Să zburăm de la Constanța

Zielele trecute am întors o nouă filă în jurnalul nostru de navetiști și spun asta pentru că a fost primul zbor cu compania Blue Air de pe Aeroportul Internațional MIHAIL KOGALNICEANU Constanța. Nu, nu am greșit numele și nici nu este o eroare de scriere, o să observați în fotografia de final că am scris cât se poate de corect numele aeroportului de unde trebuia să plecăm vinerea trecută la ora 13.50. Spun, trebuia, deoarece la ora anunțată pentru plecare am fost informați că avionul urma să aibă o întârziere de 150 minute.

Au fost momente în viața noastră de navetiști în care drumul de la Constanța la Parma se făcea cu autocarul, cu schimburi la București și Sibiu iar toată „distracția” ajungea la circa 55 de ore!!! Acelea au fost clipele în care mi-am spus că niciodată nu o să mă plâng de vreo întârziere a unui avion mai mică de 10 ore. Am avut parte de o grevă a controlorilor de zbor la Paris, caz în care zborul a fost anulat și am fost nevoiți să apelăm la mai vechiul prieten autocarul, altă dată avionul a aterizat pe un aeroport la 300 km distanță de unde am fost recuperați tot cu autocarul, nu vă povestesc de zborurile de iarnă când întârzierile sunt destul de mari dar niciodată nu ne-am plâns gândindu-ne la varianta celor 55 de ore cu autocarul.

De pe MIHAIL KOGALNICEANU am mai zburat anii trecuți și cel puțin de două ori am fost conduși cu autocarele la București deoarece la Constanța din cauza ceții sau plafonului coborât de nori piloții nu puteau ateriza. Nu știu exact care sunt posibilitățile tehnice ale pistei pentru aterizare în condiții deosebite dar pot să vă spun că am asistat cu mare admirație la cele trei încercări ale unui pilot Ryanair de a ateriza și la tot atâtea rateuri. Chiar dacă până la urmă am mai făcut un drum la București cu autocarul și am pierdut o noapte, admirația pentru pilot a rămas.

Revenind la cursa de săptămâna trecută, se pare că norii au o problemă cu aeroportul constănțean și nici de această dată avionul nu a reușit să aterizeze, fiind redirecționat către București. Cele două ore jumătate au trecut destul de  greu, cu gândul la diverse scenarii, la ceea ce urma să se întâmple cu mașina închiriată sau hotelul rezervat. Și pentru că timpul trece greu, așteptând avionul ne-am uitat puțin prin aeroport. Opțiunile sunt destul de limitate iar prețurile la singurul bar sunt exagerate, și nu pentru că fac comparație cu prețurile dintr-un local bun din centrul orașului ci chiar cu cele din aeroportul din Milano pe care le întrece fără drept de apel. Și unde mai pui că la cei 1,40 euro pentru cafea băieții din Milano îți întind și o hârtiuță mică, care probail este bonul despre care se vorbește în afișele de pe la noi.

Un moment interesant a fost și cel în care a sosit pizza, refreshment-ul oferit de companie pentru perioada de întârziere. Câteva mici probleme organizatorice s-au strecurat aici. Faptul că o cutie de pizza trebuia împărțită de doi călători era destul de neplăcut, angajatul care se ocupa cu ”împărțeala” fiind dotat cu mănuși cu care între două rupturi de blat oferea și sticlele de apă minerală… Sărind peste aceste mici amănunte observăm că pe pista care între timp devenise un pic mai întunecată ateriza triumfal…nu, nu avionul nostru ci unul al companiei Turkish Airlines. A fost momentul care ne-a mai ridicat puțin moralul, cu gândul că dacă „turcii” au reușit, sigur trebuie să apară și zborul nostru. Și chiar așa a fost, căci peste aproape jumătate de oră rula pe pista MIHAIL KOGALNICEANU și avionul companiei Blue Air.

Este clar că cele 4 ore pe care urma să le petrecem în acea după-amiază la Milano au fost șterse din program însă este bine când totul se termină cu bine.

Rămân însă câteva întrebări:

  • îi lipsește aeroportului din Constanța vreun sistem de ghidaj al avioanelor la aterizare?
  • de ce nu se afișează pe monitoare durata întârzierii?
  • nu se găsesc fonduri pentru înlocuirea literelor lipsă de pe clădirea aerogării?
  • nu există o soluție tehnică care să asigure evacuarea mirosului de cantină cu care sunt întâmpinați turiștii în terminalul sosiri?

Să sperăm că tot mai multe companii aeriene vor încerca pista de pe aeroportul din Constanța deoarece chiar și în aceste condiții de întârziere, economia de timp și materială pe care pasagerii o obțin este semnificativă, față de zborurile din București. Cu puține „reglaje”, aeroportul MIHAIL KOGALNICEANU poate să devină o soluție interesantă pentru „navetiști” dar și pentru străinii care vor să viziteze Constanța, litoralul românesc și Delta Dunării.

Blueair MKAirport 6832Blueair MKAirport 6822Blueair MKAirport 6818Blueair MKAirport 6826Blueair MKAirport 6842Blueair MKAirport 6829Blueair MKAirport 3129 Blueair MKAirport 6851Blueair MKAirport 6870 Blueair MKAirport 6831Blueair MKAirport 3133

2 thoughts on “Să zburăm de la Constanța

  1. Un răspuns de la un pasionat de aviație, nu de la un profesionist.
    Din câte am găsit pe net aeroportul din Constanța dispune de un ILS categoria I , ultimul ca performante pe o scară de la I la III.
    Decizia de a ateriza sau nu aparține comandantului și depinde de certificarea aeronavei , a echipajului și reglementările companiei
    Situații de acest gen fac diferența B 737 clasic ( 300,400) și 737 next generation ( 700,800,900)
    Mai este o procedura, al cărui nume îmi scapă, când aeronava aterizează și debarca pasagerii pe un aeroport alternativ, iar apoi -fără pasageri, doar cu echipajul -se întoarce pe aeroportul inițial pentru a prelua pasagerii pentru zborul următor.

  2. Cam arsa pizza aia. Mai bine aveam aeroport in Constanta si gata.

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web