Viață și moarte în Italia

În Italia, vestea nașterii unui copil este împărtășită cu ceilalți membri ai comunității prin expunerea în fața porții a unei cocarde de culoare roz sau bleu. Am văzut astfel de funde în spitale, la intrarea în salon, pe ușile caselor, la porți, în baruri și magazine, bucurându-mă de fiecare dată în fața miracolului vieții.

Pe de altă parte, vestea morții cuiva este făcută publică, în localitățile mici, prin afișarea unor anunțuri în spațiile primăriei, de unde afli cine a mai murit, câți ani avea și când va fi slujba de înmormântare. Viața unui „navetist” în Italia este făcută, din nefericire, și din astfel de momente. Am realizat că am început să prind rădăcini în acest oraș în momentul în care dimineața, deschizând ziarul local, mi-am început lectura de la ultimele pagini – cele dedicate necrologurilor – unde, din ce în ce mai des, recunosc, printre fotografii, persoane cu care am avut ocazia să mă întâlnesc cândva.
Și cum existența noastră e împărțită în etape esențiale marcate prin cultură, religie și tradiție în mod diferit de la o zonă geo-politică la alta, cred că este important de știut ce înseamnă să mori în Italia, țară cu o populație preponderent catolică. Dacă persoana decedată ți-a fost apropiată, poți merge, cu acordul rudelor, să o vezi la camera ardente, încăperea special amenajată de agențiile de pompe funebre, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Acela este de altfel și locul unde persoana respectivă mai poate fi văzută în sicriu, cu capacul deschis. Dacă defunctul era credincios practicant de religie catolică, în seara dinaintea înmormântării are loc de obicei, în biserică, slujba de pomenire numită rosario. Recunosc că m-am mirat când am participat la primele slujbe de acest fel pentru că am avut ca punct de referință slujbele de la noi. Nu mergeți cu flori și nici cu lumânări și, mai ales, nu vă așteptați să vedeți persoana decedată, pentru că slujba se ține în absența acesteia. M-a mai mirat faptul că în Nordul Italiei membrii apropiați ai familiei nu poartă îmbrăcăminte de culoare închisă, așa cum se obișnuiește la noi (religia ortodoxă română) în semn de doliu.
Ritualul înmormântării mi se pare mult mai sobru și mai discret decât la noi. Participanții la slujbă nu vin cu flori, coroane sau bani. Am citit chiar adesea în anunțuri mențiunea „nu flori, ci opere de bine”, adică acte de caritate în amintirea celui dispărut. Nu există tradiția datului de pomană, nu se pun în mișcare colive, colaci, prosoape, batiste, mere și covrigi. La cimitir, cortegiul funerar este însoțit de obicei doar de rudele apropiate. 

Care sunt costurile suportate de familie atunci când moare cineva? Cifrele variază în funcție de oraș, de nivelul social al persoanei decedate și de tipul de ritual (înmormântare sau incinerare). La nivel național suma medie cheltuită este în jur de 6000 de Euro, pentru incinerare plătindu-se în general mult mai puțin decât pentru ritualul tradițional. Dacă se face economie, pentru o înmormântare se poate plăti o sumă minimă de 3000 de Euro, în caz contrar ajungându-se și până la 15.000 Euro. După ce biserica (catolică) a acceptat ritualul incinerării, a crescut foarte mult numărul celor care au ales acest procedeu. O asociație de protecție a consumatorilor a publicat de curând un ghid cu cheltuielile maxime suportate în funcție de zonă. De exemplu, costul unui sicriu variază de la 700 la 3000 de Euro. În cazul incinerărilor sunt indicate sicriele de brad, care ard mai ușor și sunt  în același timp și mai ieftine. Costul maxim al incinerării este stabilit prin lege la 604 Euro, la care se adaugă taxele de 129 de Euro, valabile de altfel și în cazul îngropării. 
Comisionul agențiilor de pompe funebre variază de la 150 la 300 de Euro. Dacă rudele decid să păstreze urna cu cenușă la cimitir, vor plăti în jur de 350 de Euro pentru un spațiu pe verticală, la înălțime, pe rândul 10, și cu 200 de Euro mai mult pentru un spațiu situat la etajele inferioare, pe care îl iau în concesiune pentru 50 de ani. 
Pentru înmormântarea în cimitirele construite pe verticală se plătește pentru un loc la raft, concesionat pentru 40 de ani, o sumă cuprinsă între 900 Euro (la etajul 10, unde ajungi să pui o floare de plastic doar cu scara) și circa 3000 de Euro pentru etajele inferioare, la care se adaugă în jur de 250-300 de Euro, costul serviciilor.

Înmormântarea în groapă săpată în pământ costă între 450 și 650 de Euro însă terenul este concesionat pentru o perioadă redusă de timp (între 5 și 10 ani, depinde de localitate).
Aici găsiți și alte tarife, de la o agenție privată.
Orice primărie dispune de fonduri pentru a ajuta familiile nevoiașe domiciliate în localitatea respectivă, organizând așa zisele „servicii funerare sociale”.
Nu am amintit în acest articol de locurile de veci din cimitirele monumentale, unde pentru concesionarea unei capele se pot plăti la licitație sume ce pot ajunge și până la 600.000 de Euro.
În cimitirele din Italia mi s-a întâmplat foarte rar să citesc pe cruci nume românești, unele dintre explicații fiind: familiile cetățenilor români decedați în Italia preferă să repatrieze corpurile acestora în țară, iar când acest lucru nu este posibil din motive materiale corpurile rămân luni, chiar ani, în congelatoarele de la morgă; o altă explicație este aceea că populația imigrată în Italia după ’89 este în general tânără, aptă de muncă, decesele fiind evenimente excepționale.

Ar fi interesant să aflăm care sunt tradițiile, procedurile și eventual costurile în alte țări în care sunt stabiliți cititorii noștri, de aceea vă așteptăm să ne scrieți la „comentarii”, chiar dacă subiectul nu este chiar atât de plăcut și nici incitant.

Pe aceeași temă:
Din lumea tăcerii: Cimitirul „Staglieno” din Genova

2 thoughts on “Viață și moarte în Italia

  1. Subiectul nu este placut, dar trebuie sa recunoastem ca moartea face parte din ciclul vietii. Mie mi se pare foarte interesant articolul, in general imi place sa citesc despre obiceiuri din alte tari, chiar si doar de curiozitate.
    Nu am participat pana acum la o inmormantare aici in Franta, doar am auzit de la altii si am vazut inmormantari la biserica, dar fiindca si Franta este o tara catolica obiceiurile nu difera mult, ceremoniile sunt la fel de sobre si discrete, fara bocete, pomeni, colive si altele de genul acesta. De asemenea, se prcatica mult si incinerearea in ultima vreme, pe undeva si din motive de costuri mai reduse.
    Cat despre nastere, am mai auzit de obiceiul fundei albastre sau roz in alte tari, dar sincera sa fiu aici n-am vazut niciodata.

  2. Asa este. Fie ca ne face placere sau nu, moartea este o parte din viata noastra. Te asteptam sa ne povestesti despre obiceiurile tarii tale de adoptie, vesele sau triste.
    Sa ai o vara frumoasa!

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web