La şedinţa cu părinţii, la grădiniţă

După aproape 12 ani, am luat din nou loc pe micile scăunele de lemn din grădiniţa la care merge băieţelul meu de 4 ani şi jumătate. Am revăzut aceleaşi dulapuri, aceleaşi mese şi aceleaşi rafturi la care am contribuit acum 13 ani (pentru binele grădiniţei), pe vremea când băiatul meu cel mare era prichindel şi era înscris la grupa mijlocie.
 
Am ajuns la şedinţă cu gândul de afla răspuns la câteva dintre întrebările care mă măcinau de la începutul anului şcolar.  Am plecat fără răspunsuri, după 2 ore şi jumătate în care am asistat la o adevărată piesă de teatru cu personaje care de care mai interesante.
 
Doamna educatoare, pe care o cunosc de aproape 2 ani, de când băieţelul meu este înscris în această grădiniţă, a început prin a-şi prezenta impresionantul CV (licenţiată în Psihologie, cu un masterat în domeniu, a urmat câteva cursuri de specializare în „psihologie prin hipnoză”, iar acum e studentă la Drept…), arătându-se însă foarte tristă că în cei trei ani de când predă aici a schimbat trei săli de clasă şi că anul acesta o să fim nevoiţi să reamenajăm noua încăpere care i-a fost atribuită.
 
Urmăresc cu detaşare zelul unor mămici care deja fac planul de atac: schimbăm mesele, scaunele, covorul, pictăm un perete şi facem tot ce este nevoie pentru confortul copiilor. Am trăit această experienţă cu băiatul cel mare aproape la fiecare început de an şcolar, prima dată la grădiniţă, apoi în clasa întâi, când am cumpărat bănci, dulăpioare, am schimbat parchetul şi am montat jaluzele verticale. Fiind păţit, îmi scapă: „doamnelor, este entuziasmul de început!”  Doamnele mă privesc suspect, dar nu au curajul să mă contrazică şi se trece la alt subiect de pe ordinea de zi: caiete şi rechizite.
 
Printre rânduri, doamnei îi scapă şi observaţia că grupa este MIXTĂ („normal” aţi spune – băieţi şi fete) dar nu despre asta este vorba ci de faptul că în clasă sunt copii cu vârste ce merg de la 2 ani şi un pic până la 5 ani. Acesta era motivul principal pentru care mă aflam la şedinţă, aşa că nu m-am putut abţine şi am întrebat care este de fapt statutul grupei (mică, mijlocie sau mare)!!! Rumoare în clasă, mămicile cele noi, ai căror copii nu depăşesc vârsta de 3 ani, au început să zumzăie, doamna vizibil atacată îmi explică faptul că nu este nimic anormal şi că se vor face lecţii diversificate, în funcţie de vârstă, cu cei 19 copii. OARE? Cei mici încă au scutece, unii nici nu vorbesc în timp ce cei mari pun întrebări existenţiale de tip DE CE? Aflu încă un amănunt picant, şi celelalte grupe sunt  „amestecate”…deci de unde şi întrebarea: care a fost criteriul după care au fost împărţiţi copiii în această grădiniţă??
 
Am rămas cu întrebarea, pentru că s-a trecut la un moment super senzaţional, TRAGICOMIC aş putea spune: „Pierdera unui copil în prima zi de şcoală”. Atacul este deschis de bunica băieţelului care a dispărut din clasă …. Povestea este fabuloasă, merită citită cu atenţie:  doamna educatoare însoţeşte câţiva copii la toaletă (în prima lor zi de grădiniţă) şi, fiind aglomerat, îi lasă la coadă, sub supravegherea îngrijitoarei, dumneaei întorcându-se în clasă. Între timp, sosesc părinţii bucuroşi să-şi recupereze odraslele după prima lor zi de grădiniţă…însă, stupoare, unul lipseşte!!! Doamna educatoare intuieşte că este unul dintre cei lăsaţi la toaletă, merge la sigur, însă acolo nu mai găseşte pe nimeni. Panică totală! Începe haosul, cu verificări în alte clase, se trece la căutări în curte şi chiar în stradă. Deja se conturează ipoteze, se sună chiar la 112. După ce una dintre îngrijitoare face portretul robot al copilului pe baza informaţiilor primite de la mama acestuia, se trece la căutarea în  celelalte clase şi …”evrika!”  Băiatul se juca liniştit, fără nicio grijă, într-un colţ al unei alte grupe.
După o astfel de poveste mămicilor de la şedinţă începe să li se mai taie elanul,  dar îşi revin imediat,  cu soluţii constructive:  SĂ ANGAJĂM PE BANII NOSTRI O ÎNGRIJITOARE! Se dezbate mult pe seama aberaţiei, însă, ca şi ideea  angajării unei pictoriţe pentru a desena pereţii, şi această propunere se loveşte de ordinele clare ale doamnei directoare!
 
Coeziunea clasei este pusă la grea încercare în momentul în care trebuie ales comitetul de părinţi, care, în cele peste 2 ore de şedinţă, nu a reuşit să fie închegat. Interesante dar lipsite de finalizare sunt şi dezbaterile despre copiii aduşi la grădiniţă când sunt bolnavi sau despre pacheţelele de la gustare: o mămică al cărui copil primeşte dulciuri doar ca premiu cere abolirea dulciurilor din pacheţelele tuturor copiilor, asta pentru ca să nu existe nicio tentaţie pentru fiul său.
 
Se discută şi despre materiile aşa zise opţionale, adică engleză şi dansuri, specificându-se faptul că aceia care nu vor să participe vor sta tot în clasă şi deci, indirect, tot vor lua parte la activităţile care din opţionale devin automat obligatorii.
 
În final se strâng banii pentru covor şi rechizite, mămicile pleacă bucuroase după prima şedinţă din viaţa copiilor, iar eu mă întorc acasă tot fără răspunsuri….
 
Nu ştiu dacă trebuie să precizez faptul că această şedinţă cu părinţii a avut loc într-o grădiniţă din România, asta ca să nu vă gândiţi că s-a desfăşurat cine ştie pe unde….

Aştept părerile voastre!

9 thoughts on “La şedinţa cu părinţii, la grădiniţă

  1. M-am tot gandit daca sa comentez sau nu…si nu ma pot abtine. Vladut merge de o luna la o gradinita particulara tocmai din aceleasi motive. Si ar as mai adauga cateva pe care le gasesc la fel de aberante:
    1. copii sub 3 ani nu au acces decat la cresa, care nu mi-a inspirat deloc incredere cu doamnele ingrijitoare desprinse parca din alte vremuri, imbracate in halat de spital si mai "dulci" decat lamaia.
    2. muuulte avize medicale: de la dr de familie, analize de sange, urina, coprocultura, radiografie pulmonara, toate vaccinurile la zi. Macar de-as avea siguranta ca odrasla nu se imbolnaveste la cresa…dar nu este cazul.
    3. unul dintre criterrile de selectie este adeverinta de la serviciu pentru ambii parinti. De ce? Ca garantie ca pot plati taxa? Pai locul de munca nu mai este de mult timp stabil, nici macar la stat. Si daca nu-mi mai permit sa dau copilul la gradinita de stat pentru ca, de, s-au restructurat posturile, ce se intampla? Sunt executata silit?! 😀 Eu cred ca altul este motivul pentru care se cere. Sunt doriti parinti cu loc de munca in domenii banoase, oameni care pot cotiza si extra, oameni care, disperati ca trebuie sa lase copilul undeva, si de dragul copilului, ar da orice, toti banii care li se cer direct…si mai ales indirect.
    De aceea am ales o gradinita particulara, un abonament medical la clinica particulara, nastere in clinica privata. Pur si simplu nu ma pot "năclăi" in acest sistem.
    Ma bucur ca mai sunt persoane care sesizeaza abertiile acestea..

  2. Mulţumesc pentru comentariu! Este tentant să ne înscriem copilul la o grădiniţă particulară, dar din păcate nu avem niciuna aproape.
    Mi se pare nefiresc totuşi ca într-un stat în care învăţământul este gratuit să fii nevoit să plăteşti la privat pentru că nu îţi sunt asigurate condiţiile minime.
    Cred că procesul de "curăţenie" din învăţământul românesc trebuie să înceapă încă de la grădiniţă, la universitate e deja prea târziu.

  3. Din avantajele grupei mixte: cei mari invata sa fie mai responsabili, iar cei mici invata de la cei mari.
    Din pacate, educatoarea are cv gras dar nu experienta cu grupe mixte, unde activitatile se fac diferit: grupuri de activitati, mixt organizate, unde si copiii mici pot avea contributie, si cei mari. iar ingrijitoare e nevoie doar la copiii mici la toaleta, cei mai mari se descurca.

  4. Ce-mi place asta cu descurcatul! Se descurcă, dar se pierde timp, se creează haos. L-am avut pe băiat în grupă mixtă. a reînvățat să plângă, era mereu zăpăceală. Mi s-a părut un an greu. Efectivele sunt prea mari (ai noștri erau 27 de copii, de la 2 ani și șapte luni la 5 ani și ceva). Sunt muulte de spus.

  5. Incercati sa o intelegeti pe d.na educatoare, incercati sa va "puneti in pielea ei", cum se spune! Cum va impartiti, daca 3 vor la baie, unul vrea apa, altul are "muci" (asa spun ei, invatati in familie!!!)? Cu cine ii lasati pe ceilalti? E usor sa vorbim si sa criticam din exterior, dar e foarte greu sa incercam sa intelegem! Fiecare parinte vrea ca odrasla lui sa fie in centrul atentiei, sa fie luat in brate, alintat si sa i se acorde cat mai multa atentie, dar, biata educatoare, are si ea DOAR doua maini!! Va sfatuiesc, dragi parinti, sa o ajutati cat puteti de mult pe educatoare, sa-i invatati pe copii deprinderile elementare (mai ales pe cei mici), sa fiti parteneri ai cadrelor didactice, sa le fiti alaturi, desigur in interesul copiilor dvs. E usor sa critici, dar e greu sa pui umarul la o "constructie"! Succes, dragi parinti carcotasi! Incercati mai des implicarea!

  6. Ai dreptate, fiecare vârstă are nevoie să parcurgă etapele ei de învăţare.

  7. 🙂 "Anonim", Cred că intervenţia Dvs. este oarecum subiectivă. Dacă doamna a ales să facă această meserie, trebuie să aibă şi instrumentele să o poată exercita (răbdare, îndemânare, prezenţă de spirit etc).
    E drept că familia are un rol fundamental în educaţia copiilor, dar pe timpul celor patru ore când îţi încredinţezi copilul unor profesionişti trebuie să fii liniştit şi să îţi concentrezi atenţia la ceea ce faci la serviciu, nu să stai cu grijă că i s-ar putea întâmpla ceva fiului tău.

  8. Incerc sa fac fata ca parinte, dar si in calitate decadru didactic acestui sistem… Personal consider ca am ramas in sistem din dragoste fata de copii… E foarte solicitanta profesiade educatoare…. Cei care ne conduc considera ca sistemul educational incepe cu clasa pregatitoare, ca noi trebuie sa ne stresam cu zeci de documente de completat, ca pentru un salariu modest ar trebui sa inlocuiesc si ingrijitoarea, pentru ca posturile sunt blocate si nu se fac angajari, ca trebuie sa ma descurc cu ce am si atunci cand de la minister nu iti vin materiale-pe care trebuie sa le procuram tot din banii nostri- ca suntem nevoiti sa lucram cu copii in sali amenajate cu greu, din bunavointa parintilor si din necesitatea de a avea conditii minime de siguranta pentru copii… Am vrut sa plec din sistem pentru lipsurile lui, dar am preferat sa raman sa lucrez cu copiii pentru ca-mi plac… Va urez succes!!!! Din experienta de lucru la grupa COMBINATA sau ETEROGENA CA VARSTA, nu pot decat sa va spun ca: sunt avantaje, dar si dezavantaje… Pana se rutineaza cei mici cu anumite deprinderi, este mai greu. Dupa aproximativ o luna si jumatate, se vad rezultatele pozitive… In ceea ce priveste utilizarea scutecelor pana la varsta de 2-3 ani, consider ca este vina familiiilor din care provin copiii, nu a educatoarelor. Sunt multe obiceiuri gresite ce se pot intalni la varsta prescolara si multe probleme serioase, multe provenind dinfamilii…. Depinde si de parinti cat de receptivi sunt pentru a le remedia! Personal, ca educatoare de peste 18 ani, cu diplome pe care altii mi le cer, pot sa va dau o recomandare, inainte de a a lege cadrul didactic la care doriti sa mearga copilul dumneavoastra: "Unde si-a facut cursurile/specializarea?", "Ce experienta are?", "Cum reactioneaza copilul meu la vederea acesteia si de ce ?" Aceste raspunsuri v-ar da o idee despre cadrul didactic. Cele mentionate mai sus cu dotare, caracterizeaza sistemul. Cei care ne conduc nu vad ca avem nevoie pentru copiii dumneavoastra de un minim necesar pentru a ne desfasura in conditii optime activitatea. PERSONAL va multumesc pentru sinceritate si mult succes pe mai departe si sper ca nu v-am suparat cu sinceritatea mea!

  9. Vă mulţumim mult pentru comentariul Dvs. sincer şi echilibrat! Vă mulţumim mult şi pentru sfaturi! Ne-am fi dorit să întâlnim o educatoare ca Dvs.!
    Ştiu, poate şi noi, părinţii suntem uneori prea exigenţi, dar o facem pentru binele copiilor noştri. Primii paşi în viaţă sunt foarte importanţi şi dragostea pentru învăţătură se deprinde încă de la grădiniţă.
    Vă mai aşteptăm în acest spaţiu, unde abordăm şi subiecte mai uşoare. 🙂

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Sit web