Taţi cu copii pe munte: Moldoveanu 2013 (IV)

Cred că mai greu decât urcatul pe munte a fost să scriu acest reportaj care a strâns în el 4 ani de amintiri, 4 ani în care copiii noştri au crescut frumos şi s-au îndrăgostit de munţii din România. Dar să vedem până unde am reuşit să ajungem în ultima etapă: sus, foarte sus, cel mai sus, pe Vârful Moldoveanu. Da,  împreună cu cei mici!

Când am hotărât acest traseu, mulţi „specialişti” au încercat să ne întoarcă din drum: ploaie, vânt, frig, traseu greu, experienţă, echipament, nebunie…o groază de motive care ne-au făcut să ne dorim şi mai mult această aventură. Ne temeam foarte mult de ploaie, însă şi aici aveam un as în mânecă. În cei 3 ani de călătorii, pe oriunde am trecut, indiferent de prognoze, a fost soare, aşa că nu aveam de ce să ne facem griji. Am studiat bloguri de specialitate, ghiduri, trasee care ne-au pus ceva pe gânduri, mai ales după denumirile unor porţiuni de parcurs: „fereastra zmeilor”, „Viştea mare”, „la trei paşi de moarte”….totul suna apocaliptic însă ştiind prin ce am trecut în Retezat sau Piatra Craiului am zis că acumulaserăm deja ceva experienţă şi ne-am făcut curaj în noua aventură.

După drumul de la Constanţa, echipa, din care făceau parte şi noi membri, s-a strâns destul de greu la Cabana Bâlea Lac.

Startul l-am dat în jur de ora 13, cu o echipă din care au făcut parte de această dată şi 3 mămici. Din păcate cea care credeam că o să facă faţă acestei experienţe a cedat după numai câteva minute… Am lăsat în urmă zgomotul de maşini şi motoare şi am ajuns la Lacul Capra (2230) unde, ce să vezi, se adăpau oile.

A urmat un traseu sec care ne-a întins la maxim rezistenţa la stres, pe o potecă ce părea desenată. Ne-am bucurat în schimb de un peisaj spectaculos, de linia crestelor şi frumuseţea văilor din Făgăraş. Dacă cu un an în urmă adulţii din grup erau cei care se ocupau de trasee, acum chiar şi cei mici au început să aibă păreri despre drumul pe care urma să-l parcurgem. Odată cu înaintarea pauzele s-au înteţit iar oboseala a început să-şi spună cuvântul.În plus, ne apropiam de unul dintre punctele „fierbinţi” ale traseului – Fereastra Zmeilor (2175m)- despre care citisem tot felul de grozăvii. Această porţiune pe noi însă nu ne-a impresionat. 

După acest hop a urmat o porţiune destul de abruptă, cu lanţuri, în care atenţia a fost concentrată la maxim. După 4 ore de mers, am avut ocazia să vedem zăpada, chiar dacă era sfârşitul lunii iulie. Nu mai aveam mult până la cabană, doar vreo 6 ore după spusele celor cu care ne întâlneam şi care, văzându-ne cu cei mici, nu ne dădeau prea multe şanse să ajungem până la apus la Podragu. Singurii care ne-au dat curaj au fost cei de la salvamont, care ne-au spus că nu copiii erau veriga slabă a grupului ci noi, cei mai mari…văzând probabil feţele obosite pe care le afişam.

  

Şi ca totul să atingă cote maxime, pe traseu ne-am întâlnit cu ceva căpriţe. Nu erau ele capre negre însă constituiau un indiciu că atinseserăm vârfurile cele mai înalte. Au mai fost şi mici discuţii de „familie” între noi, însă după aproape 8 ore de „plimbare” am ajuns şi la cabană înainte să se facă întuneric. 

Despre cabana Podragu pot să vă spun că este amplasată într-o „căldare superbă”, frumuseţea zonei fiind un pic ştirbită de atmosfera spartană pe care doamna şi domnul cabanier o impuneau turiştilor. Cazarea la comun, un fel de dormitoare militare, toalete cu apă curentă, rece…şi foarte rece, un duş şi o atmosferă superbă. Păcat că toată voia bună era terminată brusc la ora 22, când singura posibilitate de a socializa era afară, sub clar de lună.

Revin şi aici cu remarca despre naţionalităţile turiştilor. Noi, românii, eram în minoritate. Am întâlnit în schimb un grup numeros de slovaci, nişte belgience vesele conduse de un ghid român, nemţi, francezi….La Podragu cei mici s-au organizat singuri, de la mâncare şi până la culcare, inclusiv cu câte un Paracetamol, sau Fervex, medicamente luate „ca să le fie bine”J

După inspecţia şi raportul de dimineaţă s-au format rapid două grupuri: nucleul dur, care dorea să urcăm pe Moldoveanu, şi cei nou veniţi, cu mămici şi copii mai mici care au ales să coboare spre Victoria, traseul din ziua anterioară fiindu-le de ajuns pentru acest an. 

Nici ciobanii nu ne dădeau prea multe şanse de urcat pe vârf deoarece întreaga vale era inundată de o ceaţă groasă….dar cum noi deja ştiam că soarele o să ţină cu noi am început urcarea în jurul orei 10. Fără greutate mare în spate dar cu o dorinţă mare de a ajunge pe Moldoveanu am parcurs traseul de 5 ore în mai puţin de 4! Dacă la cei „câţiva paşi de moarte” nu au fost niciun fel de probleme, porţiunea relativ greu de urcat a fost cea de pe vârful Viştea . Copiii au fost la înălţime din toate punctele de vedere: la cei nici 15 ani ai lor au reuşit să bată cel mai înalt vârf din ţară: 2544m. Şi poate ce ne-a bucurat cel mai mult a fost faptul că atât timp cât am stat pe vârf a fost un soare superb. După o pauză şi un prânz „copios” cu energia generată de mare noastră realizare, drumul de întors a fost o joacă. După 8 ore eram din nou la cabană, unde oboseala ultimelor două zile se vedea din plin pe feţele juniorilor. 

A urmat în ziua următoare o coborâre lejeră de doar 5 ore până în oraşul Victoria, acest nou traseu fiind în mare parte prin pădure, secondaţi de cascade şi praguri de apă. O notă de 9 pentru locaţie şi ospitalitate o acordăm cabanei Turnu (1520m). Tot pe acest traseu de coborâre am aflat de ce o bere costă 10 RON la cabana Podragu….marfa vine pe spatele măgăruşilor care urcă un traseu de 6 ore!!! Seara ne-am petrecut-o tot la Cârtişoara, unde la un grătar şi un pepene rece ne-au venit idei pentru anul 2014…Mont Blanc…oare o să reuşim?

Lucrăm deja la acest proiect, căutăm variante echipare, transport şi cazare, citim blogguri şi primim sfaturi. Nu ne sperie urcarea propriu-zisă care credem că nu o să ne ridice mari probleme ci mai degrabă posibilitatea de a ne organiza toţi pentru o experienţă care presupune mai mult timp şi mai multe resurse decât de obicei.

 Aşteptăm sfaturi, propuneri, idei şi ne ne gândim deja şi la anul 2015, când cu frăţiorii cei mici ai juniorilor o să reluăm traseele din anii anteriori.

2 thoughts on “Taţi cu copii pe munte: Moldoveanu 2013 (IV)

  1. Credeam că dacă te naşti lângă mare, vei iubi doar marea.
    Sfaturi: 1.Ţineţi-o tot aşa.
    2. Pericolele care apar datorită schimbărilor de vreme pot fi foarte mari. Atenţie la trăsnete, la viituri şi în general la orice. O ploicică îţi strică aderenţa, iar soarele prea mare îţi termină apa din bidon.
    Recomandări: Idei de trasee şi concedii în http://muntele-prin-ochii-unui-copil.blogspot.ro/2013/08/top-10-trasee-montane-prin-ochii-unui.html

  2. Mulţumim mult pentru sfaturi şi pentru ideile de trasee!

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.