Cine a câştigat şi cine a pierdut de Ziua Copiilor la Constanţa

Azi a fost ziua celor mici. Să vedem însă ce au făcut cei mari, în Constanţa, pentru această sărbătoare. 
Aproape toţi  cei care au organizat evenimente de 1 Iunie s-a îmbulzit cu promovarea în ultimele zile, asta ca să nu fiu răutăcios şi să spun că în ultima zi. Majoritatea şi-au făcut “reclamă” cu ceva afişe, dar să nu credeţi că prin oraş, ci fiecare la “sediul” său. 

Nu am văzut postări nici pe paginile bloggerilor din oraş (nu cred că nu au vrut ei să scrie…ci nu au fost informaţi din timp despre evenimente), nici pe paginile de facebook cu ştiri şi informaţii din /despre Constanţa.

Păcat însă că mai toţi organizatorii s-au pregătit, unii mai serios cu teatre de păpuşi, spectacole sau concursuri, alţii mai uşor, cu activităţi de face painting şi baloane împărţite copiilor la ieşirea cu părinţii de la cumpărături.

Interesul a fost mare, am văzut autocare sosite din alte judeţe, la Delfinariu a fost coadă (à propos, am aflat de la prieteni că s-a deschis şi Dino Park), în zona parcului Tăbăcărie nu erau locuri libere de parcare, în satul de vacanţă era forfotă mare.


Toţi au câştigat de pe urma acestei zile, copiii s-au distrat, părinţii s-au plimbat însă marele câştigător a fost M…….arele furnizor de mâncare pentru cei mici, care,  în lipsa alternativelor şi a slabei promovări a acţiunilor concurenţei, a adunat aproape toţi banii puşi în joc de părinţi pentru ziua aceasta!!! 
Un simplu searchpe Google ar conduce la identificarea mai multor canale de comunicare, care ar putea fi folosite de organizatorii de evenimente din oraş. Există în Constanţa bloggeri, forumuri, pagini de facebook care pot să devină un important vector de comunicare şi pot să vă ajute, dragi organizatori! 

Un email nu costă şi dacă aduce măcar un nou client…parcă merită efortul….

2 thoughts on “Cine a câştigat şi cine a pierdut de Ziua Copiilor la Constanţa

  1. Eu am scris si pe Constanta City de 1 iunie in City Park dar…poate n-are reach prea mare. Chiar si asa…am scris dupa ce am primit un comunicat simplu de la o agentie de PR. Nu sunt Presa standard eu deci puteam sa nu scriu. Ei trebuie sa stie sa-si promoveze campaniile mult mai bine, sa provoace lumea sa scrie cumva mai creativ despre astfel de stiri. Dar…nu se implica prea mult.

  2. Un fapt care mă bucură, este bine totuşi că ai primit un comunicat!

Leave a Reply to joe Cancel reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.