Amintiri de navetist: constructor de ocazie!

Povestea începe în urmă cu vreo 20 de ani, atunci când proaspăt căsătorit fiind, m-am mutat în noul apartament. Ca la orice astfel de acțiune, totul a început cu o demolare aproape totală si bineînțeles cu o reconstrucție de la zero. Ciment, nisip, var, gresie, faianță, parchet, obiecte sanitare, un șantier în  toată regula. Lunile au trecut și casa arăta asa cum ne doream. Am crezut că experiența noastră  de constructori avea să se sfârșească dar următorii ani ne-au demonstrat contrariul. Nu cred să existe familie în România care să nu fi trecut prin cele câteva faze care au reprezentat momente de cotitură in desăvârșirea lor ca echipe de constructori:

– închiderea balcoanelor cu cornier si sticlă;
– înlocuirea varului de pe pereți  cu tapet, apoi înlocuirea tapetului cu var lavabil;
– schimbatul caloriferelor din tablă cu cele din fontă;
– schimbarea parchetului clasic cu parchet laminat;
– înlocuirea căzii da fontă cu cea din plastic iar de aici schimbarea modelelor de gresie si faianță din băi;
– epoca termopanului cu tot ce a însemnat ea;
– înlocuirea ușilor de la intrare din lemn cu unele de metal;

– montajul aparatelor de aer condiționat;
– proiectarea si realizarea unor obiecte de mobilă din PAL melaminat;
– izolarea termică a apartamentului cu polistiren;
– schimbatul coloanelor de apă și căldură;
– introducera centralelor pe gaz, înlocuirea instalației de încălzire!

Și mă opresc aici pentru că aș mai avea destule de enumerat. 
  

Mi-am amintit de toate acestea, de miile de kilometri parcurși în acești ani pentru procurarea celor necesare renovărilor, de stresul transportului materialului și de interminabilele discuții din familie, la recenta inaugurare a magazinului Arabesquedin Constanța. 

arabesque_constanta-1

Altă viață!  Peste 20.000 de produse, care pot fi livrate acasă sau pe șantier, fără cheltuieli de transport, în cel mult 48 de ore de la lansarea comenzii telefonic, online sau la achiziționarea direct din magazin! Lucrurile par mai ușoare atât pentru constructori, mici meseriași sau particulari.  

Înainte cu câteva ore de deschiderea oficială, Marinela Bujor directorul de marketing al companiei Arabesque, ne-a prezentat noutățile pe care le aduce noul showroom situat pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 171. Am fost surprins să remarc dimensiunea totală a complexului, partea frontală lăsând să se vadă doar o mică parte din ceea ce se ascunde în spatele magazinului. O altă surpriză a fost numărul foarte mare de mijloace de transport (TIR-uri, camioane, autoutilitare, macarale, motostivuitoare) fapt care vorbește mult despre activitatea companiei. Însă locul cel mai impresionant din punctul meu de vedere a fost magazia de PAL melaminat, parchet și gips carton unde se află peste 700 de modele de PAL, care se pot prelucra în atelierul de tâmplărie alăturat. Revenind în showroom o să vă spun că ceea ce mi-a atras atenția a fost modul ingenios de prezentare al parchetului, care oferă o vizibilitate deosebită și posibilitatea de a compara numeroasele modele deținute pe stoc.       

 
arabesque_constanta-7
Am aflat de la reprezentanții companiei că cei care vor sa construiască la prețuri de primă mână vor găsi  la Arabesque tot ce au nevoie, de la materiale pentru fundație până la acoperis. Totodată Arabesque oferă și servicii de consultanță în construcții prin personalul specializat din cadrul depozitului și asigură transportul marfii până la șantierul indicat de către client. Ca o particularitate, marfa poate fi livrata pe etape, în funcție de stadiul lucrării. Serviciul este asigurat prin cea mai mare flotă de autoutilitare din România a unei firme care nu are ca principal obiect de activitate transportul.
 
arabesque_constanta-8
”Toți constănțenii care vor sa construiască vor descoperi prețuri indecent de mici și, în plus,  transportul se face gratuit! Alte servicii pe care le oferim clienților noștri  sunt: consiliere, fasonare si debitare otel beton, colorare vopsele într-o gamă deosebit de variată de nuanțe, debitare si căntuire  pal, închiriere scule, transport specializat gratuit cu macara in cazul blocurilor de zidărie. În fiecare zi livrăm peste 10.000  tone de materiale pe toate șantierele din România, iar experiența de 20 de ani ne permite să punem la dispoziția clienților noștri prețuri excelente și stocuri pe masură” a declarat Angela Rapotan, Director Comercial Arabesque.
Pe langă multitudinea de produse și servicii oferite, compania va lansa și un program intitulat ”Liga Specialiștilor Arabesque” dedicat celor care sunt instalatori, constructori sau electriceni. Toți profesioniștii interesați să facă parte din ”Liga Specialistilor Arabesque” pot completa formularul de înscriere la standul dedicat din magazinul Arabesque. Beneficiile rezervate membrilor din Liga Profesionistă se obțin în urma validării cardului la casa de marcat dupa fiecare cumpărătură efectuată.
Și poate unul dintre cele mai importante servicii pe care le oferă Arabesque îl reprezintă magazinul online: www.arabesque.ro.

Sunt convins că  mi-a scapat câte ceva din lista de aduceri aminte pe care vă  astept să  o completați  la rubrica de comentarii. 

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web