Taţi cu copii pe munte. De la Diham pe Moldoveanu şi poate pe Mont Blanc (I)

2010 – Gura Diham – Poiana Izvoarelor – Cabana Diham – Mălăieşti – Omu -Babele – Buşteni
După cum spune EA, anul are pentru noi (EU şi “EL în devenire”) două părţi: partea de dinainte de mersul la munte şi partea de după. Dacă în prima parte ne pregătim pentru marea drumeţie, în partea a doua ne pregătim pentru anul următor. Aşa că mai tot timpul vorbim despre ce o să facem, cum o să facem, pe cine mai luăm dar mai ales unde o să mergem la munte. Ca să nu vă mai ţin în suspans, vă spun doar că anul acesta ne dorim să urcăm pe Mont Blanc. Da, pe vârful Mont Blanc. Să vedem aşadar care este povestea  noastră de tătici cu copii, pe munte.

Totul a pornit în urmă cu patru ani, când împreună cu un grup de colegi de liceu şi de facultate ne-am hotărât să ducem copiii la munte, şi nu oricum ci pe trasee, cu rucksacul în spate, fără tablete, telefoane şi alte cele. Amănuntul cel mai important a fost acela că în această formulă nu intră factorul stres: EA. Nici a mea, nici a lui, niciuna! Deci, simplu, FĂRĂ NEVESTE, însă cu responsabilitatea copiilor. Bineînţeles, primul răspuns din partea EI la anunţul meu a fost categoric: “NU”. „Singur cu copil de 10 ani pe munte, ai înnebunit, la Omu fără apă…nici nu vreau să aud!” Probabil că aşa a fost şi la prietenii mei însă doar ei pot să vă povestească….


Ca să limităm discuţiile, am organizat totul rapid, în stil haiducesc şi, ca să scăpăm de gura LOR, am urcat dimineaţa la 5 în maşini şi am plecat în direcţia Buşteni. La ora 10 eram gata de marş, hartă nu aveam, pe munte nu mai fuseserăm de vreo 10 ani însă ştiam că trebuia să ajungem la Cabana Mălăieşti pentru că acolo aveam rezervare!


Experienţa primei zile de munte a fost impresionantă pentru toţi: Gura Diham – Poiana Izvoarelor – Diham –Mălăieşti. De la prietenii care după două ore au cedat, până la copiii care erau mereu înaintea noastră, de la napolitanele mâncate la „grămadă” şi până la gura de apă din izvor, de la soarele care ne-a terminat proviziile de apă până la ploaia care ne-a urmărit pe ultima parte a traseului, au fost 9 ore pe care nimeni dintre cei prezenţi nu o să le uite niciodată şi cu siguranţă este vorba de cele mai grele 9 ore de care copiii noştri avuseseră parte până atunci. Poate că ELE aveau dreptate, dar unde să te mai întorci?

Şi ce credeţi că au făcut copiii când au ajuns la cabană, după o asemenea zi? S-au apucat de o miuţă la poalele crestelor pe care urma să le urcăm a doua zi, pentru că încă aveau energie….


Noaptea aceea nu ştiu cum a trecut (băieţi, rămâne pentru noi!) dar ştiu că dimineaţa ne aştepta un perete pe care-l aveam de urcat: Mălăieşti – Omu. Până să plecăm, cei mici au descoperit însă că nu era apă caldă şi că de fapt nici nu exista apă la robinet, aşa că… toată lumea spălarea la râu…brrr, apoi un ceai fierbinte o conservă, am luat rucksacul în spate şi am pornit să vedem pe unde se putea ajunge acolo sus, în vârf! 


Ne dădea curaj faptul că semnele arătau un traseu de doar 4 ore, ceea ce ni se părea nimic după cele 9 din ziua precedentă. Urcam, urcam şi iar urcam, era clar că de coborât nu putea să fie vorba. Bine măcar vremea ţinea cu noi, până la un moment dat când am dat şi de zăpadă. 



Am trecut şi peste asta, peste bâzâiala unora mai fricoşi (nu erau dintre cei mai mici J), peste febra musculară şi am ajuns acolo unde nici cabaniera nu voia să ne vadă: “Eu nu cazez aici o grădiniţă de copii!” Dar rezervarea e rezervare şi unde să mai pleci de la Omu?


Cazaţi la prici, schimbaţi la “draperie”, după prânzul la gamelă cei mici au trecut la joacă: acum erau lângă noi, în cinci minute îi vedeam urcând pe creasta de lângă cabană sau dispărând pe la staţia meteo. Probabil au fost singurele momente când ne-am fi dorit ca ELE să fie cu NOI….oare? Ca să vedeţi ce noroc pe noi: la cabană erau cazate nişte “animatoare de copii”…minunat, norocul ne-a surâs şi de această dată. Aşa că puteam să admirăm în tihnă spectacolul apusului de soare!

A venit şi noaptea, am dormit la prici, cu înghesuială mare, sforăială pe cinste şi glume de cabană, că doar eram în vacanţă.


A urmat o zi lejeră în care aveam să ne întâlnim şi cu ceva oameni din „civilizaţia urbană”: cu poşete, în papuci sau pe tocuri, erau şi ei într-o plimbare până la Babe sau la Cruce. Tura de la Omu, Babe, Cruce, Coştila avea să se încheie cu o ploaie torenţială care a scos la propriu aburi din cei mici….Nici chiar frisoanele de peste noaptea nu aveau să ne sperie şi să ne facă să renunţăm.



Ne-am împărţit în două echipe: unii au ales să coboare cu telecabina, alţii pe jos şi ne-am reîntâlnit la Gura Diham (punctul de plecare).


Ce credeţi că au făcut copiii noştri pe drumul de întoarcere? Au ales, pe baza poveştilor noastre, traseul pentru anul 2011 (săptămâna viitoare, next levelMunţii Retezat )
În prima noastră experienţă de “taţi cu copii pe munte” (cel mai mic membru al expediţiei nu împlinise 10 ani!) ne-am bucurat de condiţii foarte bune de cazare la Cabana Mălăieşti (cabanieri super ospitalieri) în timp ce la Omu am avut condiţii mai vitrege (şi cabanieri mai arţăgoşi).

Traseul acesta este mai uşor în varianta inversă: Buşteni – Omu – Mălăieşti – Gura Diham.

PS: Septembrie 2014 – 3tătici şi 3 copii din această echipă au ajuns la 4300m pe Mont Blanc – 


3 thoughts on “Taţi cu copii pe munte. De la Diham pe Moldoveanu şi poate pe Mont Blanc (I)

  1. Ce echipa serioasa sunteti! Bravo si la mai mare! Trebuie sa fi fost f. frumos prin locurile prin care v-ati plimbat.
    Ce or fi facut nevestele in lipsa voastra? 🙂

  2. O echipă extraordinară, mai ales cei mici care după cum se vede în fotografia n.2 între timp au crescut si chiar ne-au întrecut. Locurile sunt superbe, însă în cei patru ani de drumeţie am constatat că peste 70% din cei cu care ne-am întâlnit pe munte nu erau români!!!
    Nevestele probabil ne purtau de grijă::))

  3. […] citi pe blogul colegului meu de liceu, cel care avea un baiat aproape de-o seama cu baiatul meu: http://www.jurnaldenavetist.ro/2014/03/tati-cu-copii-pe-munte-de-la-diham-pe-moldoveanu-si-poate-pe-… . Intre timp copiii nostri au crescut mari si noi ne-am mai maturizat, pentru ca nu poate fi vorba […]

Leave a Reply to Mirela Cancel reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.