistic, cu tot ce înseamnă deplasarea în străinătate a mătușilor, verișoarelor, vecinilor de la bloc, cu transport, cazare și masă și tot tacâmul.

CWG_9810
Castello di Felino, Italia

Acum câțiva ani ne-am petrecut vacanța de vară în Malta, pentru a putea fi prezenți la nunta unor prieteni, organizată într-un palat strălucitor cu deschidere către o grădină superbă, cadrul ideal pentru un serviciu fotografic perfect.

Jurnal parisio malta
Palatul Parisio, Malta

Inelul de logodnă și verighetele

Alegerea bijuteriilor este un alt pas important. Piața a evoluat mult și a devenit mult mai sofisticată astfel încât în momentul de față pentru a alege inlele de logodnă sau verighete mirii fac adevărate studii de piață. După alegerea tipului, bijuterii din aur simplu sau bijuterii din aur cu diamante, privirea se îndreaptă către paginile online de specialitate. Și totuși mirii doresc să probeze sau să atingă bijuteriile pe care le vor purta o viață, așa că pașii îi poartă către bijuteriile de prestigiu.Bijuterii-cu-diamante

Dacă până mai ieri mulți plecau spre bazarul Istanbul, se pare că trendul s-a schimbat și multi aleg Italia pentru a se hotărî asupra modelul dorit. În Italia, Ponte Vecchio este un punct de referință pentru orice cuplu în căutarea de bijuterii cu diamante, însă nici Bucureștiul nu duce lipsă de magazine de specialitate. Acum găsim bijuterii cu diamante chiar în centrul capitalei, pe Calea Victoriei, de unde viitorii miri pot să-și aleagă orice tip de model și pot să fie siguri că au cumpărat diamante certificate internațional.

Jurnal firenze ponte vecchio
Vitrină cu bijuterii de pe Ponte Vecchio, Firenze, Italia

Tortul

În decorul exterior al tortului se regăsesc elemente din tema principală a nunții iar alegerea tipului de umplutură este în funcție de gusturile preferate ale mirilor.

Un aspect interesant pe care l-am remarcat în Occident este acela că de multe ori tortul se aduce chiar la începutul nunții, pe o platformă, în curtea castelului sau în grădină, pentru ca fotografiile oficiale să beneficieze de lumină naturală și de un cadru deosebit.

tort nunta dantelatSurprizele

Am asistat la multe surprize făcute de către invitați mirilor, foarte distractive: un sac cu cenți ca dar de nuntă, un zid ridicat în fața ușii casei lui ginerică (în timp ce el petrecea la nuntă), imagini amuzante din  copilărie…

Una dintre cele mai frumoase surprize a fost însă cea făcută de miri, la o nuntă din Germania: toți invitații au primit câte două felicitări gen vedere, care aveau imprimate numele și adresa mirilor. Am scris toți câteva gânduri pentru însurăței, după care felicitările au fost legate de baloane în formă de inimă, umplute cu heliu. La un semnal, baloanele au fost eliberate în aer. Partea cea mai interesantă începe abia în acest moment: la zeci de kilometri distanță, persoanele care au găsit vederile au scris și ele la rândul lor un mesaj, după care au pus vederea la poștă. La aproape opt luni de la nuntă, mirii au tot primit vederi care le-au amintit de cea mai frumoasă zi din viața lor.Jurnal nunta fotoLa aceeași nuntă, am asistat la un ritual superb: fiecare invitat a găsit pe scaunul din grădina unde se celebra  cununia un kit cu diferite obiecte, printre care o eprubetă cu nisip de diferite culori. La sfârșitul ceremoniei, mirii au vărsat nisipul într-un recipent de sticlă transparent iar invitații au făcut și ei același lucru: la sfârșit se putea admira un model superb, cu fâșii multicolore de nisip. Acest mic experiment are și o învățătură: într-un cuplu perfect, caracterele se întrepătrund, fără a se amesteca, fiecare păstrându-și propria personalitate.Jurnal CWG_7191

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.