Când mi-am înscris copilul la şcoală în Italia am cerut iniţial să fie scutit de frecventarea orei de religie, pentru că el avea o religie diferită faţă de aceea a colegilor săi de clasă. Venea din ţară cu o educaţie religioasă făcută temeinic pe băncile şcolii, o educaţie cu siguranţă mai solidă decât cea primită din familie, unde ne ghidăm pe principiul “crede şi nu cerceta”. În şcoala generală îi plăcea aşa de mult această materie, încât dorea să devină preot, spre bucuria bunicilor care vedeau în el un mic “mântuitor” al familiei. Odată depăşită faza mistică, aceasta avea să lase loc altor preocupări, cum ar fi pasiunea pentru arheologie, apoi cea pentru inginerie spaţială.
Ca să evit crearea de confuzii în mintea copilului între religia noastră şi religia majoritară a ţării în care trăim, am decis aşadar că e mai bine ca în ora respectivă să facă altceva. După prima întâlnire cu profesorul coordonator al clasei aveam însă să îmi schimb decizia. Ora în care eu alesesem să nu facă religie era o oră pierdută, în care trebuia să stea degeaba, şcoala neavând posibilitatea de a organiza, alternativ, o altă activitate. Am decis să intre să asculte câteva lecţii, de probă, iar, în cazul în care am fi considerat că sensibilitatea sa era atinsă în vreun fel, să luăm o hotărâre definitivă.
Să vedem despre ce învaţă elevii din manualele de religie italiene. Mi-a atras atenţia volumul suplimentar din primul an de gimnaziu, intitulat “Creştinismul întâlneşte celelalte religii”, având ilustraţii sugestive, structurat schematic, pe înţelesul unui copil de 12 ani. Titlurile din cuprinsul acesui volum sună cam aşa: “Iudaismul: o religie a alianţei”, “Creştinismul: o religie cristocentrică”, “Islamismul: religia supunerii faţă de Alah”, “Comparaţie între creştinism şi islamism”, “Hinduismul: o religie în căutarea absolutului”, “Buddismul: o religie laică”, “Taoismul: religia lui Tao”, “Confucianismul: o religie etică”, “Martorii lui Iehova: o religie prozelitistă”, “New Age- o religie fai da te“, “Biserica catolică şi pluralismul religios”.
La clasele mai mari, temele studiate devin din ce în ce mai complexe. În anul II de gimnaziu (clasa a VI-a de la noi) tema principală este Biserica: “De la Isus la Biserică”, “Biserica în istorie (de la Imperiul Roman la Epoca modernă şi contemporană”. Nu sunt evitate nici subiectele delicate, cum ar fi “Biserica şi regimurile totalitare”. În ultimul an de gimnaziu (clasa a VII-a) copiii încearcă să găsească, prin intermediul manualelor, răspuns la întrebări cum ar fi: “Credinţă şi dreptate. Dar…la ce foloseşte credinţa?” sau “Pluralismul religios: bogăţie sau problemă?”, “Există legi morale valabile pentru toţi?“. Un capitol aparte îl are Decalogul- calea vieţii.
Dezbateri aprinse au loc în clase în momentul în care sunt tratate următoarele teme: sclavia, eutanasia, avortul, fecundaţia artificială, bioetica. Aici profesorul are rolul unui moderator care prezintă poziţia bisericii faţă de aceste tematici, ascultând şi argumentele elevilor care de cele mai multe ori nu coincid cu cele ale bisericii. Am remarcat capitolul “Ştiinţă şi religie- doi termeni în contrast?”, cu subcapitolele: “Cazul Galileo Galilei” şi “Evoluţionism sau creaţionism?”.
La liceu abordarea este mult mai complexă. Sunt aprofundate capitole şi teme din Vechiul Testament (Patriarhii, Moise, Pământul promis, diaspora) şi din Noul Testament (locurile unde a trăit Isus, Omul Isus, parabolele, miracolele, patimile, moartea, învierea). Mi s-au părut interesante capitolele: “Creştinismul la originea Europei”, “Biserica între criză şi înnoire”, “Legea- un Dumnezeu care pedepseşte dar nu abandonează”, “Libertate şi păcat”. 
Atât la şcoala generală cât şi liceu, copilul meu a fost invitat să prezinte în clasă atât asemănările şi deosebirile dintre religia ortodoxă şi religia catolică, cât şi tradiţiile noastre cu ocazia sărbătorilor importante.
Întorcându-mă cu gândul în urmă, cred că azi aş alege fără ezitare studierea religiei ca materie opţională, pentru că doar confruntându-te cu alţii poţi să te cunoşti mai bine pe tine însuţi.
În România cum sunt structurate manualele de religie? Se studiază religia la liceu?
Religia este o parte a vietii noastre, chiar si pentru cei care sunt atei. Este o parte a istoriei si culturii noastre, cu care ne intalnim zi de zi. Nu poti trai fara sa stii ce se celebreaza de Pasti, Craciun sau altceva, nu poti intelege picturile lui Giotto, Leonardo, Michelangelo si toti ceilalti. Nu poti sa il intelegi pe cel de langa tine, de o alta religie. Ignoranta nu face decat rau.
Dupa parerea mea, problema este in ce fel se preda religia. Dupa cele povestite de tine, in Italia, abordarea este una moderna si deschisa spre alte religii. Nu stiu cum e in Romania, dar cred ca la noi lucrurile sunt ceva mai dogmatice, pentru ca si religia noastra, ortodoxa este mai inchisa si mai putin deschisa evolutiei si adaptarii la realitatile contemporane.
Mi-as fi dorit si eu sa invat despre religie la scoala, acum incerc sa recuperez, dar nu e ca la scoala…
Confirm că abordarea este deschisă, cu umilinţă şi cu rezerva că nimeni nu deţine adevărul absolut. În Italia un preot catolic mi-a spus odată: "Nu contează că avem religii diferite: suntem în aceeaşi barcă, important este să vâslim în aceeaşi direcţie, adică spre credinţă şi spre Dumnezeu".