Scheletele din dulap

Știu că nu o să recunoașteți nici dacă vă pic cu ceară, dar mulți dintre voi aveți secretele voastre, care vă fac să roșiți doar când vă gândiți la ele. E vorba de acele mici pasiuni vinovate, care v-au însoțit într-o anumită perioadă a vieții. Ați ascultat vreodată manele, ați cumpărat reviste de gossip, v-ați uitat la telenovele siropoase, ați făcut shopping compulsiv în magazinele second hand? Ați fost fani ai lui Petre Roman cu douăzeci de ani în urmă, ați navigat pe site-uri deochiate, ați purtat sacouri cu umerașe și mâneci bufante, ați avut blugi cu talie înaltă sau ați jucat la păcănele?

Până să devin vreo personalitate publică iar presa să înceapă să caute în trecutul meu „scheletele din dulap”, am să vă dezvălui în premieră două dintre secretele pe care nu le-aș recunoaște nici sub tortură: primul e din vremea adolescenței, când, împreună cu un grup de colegi, m-am înscris în „Fan Club Laurențiu Duță” și am participat la o întânire cu cântărețul, adolescent ca și noi, într-o sală din  Restaurantul „Colonadelor” din Constanța. Ca să înțelegeți mai bine despre ce este vorba, uitați-vă la video clipul acesta, care datează din acea perioadă. Dacă stau să mă gândesc bine, putea să fie și mai rău, pentru că în orașul de la malul Mării Negre aveam toate șansele să nimeresc în fan clubul lui Costi Ioniță sau în al lui Mihai Trăistariu.

A doua pasiune vinovată e mult mai recentă și e legată de o emisiune de divertisment transmisă de un canal de televiziune italian. Am urmărit în ultimul an – și m-am distrat copios- o emisiune intitulată „Il boss delle cerimonie„, ale cărei episoade le puteți vedea înregistrate pe canalul italian Real Time tv. De ce am ales să scriu astăzi despre asta? Pentru că personajul principal, Don Antonio Polese (il Boss), un fel de Becali italian, a murit, din păcate, în plină glorie artistică, în urma unor probleme cardiace și a unui scandal în care fiscul i-a pus sechestru pe „castelul” unde a fost înregistrată emisiunea, o clădire plină de turnelețe, stucaturi și ornamente aurite, care l-ar face invidios până și pe Donald Trump.

image

În această emisiune am descoperit o Italie pe care nu o cunoșteam, cea din zona orașului Napoli, cu familii simple, care se îndatorează pe viață, pentru a le organiza copiilor o nuntă de vis. Vezi povești cu câte o „prințesă” care coboară din scări de bloc amărâte, pentru a-l saluta pe cântărețul de manele (cantante neomelodico), trimis de ginerică, în noaptea dinaintea nunții, ca să îi facă o serenadă. Vezi rochii exagerat de împopoțonate, mâncare în exces, oameni care gesticulează, dansează și se distrează mult, focuri de artificii ca pe Champs Elysées în cartiere gen Ferentari. Dacă întrebi pe cineva din Nordul Italiei ce crede despe această emisiune, ori îți va răspunde că nu a urmărit-o niciodată, ori se va apăra zicând că, în realitate, lucrurile se petrec altfel, că sunt găselnițe inventate de televiziune, ori că între Nordul și Sudul Italiei există diferențe enorme.

Am trăit adevărate șocuri culturale urmărind episoade care prezintă petreceri de copii și adolescenți: fetițe și băieței de 10/12 ani își sărbătoresc cu mare fast momentul primei împărtășanii, tineri împoponați în costume baroce își aniversează majoratul de parcă ar fi înscăunarea pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii, mame trecute de prima tinerețe, încă dive, fac tot posibilul ca să atragă atenția publicului. Peste toate, predomină opulența, strălucirea și mult, mult kitch.

În ciuda faptului că am remarcat predominanța elementelor grotești, am simțit totuși, de fiecare dată când m-am uitat la această emisiune populată de personaje caricaturale, o curiozitate ciudată, un soi de atracție bolnăvicioasă pentru un fenomen oarecum cunoscut, pe care îl observasem deja, mai ales în ultimii ani, în România.

Pentru că, în multe privințe, cu bune și cu rele, România se aseamănă mult cu Sudul Italiei.

Acestea fiind spuse, să nu îmi spuneți că voi nu aveți schelete în dulap!

sursă foto 1

sursă foto 2

8 thoughts on “Scheletele din dulap

  1. Am schelete, cum nu? Dar am o explicație pentru fiecare! ☺️
    Interesantă emisiunea, m-aș fi uitat și eu din aceeași curiozitate, dar mai ales ca să le pot spune celor care se sperie de ce citesc/află despre realități românești că lumea întreagă e un sat.
    Mai nou nu mă supără când citesc despre cine știe ce grozăvii petrecute pe la noi ci când citesc comentarii despre cum ar fi românii din Epoca de piatră.

    • Poți vedea inregistrarile emisiunii 🙂
      In ce priveste comentariile care ne dor, din pacate, nici ai nostri nu sunt usa de biserica. Singura solutie este sa transmitem mesajul ca fiecare trebuie judecat pentru faptele proprii, nu pentru cele ale comunitatii etnice din care provine.

      • Pe mine mă-ț doare doar complexul de inferioritate al românilor. Au reușit greutățile prin care am trecut să ne ia demnitatea, asta mă supără.

        • Eu asist la două extreme: pe de o parte îi văd pe cei care se cred buricul pământului (românii sunt cei mai deștepți, avem țara cea mai frumoasă și cea mai bogată, suntem cei mai harnici din lume) iar pe de altă parte pe cei care, așa cum spui tu, și-au pierdut cumva demnitatea și permit să li se atribuie vrute și nevrute. Consider că în ambele cazuri e nevoie de o analiză lucidă și echilibrată și, mai ales, că balanța ar putea fi înclinată către partea pozitivă, dacă am ști cum să ne alegem leaderii care să ne reprezinte, nu neapărat pe plan politic, ci în toate domeniile, și care să dea de pământ cu partea aceea a presei internaționale care își permite să își bată joc de noi.

  2. Bai, manele am ascultat… Dar nu mi-e rusine. Faceam asta caci mereu le gaseam pe cele mai noi cel mai repede si incepeau sa ma intrebe vecinii pe strada daca nu le fac si lor un CD. Nah, exceptie de la regula.

    Alti scheleti mai am, nu zic ca nu, dar m-am obisnuit cu gandul asta de-a lungul anilor, tocmai ca sa nu ma auto-macin prosteste pe anumite gafe sau tampenii. Am fost luat la sectie in catuse de asemenea, ti-am zis asta? :)) De vreo doua ori.

  3. Eu sunt o vajnica jucatoare de Spider Solitaire. Cel mai adesea, pierd. Dar nu ma las. Este cea mai buna relaxare cand am mintea obosita.

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web