Dacă pentru a conduce o maşină trebuie să faci o şcoală de şoferi iar pentru a învăţa să înoţi trebuie să intri în apă şi să deprinzi regulile de menţinere la suprafaţă, la treaba cu „tăticeala” eşti aruncat direct în mijlocul unei partide de Champions League total neîncălzit, cu tricou de împrumut şi fără măcar să fi avut timpul să te legi la şireturi. Şi unde mai pui că toată lumea este cu ochii pe tine! Important este ca tu să crezi că vei face faţă cu brio.
Nici prin ruptul capului nu-ţi trece să te plângi, aşa cum făcea până mai ieri iubita ta, lamentându-se că nu are timp de ea, de gătit sau de făcut curăţenie în casă… Te gândeşti: „normal, este femeie, ce ştie ea… în fond, cei mai buni bucătari sunt bărbaţii!”. O să-i arăţi cum se face treaba, atât în ce priveşte copilul, pardon, copiii, cât şi bucătăria, curăţenia şi alte câteva treburi mărunte care, dacă sunt bine organizate, se pot rezolva în câteva ore.
Dacă programul de dimineaţă ţi-a tăiat puţin din elan, cu forţe proaspete (mai mult psihic decât fizic) începi acţiunea masa de prânz. Cu copilul plasat strategic în ţarc, muzică în surdină, şorţul de gât, laptopul pe masă, treci la căutat reţete… Cureţi un cartof, apoi dai fuga la copil, tai un morcov …iar se aude ceva în dormitor, mai spumezi un pic supa, a scăpat jucăria din ţarc şi plânge…dar ce mai contează? Supa este aproape gata (ce fericire!), îi dai să mănânce, îl schimbi, îl culci şi prinzi şi tu o oră de somn. Asta să crezi tu!!! Până apuci să-i răceşti mâncarea, o linişte suspectă „se aude” din dormitor. Cu blenderul plin de mâncare pasată îl strigi în speranţa că o să-ţi răspundă iar tu o să termini de mixat legumele. Însă linişte….laşi toate din mână şi alergi în dormitor…îngeraşul a adormit! Şi ce doarme…încerci să-l trezeşti ca să mănânce de prânz dar el e obosit, foarte obosit. Tot elanul tău muncitoresc se spulberă şi reorganizezi programul: să te odihneşti, este prea devreme, să faci un duş, este o idee bună pentru că nu ai avut timp de dimineaţă. Te decizi să faci puţină curăţenie pentru că totul arată ca după bombardament: jucării prin toate colţurile, hăinuţe trase din sertare, o groază de lucruri rămase prin bucătărie. Totul merge ca pe roate şi în nici o oră ai reuşit imposibilul. Toate sunt la locul lor, ai spălat şi vasele, ai dat şi un mop pe jos, dar cel mai important este că te-ai gândit şi la ale tale…dar visul se sfârşeşte şi un ţipăt te trezeşte la realitate. Da, da îi este foame…este nervos de foame…de parcă tu l-ai obligat să adoarmă fără să mănânce. Nimic nu-i convine, e scâncit şi sâcâit. Poate frige mâncarea, fugi şi o răceşti, poate-i este sete…fugi după suc, poate a făcut pe el….îl schimbi. Eşti descumpănit, începi deja să pui la îndoială calităţile tale de super-tătic! Se calmează, numeri până la zece încercând să nu pari nervos, începeţi să comunicaţi, întinde mâna după mâncare. Semn bun! O linguriţă, două, trei …castronelul e gol. Bravo!
Te pregăteşti sufleteşte pentru ieşitul în parc. Abia aştepţi să te întâlneşti cu grupul de mămici gureşe care-ţi vor explica ce cuminte e copilul lor, ce mult a mâncat ieri, azi şi în toate lunile ce vor urma. Te vor complexa cu afirmaţii de genul: „noi facem la oliţă”, „noi mergem cu premergătorul”, „nici nu ştim de copil cât e ziua de lungă” sau „al meu doarme de cu seară, toată noaptea, în camera lui”. Îngândurat, te vei întoarce acasă, obsedat de o singură întrebare: „Oare unde am greşit?”